Peste drum de impunătorul Palat CEC, într-unul dintre cele mai încărcate de istorie locuri din centrul Bucureștiului, se ridică astăzi clădirea masivă a Muzeului Național de Istorie a României. Înainte ca aici să funcționeze instituții ale statului, înainte ca fațada monumentală a fostului Palat al Poștelor să domine Calea Victoriei, terenul a fost ocupat de unul dintre cele mai mari și mai importante hanuri ale vechiului București: Hanul Constantin Vodă. Ridicat la sfârșitul secolului al XVII-lea din inițiativa domnitorului Constantin Brâncoveanu, hanul a fost martorul unor transformări spectaculoase. A fost construit ca simbol al puterii și al prosperității, a devenit unul dintre centrele comerciale ale orașului, a supraviețuit mai bine de un secol și jumătate, apoi a fost aproape distrus de Marele Foc din 1847. Ruinele sale au dispărut treptat, iar pe locul fostei construcții domnești au apărut barăci, teatre, cafenele-concert și circuri, înainte ca statul român modern să ridice aici Palatul Poștelor. Povestea Hanului Constantin Vodă este, prin urmare, mai mult decât istoria unei clădiri dispărute. Este povestea unui București care s-a schimbat continuu, uneori brutal, păstrându-și trecutul doar în documente, planuri și în câteva amintiri despre locurile care au dat identitate orașului.

De la vatra Bălăcenilor la ambiția domnitorului Constantin Brâncoveanu

Locul pe care avea să fie construit Hanul Constantin Vodă avea deja o istorie importantă înainte de venirea lui Constantin Brâncoveanu. Zona fusese asociată cu familia Bălăceanu și făcea parte dintr-un spațiu vechi al Bucureștiului, aflat în apropierea Curții Domnești și a unor importante artere comerciale. Potrivit informațiilor păstrate de Muzeul Național de Istorie a României, Constantin Brâncoveanu a preluat terenul, a dispus demolarea caselor existente și a construit aici, la sfârșitul secolului al XVII-lea, un han care avea să-i poarte numele.

Construcția s-a desfășurat între anii 1692 și 1694. Hanul a fost ridicat pe locul curților lui Constantin Aga Bălăceanu și a devenit rapid una dintre cele mai importante construcții comerciale ale orașului. Dimensiunile sale au făcut ca așezământul să fie considerat al doilea ca mărime din București, după marele han asociat tradiției lui Șerban Vodă. Ambiția lui Brâncoveanu era evidentă: noul han trebuia să fie nu doar o sursă de venit, ci și o construcție demnă de prestigiul domniei.

Planul general urma modelul hanurilor fortificate ale epocii. Într-un oraș în care comerțul era concentrat în jurul Curții Domnești și al marilor ulițe, un asemenea edificiu reprezenta, în același timp, spațiu de cazare, centru comercial și loc relativ sigur pentru negustori și mărfurile lor.

O cetate comercială în inima vechiului București

Descrierile păstrate despre Hanul Constantin Vodă sugerează imaginea unei construcții masive, ridicate pentru a impresiona și pentru a rezista. Hanul avea o curte mare, înconjurată de ziduri înalte și solide. Accesul se făcea prin porți groase de stejar, întărite cu fier, iar spațiile comerciale și camerele erau organizate în jurul incintei. Studiile istorice dedicate locului păstrează imaginea unei construcții care îmbina funcția practică a hanului cu aspectul unei mici fortificații urbane.

Poziția sa era una excelentă. Hanul se afla într-o zonă intens circulată, aproape de importante ulițe comerciale și de centrul puterii politice. Negustorii care veneau în București puteau găsi aici spații pentru desfășurarea activității comerciale și camere pentru cazare, iar proprietatea domnească genera venituri importante.

Planul Bucureștiului realizat de maiorul Rudolf Arthur Borroczyn consemnează, pentru anul 1848, dimensiunile impresionante ale activității comerciale care mai exista încă în clădire. La parter funcționau 35 de prăvălii, iar la etaj existau 25 de camere. Cifrele arată că, deși vechi de mai bine de un secol și jumătate, hanul continua să fie utilizat.

Totuși, gloria construcției începea să se stingă. Comerțul funcționa, însă clădirea îmbătrânea cu o perseverență care nu putea fi ignorată. Cutremurele, lipsa reparațiilor serioase și uzura acumulată în timp transformaseră cândva impunătorul edificiu într-o construcție tot mai vulnerabilă.

După moartea lui Brâncoveanu, hanul intră într-o perioadă de declin

Destinul Hanului Constantin Vodă a fost legat, încă de la început, de destinul tragic al celui care dispusese construirea lui. După moartea lui Constantin Brâncoveanu, executat la Constantinopol în 1714, averile domnitorului au fost confiscate, iar hanul a ajuns în administrarea egumenului Mănăstirii Văcărești.

Schimbarea administrării nu a fost suficientă pentru a garanta întreținerea corespunzătoare a clădirii. De-a lungul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea, construcția a fost afectată de timpul care trecea, de cutremure și de lipsa unor intervenții majore. În 1824, degradarea devenise atât de evidentă încât a apărut într-un proces între chiriașii hanului și Samuil, egumenul Mănăstirii Văcărești. Acesta a invocat șubrezenia clădirii și și-a declinat răspunderea în cazul unei eventuale prăbușiri.

Episodul arată cât de departe ajunsese fostul simbol al ambiției brâncovenești. Hanul nu mai era construcția nouă și impunătoare de la sfârșitul secolului al XVII-lea. Totuși, el continua să fie folosit, iar numeroasele prăvălii și camere înregistrate în planurile mijlocului secolului al XIX-lea demonstrează că viața economică nu dispăruse.

Declinul fizic al construcției avea însă să fie accelerat definitiv de una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Bucureștiului.

Marele Foc din 1847 și sfârșitul unei construcții domnești

La 23 martie 1847, în prima zi de Paști, Bucureștiul a fost lovit de Marele Foc, cel mai devastator incendiu din istoria orașului. Incendiul a izbucnit chiar în centrul Bucureștiului vechi, într-o zonă aflată în apropierea Hanului Constantin Vodă și a bisericii Sfântul Dumitru. Vântul puternic și densitatea construcțiilor au favorizat răspândirea rapidă a flăcărilor.

Pentru un oraș alcătuit în mare parte din construcții vulnerabile la foc, catastrofa a avut consecințe dramatice. Hanul Constantin Vodă, deja slăbit de vechime și de degradări, a fost grav afectat. Sursele istorice arată că „focul cel mare” a distrus aproximativ trei sferturi din construcție și a făcut imposibilă revenirea hanului la forma pe care o avusese odinioară.

După incendiu, clădirea a rămas o ruină periculoasă. În 1852, autoritățile au decis demolarea unor hanuri considerate primejdioase pentru populație, iar în cazul Hanului Constantin Vodă a fost desființat, într-o primă etapă, etajul. O comisie formată din specialiști a analizat ulterior starea construcției și a concluzionat că anumite porțiuni trebuiau dărâmate fără întârziere.

Demolarea nu s-a produs într-o singură zi. Ruinele au dispărut treptat, iar procesul s-a întins pe mai mulți ani. Unele surse fixează începutul demolărilor majore în jurul anului 1856, în timp ce documentația de specialitate indică dispariția completă a construcției până în 1862. Cert este că, în prima parte a anilor 1860, vechiul han domnesc încetase definitiv să mai existe.

De la ruinele hanului la o piață a spectacolelor și circului

Dispariția Hanului Constantin Vodă nu a însemnat că terenul a rămas mult timp abandonat. Dimpotrivă, spațiul a început să capete o viață nouă și surprinzătoare. În 1861, aici era organizată deja o expoziție agricolă, semn că fosta proprietate domnească devenise un teren disponibil pentru activitățile publice ale orașului.

Locul a fost cunoscut ulterior sub numele de Piața Constantin Vodă și s-a transformat într-un spațiu al distracțiilor populare. Au apărut barăci, săli improvizate, cafenele-concert și construcții destinate spectacolelor. Într-o baracă botezată Alcazar a funcționat un teatru popular, pe scena căruia au evoluat actori importanți ai epocii, între care Matei Millo, Aristizza Romanescu și Grigore Manolescu. Documentele și sursele istorice referitoare la activitatea teatrului amintesc și alte nume ale scenei bucureștene, într-o perioadă în care zona devenise un adevărat centru al divertismentului.

Au existat și cafenele-concert, spectacole de circ și întruniri publice. În anii următori, terenul a găzduit construcții din lemn utilizate de diverse circuri, inclusiv Circul Suhr. Pentru bucureștenii epocii, fosta parcelă domnească devenise un loc al spectacolului popular.

Transformarea are ceva profund bucureștean. Locul construit pentru comerț și protejat cândva de ziduri și porți de stejar a devenit, după dispariția hanului, un spațiu deschis, zgomotos și imprevizibil. Teatrul, circul, muzica, bragă, simigiii și mulțimile venite să se distreze au schimbat complet atmosfera fostei proprietăți domnești.

Palatul Poștelor, noul simbol ridicat pe locul vechiului han

La sfârșitul secolului al XIX-lea, Bucureștiul intra într-o nouă etapă a dezvoltării sale. Statul român modern avea nevoie de instituții și clădiri monumentale, iar terenul fostului Han Constantin Vodă a fost ales pentru ridicarea unui nou sediu al Poștei Centrale.

Construcția Palatului Poștelor a început în 1894, când regele Carol I a pus piatra de temelie a noului edificiu. Proiectul a fost realizat de arhitectul Alexandru Săvulescu, iar concepția arhitecturală a fost inspirată de clădirea poștei din Geneva. Lucrările au continuat până la sfârșitul secolului, iar noul palat a fost inaugurat în anul 1900.

Clădirea monumentală a schimbat complet imaginea locului. Unde se aflaseră cândva zidurile unui han domnesc, au apărut trepte monumentale, un portic susținut de coloane și o fațadă reprezentativă pentru ambițiile Bucureștiului de la începutul secolului al XX-lea.

Palatul Poștelor a avut un rol administrativ important timp de mai multe decenii. În cele din urmă, clădirea a primit o nouă destinație și a devenit sediul Muzeului Național de Istorie a României, instituția care ocupă și astăzi imobilul.

Privind astăzi clădirea masivă de pe Calea Victoriei, puțini trecători își pot imagina că sub istoria locului se află memoria unui han ridicat de Constantin Brâncoveanu. Succesiunea este însă una spectaculoasă: proprietate boierească, han domnesc, ruină după Marele Foc, piață de spectacole și circuri, palat administrativ și, în cele din urmă, muzeu național.

Hanul Constantin Vodă nu mai există, iar imaginea sa nu mai poate fi reconstituită decât din planuri, descrieri și cercetări istorice. Totuși, locul nu și-a pierdut importanța. Dimpotrivă, fiecare clădire ridicată aici a adăugat un nou capitol unei istorii care se întinde pe mai bine de trei secole. Fostul han rămâne astfel unul dintre simbolurile pierdute ale Bucureștiului: o construcție dispărută fizic, dar fără de care povestea centrului vechi al Capitalei ar fi cu siguranță mai săracă.

Citește și: Povestea Hanului Șerban Vodă din București, de la refugiul bancherilor la Tipografia Statului și pension pentru fete sărmane