Unele locuri nu au nevoie de o placă memorială ca să-și spună povestea. Insula Trandafirilor, din Parcul Herăstrău, e unul dintre ele. O traversezi grăbit, în drum spre Muzeul Satului sau spre debarcader, și pare doar o bucată de parc mai frumos aranjată, cu trandafiri pe spaliere și apă pe ambele părți. În realitate, insula asta adună aproape un secol de istorie a Capitalei — ambiții regale, propagandă comunistă, o statuie distrusă și refăcută, un monument controversat dedicat Uniunii Europene.

Insula a crescut odată cu tot parcul din jurul ei, într-un ritm care a alternat între amenajări atente și decenii de neglijență. A fost martoră la promenade regale, la reconstrucții ideologice și, mai recent, la nenumărate cereri în căsătorie. Povestea ei începe în plină epocă interbelică și ajunge astăzi într-o discuție publică despre cât de bine — sau cât de rău — a îmbătrânit.

De la mlaștină la parc regal

Istoria insulei nu poate fi separată de cea a parcului care o găzduiește. Zona de la nord de București era, până în 1930, o mlaștină. Asanarea a început în acel an, iar lucrările hidrotehnice care au format lacurile Herăstrău, Băneasa și Floreasca s-au întins între 1932 și 1937, sub conducerea inginerului Nicolae Caranfil. Amenajarea propriu-zisă a parcului — alei, vegetație, structura de bază a insulei — s-a făcut între 1936 și 1939, sub domnia lui Carol al II-lea, al cărui nume l-a purtat și parcul până în 1948.

În aceeași perioadă, pe malul lacului, a apărut Muzeul Satului, inaugurat pe 10 mai 1936 în prezența regelui. E descris constant drept unul dintre primele muzee etnografice în aer liber din lume — al doilea, mai exact, după Skansen din Stockholm.

O insulă gândită pentru promenadă, nu pentru trecere

Insula Trandafirilor stă aproape de centrul de greutate al parcului. E mărginită de trei poduri: două spre nord, lângă Debarcaderul Herăstrău, și unul spre sud, lângă Palatul Elisabeta, reședința oficială a Familiei Regale. Cele două alei paralele de promenadă au fost gândite încă din amenajarea interbelică și rămân azi decorate cu ghirlande de trandafiri urcători pe spaliere, un contrast vizual cu stâlpii de susținere, drepți și verticali.

Structura insulei, cu aleile ei, datează din perioada interbelică și s-a păstrat până azi. E o excepție: alte zone ale parcului au fost remodelate succesiv, întâi de regimul comunist, apoi de administrațiile de după 1990.

Anii comunismului: o statuie distrusă

Parcul a primit, de-a lungul deceniilor, câteva intervenții artistice de amploare, iar una dintre ele are o poveste mai zbuciumată decât pare la prima vedere. În 1939, cu ocazia sărbătorii „Luna Bucureștilor", sculptorul Constantin Baraschi a ridicat Aleea Cariatidelor, la intrarea în parc dinspre actuala Piață Charles de Gaulle — o zonă distinctă de Insula Trandafirilor, deși aparține aceluiași parc.

Monumentul original n-a supraviețuit regimului comunist. A fost distrus în anii '50, ca să facă loc statuii lui Stalin, ridicată în același parc, redenumit atunci Parcul I.V. Stalin. Aleea a rămas dispărută zeci de ani, până când, la mijlocul anilor 2000, sculptorul Ionel Stoicescu a refăcut-o pornind de la o cariatidă originală descoperită în Cimitirul Bellu.

Credit: Miehs at Romanian Wikipedia

Monumentul de pe insulă și „capul greșit"

Același Stoicescu semnează, de data asta chiar pe Insula Trandafirilor, Monumentul părinților fondatori ai Uniunii Europene: 12 busturi din bronz, așezate în cerc, reprezentând politicienii cu o contribuție esențială la construcția europeană. Conceptul îi aparține arhitecților Cătălin Cazacu și Paul Valentin, din cadrul Primăriei Capitalei.

Monumentul a fost inaugurat de Ziua Europei, pe 9 mai 2006, într-o variantă provizorie din ipsos; forma definitivă, montată pe socluri, a fost gata abia pe 31 august același an. Povestea lui are și o notă stânjenitoare: una dintre cele 12 plăcuțe de identificare a fost gravată greșit ani de zile, botezându-l „Alterio" pe politicianul italian Altiero Spinelli, fără ca nimeni din Primărie să observe eroarea.

Photo: Miehs  / Wikipedia

Ce a rămas: funcția, nu neapărat forma

Dincolo de monumente și de schimbările de nume, insula și-a păstrat utilizarea din perioada interbelică — loc de plimbare, cu apă pe ambele părți, trandafiri deasupra capului și poduri care obligă la un ritm mai lent, indiferent cât de grăbit ai fi. Rămâne unul dintre locurile preferate pentru cereri în căsătorie și fotografii de nuntă din nordul Capitalei, alături de sesiunile foto de logodnă organizate în jurul florilor de sezon.

Detalii care dau culoare

Insula are două alei paralele de promenadă, orientate pe două axe: una deschide perspectiva spre Muzeul Satului, cealaltă face legătura cu restul parcului. De pe podul dinspre sud, publicul poate vedea direct pavilionul regal arborat pe Palatul Elisabeta, semn — potrivit protocolului Casei Regale — că Familia Regală se află în reședință.

Parcul din jurul insulei se întinde pe aproximativ 110 hectare, din care lacul ocupă 74. Aleea care înconjoară lacul are 5,92 kilometri.

Provocări și planuri de viitor

Insula n-a scăpat de uzură. În aprilie 2026, primarul general Ciprian Ciucu a criticat public starea aleilor de pe insulă — prea mult pietriș, spunea el, motiv pentru care oamenii le ocolesc — și a cerut o evaluare completă a parcului, „metru cu metru", care să redefinească toate funcțiunile, de la debarcader la mobilierul urban.

Deocamdată, insula rămâne așa cum a fost gândită acum aproape un secol. Ce se întâmplă cu ea de acum înainte ține de o reevaluare care abia a început.

Citește și 15 lucruri interesante pe care poate nu le știai despre Parcul Herăstrău (Parcul Regele Mihai I)