Puține destine din istoria artei românești sunt atât de scurte și, în același timp, atât de dramatice precum cel al lui Constantin Daniel Rosenthal. Născut la Pesta, într-o familie de negustori evrei de origine maghiară, Rosenthal a ajuns în Țara Românească în anii tinereții și s-a apropiat rapid de cercurile intelectuale și revoluționare bucureștene. A pictat portrete, compoziții alegorice și scene inspirate de idealurile pașoptiste, iar numele său a rămas legat definitiv de imaginea revoluției de la 1848. Astăzi, tabloul „România revoluționară”, păstrat la Muzeul Național de Artă al României, este una dintre cele mai cunoscute reprezentări vizuale ale idealurilor generației pașoptiste. În centrul său se află Maria Rosetti, soția lui C. A. Rosetti și una dintre figurile feminine asociate cu revoluția munteană. Viața pictorului s-a încheiat însă brutal. În 1851, când încerca să revină în Țara Românească pentru a relua activitatea revoluționară, Rosenthal a fost arestat la Pesta de autoritățile austriece. A murit în detenție, la doar 31 de ani. Pentru memoria românească, moartea sa a devenit simbolul loialității față de cauza revoluționară pe care și-o asumase. În București, numele său este păstrat astăzi de o stradă din Sectorul 1, Strada Constantin Daniel Rosenthal, aflată în zona Dorobanți. Documentele Primăriei Municipiului București consemnează oficial strada, care se întinde între Strada Barbu Iscovescu și Strada Teheran.

De la Pesta la Academia de Arte din Viena

Constantin Daniel Rosenthal s-a născut în 1820, la Pesta, într-o familie de negustori evrei. În istoriografia artistică maghiară este întâlnit și sub numele de David Rosenthal, în timp ce în România a rămas cunoscut mai ales ca Daniel sau Constantin Daniel Rosenthal. Proveniența sa nu l-a împiedicat să devină una dintre figurile importante ale artei și revoluției românești de la 1848.

Primele informații despre pregătirea sa artistică nu sunt întotdeauna prezentate identic de surse. Este însă documentată prezența sa la Viena, unde a studiat la Academia de Arte Frumoase. Cercetarea publicată de Historia indică înscrierea sa în 1837 și perioada de studiu până în 1839, în cadrul grupei de desen antic. Tot la Viena avea să intre în contact cu pictorul român Ion D. Negulici, întâlnire care urma să îi schimbe decisiv parcursul.

Negulici făcea parte din generația de artiști români preocupați de modernizarea picturii și de desprinderea ei de vechile modele. Studiase la Paris și Viena și avea să devină unul dintre pictorii importanți ai generației pașoptiste. Prietenia cu Rosenthal a creat o legătură între tânărul artist din Pesta și mediul intelectual românesc.

În jurul anului 1842, Rosenthal a ajuns la București. Data este acceptată de numeroase surse, deși cercetări mai recente au ridicat și ipoteza unei prezențe mai timpurii, bazată pe o inscripție de pe un portret al revoluționarului Zaharia Boerescu. Prin urmare, 1842 trebuie privit drept data tradițional acceptată pentru sosirea sa în Țara Românească, nu neapărat ca o certitudine absolută.

La București, artistul a început să realizeze portrete pentru membrii elitei vremii. Printre lucrările asociate perioadei se numără portrete ale lui Nicolae Bălcescu și ale altor personalități ale societății muntene. Activitatea de portretist i-a oferit acces la un mediu în care circulau ideile politice și culturale care aveau să explodeze câțiva ani mai târziu.

Prietenia cu C. A. Rosetti și apropierea de revoluționari

Bucureștiul anilor 1840 era un oraș aflat într-o transformare accelerată. Tinerii intelectuali care călătoriseră la Paris, Viena sau alte centre occidentale reveneau cu idei despre libertăți civile, drepturi politice, reformă socială și afirmare națională. Rosenthal a intrat în acest mediu și s-a apropiat de persoane precum C. A. Rosetti, devenind unul dintre prietenii apropiați ai acestuia.

În 1844, Rosenthal a plecat spre Paris împreună cu Vasile Mălinescu, potrivit biografiilor sale. Capitala franceză avea să fie un spațiu esențial pentru formarea sa artistică și politică. Acolo a intrat în contact cu românii aflați la studii sau în exil și cu ideile revoluționare care circulau intens în Europa.

Experiența pariziană avea să se reflecte inclusiv în felul în care Rosenthal și-a conceput pictura. El nu s-a limitat la portretistica de comandă, ci a început să folosească imaginea artistică pentru a transmite idei politice și naționale. Potrivit cercetărilor despre opera sa, această combinație între romantism, alegorie și idealurile naționale avea să devină una dintre caracteristicile creației sale.

Revoluția de la 1848 l-a transformat însă dintr-un pictor apropiat de mediul intelectual românesc într-un participant direct la cauza revoluționară. Rosenthal s-a aflat la București în timpul evenimentelor și a cerut cetățenia valahă. Unele surse consemnează că aceasta i-a fost acordată în august 1848, printr-un decret care sublinia participarea sa la revoluție.

„România revoluționară”, chipul unei țări care lupta pentru libertate

Una dintre cele mai importante opere ale lui Rosenthal este „România revoluționară”, pictată la Paris în 1850. Tabloul se află astăzi în Galeria de Artă Românească Modernă a Muzeului Național de Artă al României și reprezintă una dintre lucrările-emblemă ale artistului.

În prim-plan apare Maria Rosetti, născută Grant, soția lui C. A. Rosetti. Este reprezentată bust, întoarsă ușor spre stânga, cu tricolorul în mâna stângă și un hanger în mâna dreaptă. Costumul popular și expresia solemnă transformă portretul într-o alegorie a României revoluționare. Muzeul Național de Artă al României explică faptul că lucrarea a fost realizată la Paris, unde Rosenthal s-a alăturat revoluționarilor români aflați în exil după înfrângerea mișcării din Țara Românească.

Maria Rosetti nu a fost aleasă întâmplător ca model. Originară dintr-o familie de origine scoțiană, ea îl cunoscuse pe C. A. Rosetti și avea să devină soția acestuia. În timpul evenimentelor revoluționare, Maria s-a implicat în acțiunile pentru eliberarea revoluționarilor români deținuți de otomani. Muzeul Național de Artă a consemnat că ea s-a deghizat în costum popular românesc și a urmărit vasul pe care erau ținuți prizonierii.

De aceea, în tabloul lui Rosenthal, Maria nu este doar o femeie portretizată. Ea devine o personificare a unei Românii care își asumă idealurile libertății. Tricolorul, hangerul, costumul și atitudinea personajului alcătuiesc împreună un limbaj alegoric specific romantismului european.

Statuia Libertății și revoluția coborâtă în piața publică

Rosenthal nu s-a exprimat prin pictură doar pe pânză. În timpul revoluției din 1848, numele său a fost legat și de una dintre primele opere de for public dedicate idealurilor politice moderne din București.

La 23 iunie 1848, în Piața Vorniciei, pe amplasamentul corespunzător astăzi zonei Căii Victoriei, a fost inaugurată „Statuia Libertății”, cunoscută și sub numele de „România eliberată”. Monumentul a fost conceput după desenul lui Rosenthal, iar unele cercetări atribuie execuția sculpturală lui Felipe Oliva. Surse istorice o descriu drept o alegorie a ideilor pașoptiste și una dintre primele statui de for public ridicate în București.

Statuia reprezenta o figură feminină alegorică, cu elemente simbolice precum crucea, balanța și lanțurile rupte. Mesajul era transparent pentru epoca respectivă: libertatea, dreptatea și eliberarea de vechile constrângeri politice.

Monumentul nu a avut însă o existență îndelungată. Pe fondul intervenției otomane și al reinstaurării Regulamentului Organic, caimacamul Emanoil Băleanu a dispus distrugerea sa în noaptea de 28 spre 29 iunie 1848. Potrivit relatărilor istorice, statuia rezistase doar câteva zile. Distrugerea ei a fost condamnată de pașoptiști drept un act de vandalism.

Astăzi, monumentul nu mai poate fi văzut. A rămas însă imaginea sa, precum și descrierile din presa epocii, care permit reconstruirea istoriei primei perioade în care Bucureștiul a început să folosească spațiul public pentru transmiterea unor mesaje politice moderne.

Întoarcerea spre România și arestarea de la Pesta

După înfrângerea revoluției, Rosenthal a plecat în exil împreună cu grupul de revoluționari români. La Paris, a rămas în apropierea lui C. A. și Maria Rosetti și a continuat să participe la activitatea politică a exilaților români.

Perioada exilului nu a fost una ușoară. Rosenthal a avut probleme financiare și, pentru o vreme, s-a deplasat în Elveția, unde a locuit în mai multe orașe. În 1851 a decis să revină spre Țara Românească, intenționând să contribuie la reluarea activității revoluționare. Radio România Internațional consemnează că autoritățile austriece l-au arestat la Pesta, unde a fost acuzat în legătură cu activitatea sa politică și revoluționară.

Potrivit biografiilor sale, Rosenthal a refuzat să divulge informații despre camarazii săi și despre rețelele revoluționare. A fost supus unor tratamente brutale în detenție și a murit la Pesta în aprilie 1851. Sursele nu sunt perfect uniforme în privința zilei exacte, fiind întâlnite atât data de 22 aprilie, cât și 23 aprilie. Muzeul Național de Artă al României indică anul 1851, iar alte surse biografice indică 23 aprilie ca dată a morții. Avea doar 31 de ani.

„A murit pentru România” și memoria păstrată de București

După moartea sa, Rosenthal a devenit o figură simbolică pentru generația pașoptistă. Maria Rosetti a păstrat memoria prietenului său, iar în 1878 avea să îi dedice un text comemorativ în revista „Mama și copilul”, în care îl prezenta ca pe un om loial cauzei românești și ca pe un martir al României.

Cuvintele atribuite Mariei Rosetti au avut o forță aparte tocmai pentru că veneau din partea unei persoane care îl cunoscuse direct și care participase ea însăși la evenimentele revoluționare. Pentru memoria publică românească, Rosenthal a devenit astfel mai mult decât pictorul unor tablouri despre revoluție: a fost artistul care și-a legat destinul de cauza pe care o pictase.

Opera sa a continuat să fie prezentă în colecțiile muzeelor și în manualele de istorie și de artă. Alături de „România revoluționară”, lucrări precum „România rupându-și cătușele pe Câmpia Libertății” au contribuit la fixarea vizuală a imaginarului pașoptist. Radio România Internațional îl consideră unul dintre artiștii-simbol ai revoluției muntene de la 1848.

În București, memoria lui Rosenthal nu se află doar în sălile muzeelor. Strada Constantin Daniel Rosenthal, din Sectorul 1, poartă numele pictorului și revoluționarului. Documentele administrative ale Capitalei precizează că strada face legătura între Strada Barbu Iscovescu și Strada Teheran.

Este o vecinătate simbolică: numele lui Rosenthal apare în aceeași zonă a orașului cu cel al lui Barbu Iscovescu, un alt pictor al generației pașoptiste. Astfel, chiar și harta Bucureștiului păstrează o mică galerie în aer liber a artiștilor care au transformat pictura într-o formă de exprimare a ideilor naționale.

Constantin Daniel Rosenthal a avut o viață de numai 31 de ani, dar biografia sa pare desprinsă dintr-un roman romantic al secolului al XIX-lea. A venit din Pesta, a studiat la Viena, a ajuns la București, s-a apropiat de revoluționarii români, a pictat chipul unei Românii imaginare și a transformat idealurile generației sale în artă.

A murit în detenție înainte să împlinească vârsta la care mulți artiști abia își consolidează opera. Totuși, imaginea Mariei Rosetti cu tricolorul și hangerul a supraviețuit, iar alături de ea a supraviețuit și numele pictorului care a creat-o.

Astăzi, „România revoluționară” poate fi privită într-o sală a Muzeului Național de Artă al României, în timp ce, la câțiva kilometri distanță, o stradă îi poartă numele. Este poate cea mai simplă și mai puternică formă de memorie urbană: un artist venit din Pesta, devenit Constantin Daniel Rosenthal în spațiul românesc, continuă să fie prezent în București prin arta sa și prin numele unei străzi.

Citește și: Povestea pictorului Nicolae Grigorescu, orfanul din Mahalaua Cărămidarilor care picta iconițe pe care le vindea în târg