Pasajul Macca-Vilacrosse este astăzi unul dintre cele mai pitorești locuri ale Bucureștiului vechi, un spațiu care păstrează intact aerul cosmopolit de acum mai bine de un secol. Forma sa de potcoavă, arcuită elegant, împreună cu cupola de sticlă gălbuie ce filtrează lumina într-un mod cald și difuz, creează o atmosferă unică în oraș. Însă mult înainte de a deveni un punct de atracție pentru turiști și un loc preferat pentru terase, pasajul a fost conceput ca un experiment urban menit să aducă Bucureștiul mai aproape de estetica occidentală a marilor capitale europene.

Originea unui proiect ambițios în Bucureștiul care voia să devină „Micul Paris”

La final de secol XIX, orașul trecea printr-o transformare accelerată. Elitele românești își doreau modernizarea rapidă a Bucureștiului și consolidarea reputației sale de „Micul Paris”. Zona dintre Calea Victoriei, atunci axa eleganței, plină de magazine de lux, hoteluri și cafenele, și tradiționala Stradă Lipscani, vechiul centru comercial al orașului, era un spațiu strategic. 

Aici se întâlneau două lumi: cea a negustorilor tradiționali și cea a aristocrației modernizatoare. Era necesară o legătură funcțională și spectaculoasă între cele două universuri.

Din această nevoie a apărut ideea unui pasaj acoperit, similar celor care existau deja în marile orașe ale Europei. Proiectul a fost susținut financiar de bancherul George Vilacrosse, un personaj cunoscut în mediul financiar al epocii. 

Pentru construcție, acesta l-a angajat pe arhitectul Felix Xenopol, un nume important în arhitectura românească de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Xenopol este autorul mai multor clădiri reprezentative, inclusiv a unei aripi din actualul Muzeu de Istorie al României.

Arhitectura care a schimbat centrul orașului

Pasajul a fost inaugurat în anul 1891, după un proces de construcție complex, care a implicat elemente de inginerie moderne pentru epocă. Structura metalică, una dintre cele mai îndrăznețe realizări tehnice ale vremii, susținea cupola de sticlă colorată, concepută special pentru a difuza lumina. Nu era doar un element estetic, ci și unul funcțional, menit să ofere o lumină caldă, constantă, spațiului comercial.

Forma de potcoavă a pasajului a fost o soluție arhitecturală ingenioasă, adaptată la configurația neregulată a terenului. Rezultatul a fost un traseu curbat, elegant, care îmbina armonios spiritul urban modern cu farmecul centrului istoric.

La început, pasajul a găzduit mai ales birouri elegante și magazine cu produse scumpe. Poziția lui între zona financiară și cea comercială îl transforma într-un loc extrem de valoros. Casele de schimb valutar, buticurile rafinate și micile spații comerciale orientate către clienți înstăriți au dat tonul activității de aici.

Pasajul ca nod financiar și scena intrigilor politice

Un rol deosebit în transformarea pasajului într-un punct nevralgic al Bucureștiului l-a avut găzduirea Bursei de Mărfuri. Pentru o perioadă importantă, instituția și-a desfășurat activitatea chiar în interiorul pasajului. Acest lucru a adus aici comercianți, speculanți, finanțiști și investitori, care animau spațiul într-un ritm alert, tipic marilor centre economice europene.

Prezența Bursei a creat și un mediu propice pentru întâlniri discrete. Cafenelele din pasaj, spații intime dar animate, au devenit rapid locuri preferate de politicieni și jurnaliști ai epocii. Aici se discutau planuri politice, se negociau alianțe și se făceau schimburi de informații. Pasajul devenise astfel un centru al intrigilor, un loc unde evenimentele publice erau influențate din umbră.

Atmosfera era una sofisticată, dar în același timp discretă. Eleganța pasajului, combinată cu agitația lumii financiare, a creat un amestec unic, care încă se simte în arhitectura și structura locului.

De la luxul discret la reputația controversată a perioadei interbelice

Primul Război Mondial a schimbat profund dinamica orașului, iar pasajul nu a fost ocolit. Deși a rămas un loc animat, treptat a început să capete o reputație ambiguă. În perioada interbelică, multe spații au fost transformate în cazinouri, baruri și chiar tripouri ilegale. Ele atrăgeau personaje diverse: jucători înrăiți, aventurieri, politicieni în criză financiară, dar și figuri mondene ale Bucureștiului anilor ’20 și ’30.

Această dublă identitate — de loc al luxului și, în același timp, al exceselor — a contribuit la atmosfera boemă a pasajului. În timp ce ziua păstra aparența respectable, dominată de birouri și cafenele, nopțile erau animate de jocuri de noroc și întâlniri secrete.

Pentru mulți bucureșteni, pasajul devenise un simbol al orașului modern, plin de contraste, asemeni marilor capitale europene.

Transformările aduse de perioada comunistă

După naționalizarea din 1948, rolul Pasajului Macca-Vilacrosse s-a schimbat radical. Spațiile private au fost preluate de stat, iar multe dintre funcțiile comerciale și mondene au fost eliminate. Cazinourile au dispărut, iar cafenelele elegante s-au transformat fie în magazine obișnuite, fie în birouri ale unor instituții publice.

Climatul cultural și social al pasajului s-a simplificat, pierzând din farmecul și dinamismul care îl făcuseră celebru în perioada interbelică. Totuși, structura sa arhitecturală a supraviețuit, chiar dacă uneori doar ca decor al unei vieți urbane mai cenușii.

Lipsa investițiilor și trecerea timpului au deteriorat treptat spațiul, însă pasajul a continuat să aibă un rol important în circulația pietonală din centrul orașului.

Pasajul Macca-Vilacrosse astăzi: între patrimoniu și viață urbană

În ultimele decenii, interesul pentru restaurarea zonelor istorice ale Bucureștiului a crescut, iar și Pasajul Macca-Vilacrosse a beneficiat de lucrări de reabilitare. Sticla colorată a cupolei a fost refăcută, structura metalică consolidată, iar spațiile interne redeschise treptat pentru activități comerciale moderne.

În prezent, pasajul este populat în special de terase, cafenele și mici restaurante, care atrag atât turiști, cât și localnici. Atmosfera caldă și filtrată de lumina galbenă a cupolei creează un cadru intim, ideal pentru socializare, fotografie și plimbare. Deși funcția sa economică nu mai este aceea de odinioară, pasajul continuă să fie un loc viu, care pulsează în ritmul centrului vechi al Bucureștiului.

Ca monument urban, Pasajul Macca-Vilacrosse este o mărturie a unei perioade în care Bucureștiul aspira la modernitate și eleganță europeană. El păstrează urme ale luxului discret, ale poveștilor mondene, ale intrigilor politice, dar și ale deceniilor mai dificile ale secolului XX.

În cele din urmă, pasajul nu este doar un loc de tranzit, ci o adevărată capsulă a timpului — un spațiu în care se împletesc arhitectura, memoria și identitatea unui oraș mereu în transformare.

Citește și: De unde provine numele străzii Lipscani: Ulița Mare, negustorii și protipendada bucureșteană