Povestea celui mai longeviv brand de dulciuri din România începe nu la București, ci la Timișoara, într-un mic atelier de bomboane deschis în 1890.

Dacă ai crescut în România comunistă, știi exact gustul despre care vorbim: ciocolata amăruie cu cremă de rom, ambalajul tricolor cu inscripția „București" ștanțată pe baton. Brandul ROM a devenit un simbol național, dar puțini știu că rădăcinile lui nu sunt la București, ci la Timișoara, și că fabrica care l-a lansat a dispărut cu totul de pe hartă, devorată chiar de capitalul pe care l-a hrănit.

Un atelier de bomboane, un om și opt muncitori

Totul a început în 1890, când un comerciant pe nume Latter Mor a deschis la Timișoara un atelier de zaharicale cu circa opt angajați. Atelierul producea inițial bomboane simple, pentru orașul de pe Bega și pentru localitățile din jur. Cinci ani mai târziu, în 1895, producția se extinsese suficient cât să putem vorbi de o adevărată fabrică — cu personal specializat, mașini și o gamă mai largă de produse. În 1909, întreprinderea devenea societate pe acțiuni și intra sub conducerea Băncii Timișoara.

Numele „Kandia" a venit în 1917. Fabrica l-a preluat de la forma venețiană a numelui insulei Creta — Candia —, o alegere ce trimitea la o lume exotică, la lux și la un marketing avant-garde pentru epoca respectivă. Sub această etichetă, fabrica timișoreană a crescut rapid: în perioada interbelică, ciocolata Kandia rivaliza cu produsele occidentale și ajungea în toată România Mare. În 1923, s-a construit un corp nou de clădire cu patru etaje, dotat cu utilajele cele mai moderne ale vremii.

Kandia era, la acea vreme, prima fabrică de ciocolată de pe teritoriul României de astăzi — Timișoara aparținea în 1890 Austro-Ungariei, iar fabrica Zamfirescu din București s-a deschis un an mai târziu, în 1891.

Naționalizarea și noua viață la București

În 1948, regimul comunist a aplicat Legea nr. 119, care a naționalizat toate întreprinderile producătoare de produse zaharoase cu o capacitate de cel puțin o tonă pe opt ore de lucru. Fabrica Kandia din Timișoara a trecut în proprietatea statului.

La București, procesul a funcționat diferit. Nu o fabrică, ci mai multe întreprinderi private au fost grupate forțat într-o singură entitate de stat: Întreprinderea de Produse Zaharoase București. Printre cele înglobate se număra firma „Frank", fondată în 1889 ca filială a concernului austriac Heinrich Frank Söhne din Linz —, fabrica „Zamfirescu", firma individuală Pavel Helioty, SAR „Corso" și fabrica „Regina Maria". Sediul central al noii întreprinderi se stabilea pe Șoseaua Viilor nr. 20, în sectorul 5.

Din această moștenire mixtă, adunată cu sila sub același acoperiș, s-a născut ceea ce românii aveau să cunoască drept „fabrica de ciocolată de la București."

ROM: primul baton de ciocolată din România

În 1964, Întreprinderea de Produse Zaharoase București a lansat pe piață ceva nou: primul baton de ciocolată produs vreodată în România și primul produs românesc cu umplutură din cremă. Era o cremă cu aromă de rom învelită în ciocolată amăruie, cântărea circa 30 de grame și costa 1,80 lei. Pe baton era ștanțat cuvântul „București", iar ambalajul folosea culorile tricolorului românesc.

A fost botezat simplu: ROM.

ROM a apărut într-un an de cotitură politică — 1964 era și anul Declarației de independență față de Moscova, începutul naționalismului comunist românesc. Dacă lansarea a fost sau nu deliberat sincronizată cu noul curs ideologic nu este confirmat de nicio sursă directă, dar contextul i-a amprentat simbolic produsul: tricolor pe ambalaj, numele capitalei pe baton, un gust care urma să dureze șase decenii.

În 1979, aceeași fabrică a lansat și prima prăjitură ambalată din România: Măgura. În 1969, produsele fabricii se exportau în 70 de țări.

Ciocolata ca lux și ca marfă de contrabandă

În anii '80, când economia românească intra în colaps și penuria alimentară devenea sistematică, ciocolata a ajuns un produs de o cu totul altă valoare decât cea bănească. Kandia, atât cea din Timișoara, cât și produsele fabricii bucureștene, era căutată, ascunsă, dăruită cu grijă și uneori trocată. Înainte de Revoluție, fabrica timișoreană singură angaja 1.500 de oameni, majoritatea femei.

Gustul de ROM nu era doar un gust. Era unul din puținele lucruri care rămâneau recognoscibile, constante, într-o lume tot mai imprevizibilă.

Privatizarea, fuziunea și dispariția Timișoarei

După 1989, traiectoriile celor două moșteniri — Kandia Timișoara și Întreprinderea de Produse Zaharoase București (redenumită Excelent SA în februarie 1991) — s-au intersectat dramatic.

Fabrica din Timișoara a intrat în colaps în anii '90, împinsă, potrivit mai multor surse de presă economică, spre faliment deliberat de grupuri de interese legate de Excelent București. În 2003, fondul de investiții Rivta GmbH a vândut Kandia Timișoara companiei Excelent, controlată de un vehicul de investiții al grupului austriac Julius Meinl, pentru 5,3 milioane de euro — o sumă infimă raportat la valoarea brandului.

În 2004, fabrica din Timișoara s-a închis. Ultimii angajați au fost concediați. Brandul, rețetele și istoria au fost transferate la București. Mașinile au tăcut.

În 2007, Julius Meinl a vândut Kandia-Excelent grupului Cadbury pentru 100 de milioane de euro — de aproape 20 de ori mai mult decât plătise pentru achiziție. Cadbury a fost preluat ulterior de Kraft, dar Comisia Europeană a obligat Kraft să vândă Kandia pentru a evita o poziție dominantă pe piața românească. Julius Meinl a răscumpărat compania în iulie 2010 cu sub 20 de milioane de euro și i-a dat numele actual: Kandia Dulce.

Ce a mai rămas

Astăzi, Kandia Dulce este cel mai mare producător de ciocolată din România, cu două fabrici în București. Portofoliul include ROM, Măgura, Silvana, Sugus, Laura, Primola. ROM se vinde în continuare cu aceeași rețetă din 1964.

La Timișoara, locul unde a bătut inima brandului vreme de 113 ani arată altfel. Halele construite în perioada comunistă au fost demolate în 2015. A mai supraviețuit un singur imobil — cel în care a funcționat primul atelier de zaharicale, din 1890. La începutul anului 2026, Primăria Timișoara a emis autorizație de construire pentru un supermarket pe terenul fostei fabrici. Clădirea istorică a fost scoasă la vânzare cu 428.000 de euro.

Brandul care a supraviețuit comunismului, privatizării și a patru schimbări de proprietar n-a putut salva zidurile din care s-a născut.

Citește și Zahăr nostalgic: ce dulciuri mâncau bucureștenii în anii ‘70-‘80 și unde