Pentru generațiile care au copilărit în România comunistă, puține produse evocă atâtea amintiri precum Cico. Într-o perioadă în care oferta de băuturi răcoritoare era limitată, iar produsele occidentale reprezentau mai degrabă o raritate decât o prezență obișnuită în magazine, acest suc cu aromă de citrice a devenit unul dintre cele mai iubite produse alimentare autohtone. Pentru mulți români, gustul său dulce-acrișor și efervescența specifică sunt asociate cu vacanțele de vară, cu ieșirile în oraș și cu momentele speciale petrecute alături de familie. Deși astăzi nu mai poate fi găsit pe rafturile supermarketurilor, Cico continuă să ocupe un loc aparte în memoria colectivă. Povestea sa este strâns legată de perioada comunistă, de ambițiile economice ale regimului și de încercarea de a crea produse românești capabile să rivalizeze cu cele care cucereau piețele occidentale. Mai mult decât o simplă băutură răcoritoare, Cico a devenit un simbol al unei epoci și una dintre cele mai cunoscute mărci românești ale secolului XX.

Cum a apărut ideea unei băuturi răcoritoare românești

În anii ’60 și ’70, autoritățile comuniste încercau să dezvolte industria alimentară națională și să reducă dependența de produsele din străinătate. În acest context a apărut ideea realizării unei băuturi răcoritoare care să poată concura cu marile branduri internaționale.

Contrar unei percepții răspândite, inițiativa nu i-a aparținut lui Nicolae Ceaușescu. Cel care a susținut dezvoltarea unei rețele naționale de fabrici pentru procesarea fructelor și legumelor a fost Ion Ceaușescu, fratele liderului comunist. Acesta considera că România dispune de resurse agricole importante care trebuie valorificate mai eficient.

Scopul proiectului era simplu: transformarea fructelor produse în țară în sucuri și conserve care să poată fi distribuite la nivel național. În cadrul acestui program a apărut și ideea unui suc carbogazos pe bază de fructe, care să ofere consumatorilor o alternativă autohtonă la băuturile occidentale.

Rezultatul a fost Cico, o băutură care avea să depășească rapid statutul de simplu produs alimentar și să devină un fenomen social.

Originea numelui și secretul popularității

Numele Cico era scurt, ușor de reținut și avea o semnificație directă. Denumirea provenea din combinarea a două elemente: „CI”, de la citrice, și „CO”, de la cola.

Această alegere reflecta intenția creatorilor de a realiza o băutură care să împrumute anumite caracteristici ale sucurilor occidentale, dar să păstreze în același timp o identitate proprie. Numele era modern pentru acea perioadă și suna suficient de atractiv pentru publicul larg.

Popularitatea băuturii nu s-a datorat însă doar denumirii. Gustul său era considerat plăcut și echilibrat. Aroma de citrice era completată de o aciditate moderată și de o dulceață care o făcea accesibilă tuturor categoriilor de consumatori.

Într-o perioadă în care opțiunile erau limitate, Cico oferea o experiență diferită și devenea rapid alegerea preferată a multor români. Chiar dacă o sticlă costa un leu, sumă deloc neglijabilă pentru acea vreme, cererea rămânea foarte ridicată.

Un produs natural într-o epocă a producției industriale

Unul dintre aspectele care diferențiau Cico de multe alte băuturi era compoziția sa. Sucul era realizat exclusiv din concentrate de fructe și nu conținea conservanți chimici.

Astăzi, într-o perioadă în care produsele naturale sunt foarte căutate, această caracteristică pare un avantaj evident. În anii comunismului, însă, ea reprezenta atât un atu, cât și o provocare.

Absența conservanților făcea ca termenul de valabilitate să fie foarte redus. O sticlă de Cico putea fi păstrată doar aproximativ șapte zile. După această perioadă, băutura începea să își piardă proprietățile și gustul specific.

Această limitare a contribuit însă la construirea unei reputații aparte. Consumatorii știau că produsul este proaspăt și că trebuie consumat rapid pentru a fi savurat în cele mai bune condiții. Astfel s-a născut și ideea că Cico era un suc autentic, apropiat de gustul natural al fructelor.

Cum era produs celebrul suc

Procesul de fabricație al băuturii era organizat la scară națională și implica numeroase instituții și unități industriale.

Concentratele utilizate pentru producerea sucului erau realizate la Institutul pentru Produse Horticole din București. Specialiștii institutului dezvoltau rețetele și pregăteau baza necesară pentru fabricarea băuturii.

Ulterior, aceste concentrate erau distribuite către aproximativ 70 de fabrici din întreaga țară. Fiecare unitate primea materia primă și producea local băutura destinată consumatorilor din regiunea respectivă.

Acest sistem permitea distribuirea rapidă a produsului și reducerea costurilor de transport. În plus, contribuia la menținerea prospețimii băuturii, un aspect esențial având în vedere termenul scurt de valabilitate.

Datorită acestei organizări, Cico a devenit una dintre cele mai răspândite băuturi răcoritoare din România comunistă.

Fabricile din București și munca aproape artizanală

În Capitală, producția era coordonată de Întreprinderea de Produse Alimentare, cunoscută sub numele de IPA. Aceasta dispunea de șase fabrici care produceau Cico pentru piața bucureșteană.

Deși băutura era realizată la scară industrială, mare parte din proces se desfășura într-un mod care astăzi ar putea fi considerat aproape artizanal.

În cinci dintre cele șase unități, sticlele erau spălate cu ajutorul unor perii de sârmă. După curățare, sucul era introdus în recipiente manual, folosindu-se pâlnii speciale.

Capacele erau fixate cu ajutorul unor prese acționate cu piciorul, iar etichetele erau lipite una câte una de muncitoare. Aceste operațiuni necesitau multă atenție și implicau un volum considerabil de muncă manuală.

În ciuda condițiilor relativ simple, fabricile reușeau să producă volume impresionante de băuturi, suficiente pentru a satisface cererea ridicată din întreaga țară.

Fabrica modernă din Militari și tehnologia occidentală

Existau însă și excepții. Cea mai modernă unitate de producție era fabrica din cartierul Militari, care beneficia de o linie automată adusă din Franța.

Această investiție reprezenta un pas important către modernizarea industriei alimentare românești. Procesul de îmbuteliere era mult mai rapid și mai eficient decât în celelalte fabrici.

Linia automată reducea intervenția umană și permitea creșterea capacității de producție. Pentru perioada respectivă, fabrica din Militari era considerată una dintre cele mai avansate unități de profil din România.

Diferența dintre această fabrică și celelalte ilustra contrastul dintre metodele tradiționale și eforturile de modernizare promovate de autorități în ultimele decenii ale regimului comunist.

Ingredientele și colaborările internaționale

Deși Cico era perceput ca un produs tipic românesc, realizarea sa implica și colaborări externe.

Potrivit informațiilor oferite de fostul director al fabricii Cico, Ion Stamanichi, băutura era produsă exclusiv din concentrate de fructe. O parte dintre acestea proveneau din România, iar altele erau obținute prin acorduri comerciale cu parteneri străini.

La Brașov, de exemplu, se realizau concentrate din mere, struguri și cătină. Unele rețete au fost dezvoltate cu sprijinul Institutului de Chimie Alimentară, care contribuia la perfecționarea produsului.

Un rol important l-a avut și omul de afaceri grec Arvanidis, unul dintre partenerii comerciali ai statului român. Acesta furniza concentrate de fructe în cadrul unor acorduri de barter, primind în schimb diverse produse fabricate în România.

Grație acestor colaborări, Cico beneficia de materii prime variate și putea menține o calitate constantă, apreciată de consumatori.

Apogeul unei legende a comunismului românesc

În perioada sa de maximă popularitate, Cico atinsese cifre impresionante de producție. Aproximativ 600.000 de sticle erau fabricate zilnic, un indicator clar al succesului de care se bucura băutura.

Prezența sa era aproape omniprezentă. Putea fi cumpărată din restaurante, cofetării, magazine alimentare și chioșcuri. Pentru mulți copii și adolescenți, o sticlă de Cico reprezenta un mic răsfăț și un motiv de bucurie.

Popularitatea sa a continuat chiar și după căderea regimului comunist. În primii ani de după Revoluție, băutura a mai putut fi găsită în unele localuri și terase, fiind căutată de cei care doreau să retrăiască gustul copilăriei.

Totuși, odată cu pătrunderea masivă a marilor branduri internaționale pe piața românească, Cico a început să dispară treptat.

De ce este Cico încă atât de iubit

Astăzi, Cico nu mai este prezent în magazine, însă numele său continuă să fie rostit cu nostalgie de milioane de români. Pentru cei care au trăit în perioada comunistă, băutura reprezintă mult mai mult decât un simplu suc. Ea evocă o lume dispărută, cu obiceiurile, gusturile și amintirile sale.

Este asociată cu vacanțele de vară, cu plimbările prin oraș, cu cofetăriile și restaurantele de altădată. În același timp, Cico rămâne un exemplu al capacității industriei românești de a crea produse care au reușit să câștige aprecierea publicului și să devină parte a identității unei generații.

La zeci de ani de la apariția sa, legenda Cico continuă să supraviețuiască prin poveștile celor care l-au băut. Mai mult decât o băutură răcoritoare, a fost un simbol al copilăriei pentru milioane de români și unul dintre cele mai cunoscute produse autohtone ale secolului XX. În memoria colectivă, gustul său rămâne asociat cu o epocă întreagă, iar numele său continuă să stârnească zâmbete și amintiri plăcute chiar și astăzi.

Citește și: 10 cafenele din București unde poți merge cu animalul de companie