Puțini artiști au reușit să marcheze atât de profund cultura românească precum Gică Petrescu, un nume sinonim cu eleganța, optimismul și farmecul cântecului de petrecere. Generații întregi i-au fredonat melodiile și l-au admirat pentru energia molipsitoare cu care transforma fiecare spectacol într-o sărbătoare. Totuși, dincolo de aplauze și lumina reflectoarelor, marele cântăreț a trăit o poveste de iubire care a stat la baza întregii sale existențe: relația cu poeta și scriitoarea Cezarina Moldoveanu, femeia care i-a devenit soție, confidentă și sprijin necondiționat.

Gică Petrescu, regele muzicii de petrecere în România

Născut pe 2 aprilie 1915 în București, într-o familie cultivată, Gică Petrescu a crescut într-un mediu în care muzica și disciplina erau parte din cotidian. Tatăl său, funcționar poștal cu studii în Elveția, cânta la vioară, iar mama, educată în Franța, era pasionată de pian. 

Atmosfera culturală a casei i-a cultivat sensibilitatea artistică, dar a impus și un cadru strict de educație, unde lecțiile de franceză și exercițiile de pian erau obligatorii. Din această disciplină s-a născut artistul riguros și dedicat care avea să cucerească scena românească. 

Însă viața personală, așa cum se întâmplă adesea, nu a urmat aceleași reguli prestabilite. În loc să aleagă o soție „potrivită” după normele părinților săi, Gică Petrescu și-a urmat inima și a rămas fidel până la sfârșit unei singure femei: Cezarina Moldoveanu.

Cum și-a cunoscut marele artist sufletul pereche

Cezarina era o femeie rafinată și carismatică, dar trecutul ei îi făcuse pe mulți să o privească cu suspiciune. Fusese căsătorită cu Pichi Vasiliu, fost prefect al Capitalei, executat după cel de-al Doilea Război Mondial alături de mareșalul Antonescu. 

Mai mult, renunțase la o carieră promițătoare în medicină pentru a se dedica scenei, alegere considerată scandaloasă în epocă. Astfel, când destinul a făcut ca Gică și Cezarina să se întâlnească la Teatrul de Revistă, diferențele sociale și prejudecățile vremii păreau de netrecut.

El, artist celebru și iubit, era deja în plină ascensiune profesională. Ea, o femeie cu o biografie controversată, dar cu o eleganță naturală și un magnetism discret, care i-au atras atenția imediat. În ciuda opoziției ferme a tatălui său, care i-ar fi dorit drept parteneră o soprană de renume precum Iolanda Mărculescu, Gică Petrescu nu a cedat. În ochii lui, Cezarina era femeia sortită, sufletul-pereche care îi oferea echilibrul emoțional și inspirația necesară.

Relația cu Cezarina Moldoveanu a înfruntat prejudecățile celor din jur

Dragostea dintre cei doi nu a fost una obișnuită. Ea a presupus sacrificii, compromisuri și curajul de a înfrunta judecata lumii. Povestind mai târziu despre începuturile relației, Gică Petrescu a mărturisit că obișnuia să intre în cabina Cezarinei atunci când aceasta lipsea, lăsându-se purtat de imaginație și visându-se alături de ea. Era un gest de timiditate, dar și dovada intensității sentimentelor care îl copleșiseră.

Cezarina, în ciuda aparențelor de femeie superficială, s-a dovedit a fi un spirit profund și dedicat. A abandonat complet aspirațiile personale pentru a-l sprijini pe artist. Din acel moment, întreaga ei viață s-a transformat într-un act de devotament: i-a devenit secretară, impresar, consilier artistic și chiar manager de imagine. Se ocupa de contractele sale, de repertoriu, de ținutele lui și chiar de detalii intime precum vopsitul părului.

În spatele fiecărui succes al lui Gică Petrescu se afla discreta dar puternica influență a Cezarinei. Ei doi nu formau doar un cuplu de îndrăgostiți, ci o adevărată echipă, un parteneriat indestructibil construit pe respect și afecțiune. Muzicologul Viorel Cosma, care i-a cunoscut îndeaproape, spunea că Gică era un bărbat extrem de timid, iar Cezarina era singura femeie care reușise să pătrundă cu adevărat în universul său interior.

S-au căsătorit într-un decor discret

Ani de zile, opoziția tatălui lui Gică a împiedicat oficializarea relației. Însă, în 1955, după ce acesta a trecut în neființă, cântărețul a simțit pentru prima dată că poate să-și urmeze cu adevărat inima. În același an, alături de Cezarina, a spus „da” în cadrul unei ceremonii modeste la Starea Civilă din Piața Amzei.

Căsnicia lor nu a fost niciodată una trăită sub lumina reflectoarelor. Departe de scandaluri și de curiozitatea publicului, cei doi au ales discreția și liniștea. Pentru Gică Petrescu, familia nu a fost niciodată un subiect de afiș, ci un sanctuar. Cezarina a rămas mereu în umbră, refuzând notorietatea, dar contribuind decisiv la construcția unei cariere legendare. A fost prietena, sfătuitoarea, îngerul păzitor și femeia fără de care marele artist nu concepea să trăiască.

Pierderea devastatoare a soției sale și anii de singurătate

În 1989, destinul avea să lovească dureros. Moartea Cezarinei a însemnat pentru Gică Petrescu cea mai grea încercare a vieții. Deși trupul său avea să reziste încă aproape două decenii, sufletul său s-a stins odată cu ea. Prietenii și cunoscuții au mărturisit că după pierderea soției sale, artistul a devenit un om schimbat: retras, tăcut, adesea melancolic. Zâmbetul cald cu care cucerise generații întregi era acum acoperit de un văl de tristețe.

Un episod emoționant, povestit chiar de el, ilustrează devotamentul Cezarinei. După moartea ei, răsfoind un sertar, a descoperit un carnețel în care soția sa notase, cu minuțiozitate, fiecare moment important al carierei sale – de la concerte la detalii aparent mărunte. Era dovada că trăise nu doar alături de el, ci pentru el, pentru a-i păstra vie amintirea artistică.

Chiar și după dispariția ei, de fiecare dată când urca pe scenă, instinctiv, ochii lui căutau privirea Cezarinei în sală. Dar ea nu mai era acolo, decât adânc sădită în sufletul lui. Nu s-a recăsătorit, nu a căutat alinare în alte brațe. A rămas credincios unei singure iubiri, retrăindu-și existența în umbra amintirilor.

O lecție de viață de loialitate sublimă

Povestea dintre Gică Petrescu și Cezarina Moldoveanu depășește simpla anecdotă romantică. Ea devine un simbol al fidelității, al curajului de a sfida convențiile și al puterii pe care iubirea autentică o are asupra unui destin. Într-o lume în care relațiile sunt tot mai fragile, exemplul lor arată că există legături capabile să supraviețuiască tuturor obstacolelor, chiar și morții.

Pentru Gică Petrescu, succesul nu a fost niciodată un drum parcurs singur. În spatele aplauzelor publicului se afla mereu o femeie care, în tăcere, îi lumina viața și îi dădea puterea să cânte. Această iubire l-a definit, l-a completat și i-a oferit forța de a deveni una dintre cele mai mari legende ale muzicii românești.

Artistul, veșnic în amintirea românilor

Gică Petrescu a rămas în istoria României drept „regele muzicii de petrecere”, dar moștenirea sa nu se rezumă doar la cântecele nemuritoare. Povestea lui de dragoste cu Cezarina Moldoveanu este poate la fel de importantă, pentru că ne arată fața nevăzută a artistului: aceea a unui bărbat sensibil, timid, care și-a dedicat întreaga viață unei singure femei.

Dincolo de celebritate, de sălile pline și de cântecele optimiste, viața lui a fost un imn adus fidelității și iubirii care nu se consumă. În memoria lui Gică și a Cezarinei rămâne un testament emoționant: că marile povești de dragoste nu mor niciodată, ci continuă să trăiască prin amintiri, prin artă și prin inimile celor care le prețuiesc.