Puține instituții din România au avut o contribuție atât de profundă la dezvoltarea științei moderne precum Institutul de Fizică Atomică (IFA) din Măgurele. Povestea sa începe imediat după cel de-al Doilea Război Mondial, într-o perioadă în care știința românească își căuta un nou drum, iar cercetătorii visau la un centru dedicat exclusiv studiului fizicii. De la o echipă restrânsă de entuziaști până la o platformă științifică de renume internațional, IFA a devenit simbolul progresului, al curajului intelectual și al pasiunii pentru cunoaștere.

De la visul unui profesor la nașterea unei instituții

Istoria Institutului de Fizică Atomică își are rădăcinile în anul 1949, când un grup de fizicieni de la Universitatea din București, sub îndrumarea profesorului Horia Hulubei, a avut inițiativa de a înființa un institut dedicat cercetării științifice. 

Ideea era una revoluționară pentru acea vreme: în loc ca cercetarea să rămână o anexă a activității universitare, trebuia creat un spațiu autonom, unde cercetătorii să se poată dedica exclusiv experimentului și inovației.

Locul ales pentru această instituție a fost Conacul Oteteleșanu din comuna Măgurele, o clădire elegantă, cu un parc generos, situată la câțiva kilometri de București. Aici, în septembrie 1949, a început activitatea Institutului de Fizică al Academiei Române, cu o echipă restrânsă de aproximativ 20 de cercetători.

Încă de la început, institutul s-a confruntat cu dificultăți serioase. În primii ani, dezvoltarea sa a fost întârziată de un conflict intern, cauzat de un impostor care, sprijinit politic, a încercat să preia conducerea. 

După depășirea acestui episod, adevărații întemeietori — Horia Hulubei, Șerban Țițeica și Florin Ciorăscu — au pus bazele unei strategii solide de dezvoltare, formând o echipă de cercetători tineri și dedicați. Ei au înțeles că pentru ca știința românească să se dezvolte, era nevoie de o comunitate de elită, capabilă să se ridice la nivelul marilor centre de cercetare din lume.

1956: momentul de cotitură și apariția Institutului de Fizică Atomică

După câțiva ani de activitate sub egida Academiei Române, anul 1956 marchează un moment decisiv în evoluția cercetării românești: Institutul de Fizică al Academiei se scindează în două entități separate.

Astfel ia naștere Institutul de Fizică Atomică (IFA), orientat spre cercetarea în domeniul fizicii nucleare, și Institutul de Fizică București (IFB), specializat în fizica solidului și a plasmei.

IFA a fost subordonat Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară, avându-l ca director pe Horia Hulubei, în timp ce IFB a rămas sub tutela Academiei, condus de Eugen Bădărău.

IFA a continuat activitatea științifică la Măgurele, iar în scurt timp a devenit unul dintre cele mai avansate centre de cercetare din Europa de Est. În 1957, la doar un an după înființare, aici au fost puse în funcțiune reactorul nuclear VVR-S și ciclotronul U120, ambele de construcție sovietică. 

Aceste instalații au deschis o nouă eră pentru fizica românească, oferind posibilitatea unor cercetări experimentale complexe.

Tot la Măgurele, echipa condusă de Victor Toma a construit primul calculator electronic românesc, o realizare tehnologică remarcabilă pentru acea perioadă. 

În 1962, cercetătorul Ion I. Agârbiceanu și echipa sa au reușit să realizeze primul laser din România, consolidând poziția institutului ca un centru de excelență în domeniul cercetării optice și nucleare.

Dezvoltarea spectaculoasă a institutului în anii ’60 și ’70

Anii ’60 și ’70 au reprezentat o perioadă de expansiune și consolidare pentru Institutul de Fizică Atomică. Sub conducerea lui Horia Hulubei și a colaboratorilor săi, Măgurele a devenit un adevărat pol al cercetării românești. Aici au fost atrase numeroase talente din domeniul fizicii și al ingineriei, formându-se o comunitate științifică impresionantă.

În 1973, IFA a fost înglobat într-o nouă structură de anvergură națională — Institutul Central de Fizică (ICEFIZ) —, un consorțiu aflat în subordinea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară. Scopul acestei reorganizări a fost de a coordona mai eficient toate activitățile de cercetare din domeniul fizicii și de a unifica resursele științifice și tehnologice.

La Platforma Măgurele au fost aduse laboratoare moderne, echipamente performante și o rețea de institute specializate.

În paralel, s-au creat filiale și centre în alte orașe din țară, precum Cluj-Napoca, pentru tehnologii izotopice și moleculare, Iași, pentru fizică tehnică, și Râmnicu Vâlcea, pentru cercetări privind producerea apei grele.

În urma reorganizării ICEFIZ din 1977, IFA și IFB au fuzionat, formând Institutul de Fizică și Inginerie Nucleară (IFIN), condus de Florin Ciorăscu. Acesta a devenit principalul pilon al cercetării în fizica nucleară și a energiei atomice din România.

Criza anilor ’80 și declinul cercetării

După deceniile de dezvoltare spectaculoasă, anii ’80 au adus o perioadă dificilă pentru știința românească. Lipsa investițiilor, restricțiile impuse de regimul comunist și izolarea internațională au dus la o stagnare accentuată a cercetării. Multe proiecte au fost blocate, aparatura s-a învechit, iar publicarea rezultatelor științifice a devenit aproape imposibilă.

Cercetătorul Mircea Oncescu, într-un text publicat în 1990, descria această perioadă drept una de „mizerie științifică”, în care oamenii de știință trăiau cu deznădejdea de a nu mai putea face fizică adevărată, fără echipamente, fără resurse și fără libertate de opinie.

Această stagnare a lăsat urme adânci în comunitatea științifică, dar spiritul Măgurele nu s-a stins. În pofida dificultăților, cercetătorii au continuat să lucreze, să publice și să păstreze viu idealul unei științe libere și moderne.

Renașterea de după 1990 și reorganizarea institutului

Schimbările politice din 1989 au deschis o nouă etapă pentru cercetarea românească. În ianuarie 1990, Institutul de Fizică Atomică a reapărut ca instituție independentă, cu personalitate juridică, prin preluarea unităților de cercetare din fostul ICEFIZ, odată cu desființarea Comitetului de Stat pentru Energie Nucleară.

Aceasta a fost o renaștere simbolică pentru IFA, care și-a recăpătat identitatea și autonomia pierdute în perioada centralizării. În 1996, o parte dintre institutele componente s-au desprins, devenind Institute Naționale de Cercetare-Dezvoltare independente. 

Printre acestea s-a numărat și IFIN, redenumit ulterior Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Fizică și Inginerie Nucleară „Horia Hulubei” (IFIN-HH), în semn de omagiu pentru fondatorul său.

Pe măsură ce România s-a integrat tot mai mult în rețelele științifice europene, Platforma Măgurele a început să-și recapete prestigiul. IFA a devenit un coordonator al programelor naționale și internaționale de cercetare, implicându-se în proiecte majore precum CERN, EURATOM, ITER sau ELI (Extreme Light Infrastructure).

Reorganizarea din 2008 și noua misiune a IFA

În decembrie 2008, Institutul de Fizică Atomică a fost reorganizat prin hotărâre de guvern, primind un rol esențial în coordonarea și dezvoltarea cercetărilor de fizică din România. 

Noua sa misiune a fost definită clar: contribuirea la elaborarea și implementarea unei politici coerente și stimulative pentru cercetarea științifică și dezvoltarea tehnologică în domeniul fizicii atomice și subatomice.

IFA a devenit astfel un organism strategic, responsabil nu doar cu desfășurarea cercetărilor proprii, ci și cu sprijinirea celorlalte institute din domeniu. 

Printre obiectivele sale principale se numără evaluarea potențialului științific național și elaborarea unei strategii de dezvoltare pe termen lung, promovarea parteneriatelor științifice internaționale și reprezentarea României în marile organizații de cercetare globală, precum EURATOM, CERN, ITER și ELI, inițierea și coordonarea programelor de cercetare-dezvoltare naționale și internaționale, precum și facilitarea transferului de cunoștințe între mediul academic și sectorul industrial, pentru valorificarea rezultatelor științifice în economie.

Prin aceste direcții, IFA și-a consolidat statutul de instituție fundamentală pentru știința românească, un catalizator al inovației și al colaborării interdisciplinare.

Moștenirea și importanța Institutului de Fizică Atomică

Astăzi, Platforma de la Măgurele este recunoscută drept unul dintre cele mai importante centre științifice din Europa Centrală și de Est. 

De aici s-au ridicat generații întregi de fizicieni, ingineri, matematicieni și informaticieni, iar numele fondatorilor săi — Horia Hulubei, Șerban Țițeica, Florin Ciorăscu, Ion I. Agârbiceanu — au rămas repere ale excelenței academice.

Institutul de Fizică Atomică nu este doar o instituție științifică, ci o parte esențială a identității culturale și intelectuale a României moderne. 

De la primele experimente cu reactorul nuclear VVR-S până la proiectele de laser de înaltă putere, de la calculatoarele pionierilor la tehnologiile cuantice contemporane, IFA a fost mereu un loc unde cunoașterea a învins limitările și unde pasiunea pentru știință a devenit motorul progresului.

O poveste despre viziune și perseverență

Povestea Institutului de Fizică Atomică din Măgurele este o lecție despre cum viziunea, curajul și perseverența pot schimba destinul unei țări. În ciuda obstacolelor politice, economice sau tehnologice, cercetătorii români au reușit să creeze un centru științific de prestigiu, respectat pe plan internațional.

IFA nu înseamnă doar laboratoare și experimente, ci o tradiție vie a excelenței, un simbol al ambiției de a atinge cele mai înalte standarde ale cunoașterii. 

În fiecare generație de cercetători care își continuă munca pe Platforma Măgurele se regăsește spiritul pionierilor din 1949 — un spirit care a transformat o simplă idee într-o veritabilă școală a științei românești.

Astfel, Institutul de Fizică Atomică rămâne nu doar un monument al trecutului, ci și o promisiune pentru viitorul științei în România: un viitor în care cunoașterea, inovația și cooperarea internațională continuă să fie fundamentele progresului.

Citește și: Cine a fost Șerban Țițeica, savantul genial care a fondat școala românească de fizică cuantică”