La sfârșitul lunii august 1990, un student japonez cobora noaptea din tren în Gara de Nord. Nu vorbea română, știa puțină engleză și nu mai vizitase țara. Avea însă un aparat Nikon și dorința de a vedea cu ochii lui ce se întâmpla într-o parte a Europei pe care o cunoștea mai ales din știrile difuzate în Japonia.

Numele lui este Norihiro Haruta. Avea 22 de ani și studia Sociologia la Tokyo. Fotografiile realizate în București au devenit, după mai bine de un sfert de secol, o arhivă vizuală de peste 500 de cadre. În ele apar cozile din fața magazinelor, autobuzele aglomerate, vânzătorii de ziare, copiii care se jucau în stradă, piețele, tramvaiele și clădirile unui oraș prins între comunism și o democrație pe care încă nu știa cum să o folosească.

A venit din Berlin pentru a înțelege revoluția română

Norihiro Haruta s-a născut în Japonia, în 1968. În 1990 și-a întrerupt pentru un an studiile și a pornit într-o călătorie prin Europa de Est. Nu avea pregătire de fotograf profesionist. Cunoștea marile repere ale fotojurnalismului, precum agenția Magnum și revista „Life”, dar recunoștea că abia începea să înțeleagă aparatul de fotografiat.

Înainte de România, ajunsese la Berlin, unde a urmărit perioada premergătoare reunificării Germaniei. În hostelul în care locuia, alți călători îi povesteau despre Cehoslovacia, Ungaria și Polonia. România părea o destinație diferită. Revoluția din decembrie 1989 se încheiase oficial, dar imaginile protestelor și ale violențelor din București continuau să apară la televiziunile europene.

„După o clipă, m-am hotărât să merg în România ca să simt revoluția”, a povestit Haruta în mărturia publicată ulterior de Asociația „Bucureștiul meu drag”.

A urcat într-un tren de la Berlin și a traversat Europa până la București. Călătoria și trecerea frontierei i-au solicitat toate simțurile: mirosurile, vocile oamenilor, liniștea câmpurilor văzute după răsărit și atmosfera din compartimente erau foarte diferite de Japonia. Trenul a ajuns la miezul nopții în Gara de Nord, iar tânărul a găsit un hotel în apropiere.

Bucureștiul pe care l-a întâlnit în vara anului 1990

Prima imagine a Capitalei a venit în dimineața următoare. Haruta și-a amintit un oraș prăfuit, luminat puternic de soarele de august, cu tramvaie care treceau peste pavajul neregulat și cu căruțe trase de cai. Era un peisaj complet diferit de Berlin și aproape imposibil de comparat cu Tokyo.

A început să meargă pe străzi și să fotografieze. Nu urmărea doar urmele Revoluției sau confruntările politice. Obiectivul lui s-a îndreptat spre viața obișnuită: o vânzătoare de legume din Piața Matache, navete de lapte și iaurt în Piața Norilor, oamenii care așteptau alimente, comercianții ambulanți, copiii din Piața Universității și călătorii din stațiile de transport public.

Arhiva păstrează imagini de pe Bulevardul Dacia, Calea Griviței, Strada Lipscani, Strada Berzei, din Piața Romană, Piața Unirii și Piața 21 Decembrie 1989. Apar Banca Națională, Casa Monteoru, Hotelul Majestic și Casa Poporului, dar și străzi secundare care rareori intrau în albumele oficiale despre București.

Fotograful nu a construit o colecție de monumente. A documentat un oraș trăit. Într-o fotografie vedem o pisică sărind peste un gard. În alta, o bicicletă pe Lipscani. Alte cadre surprind o toaletă publică din Piața Romană, o coadă la ziare pe Bulevardul Magheru sau copiii care intrau în fântânile din Piața Unirii.

CITEȘTE ȘI:

Fotografii Bucureștiului care au prins orașul înainte ca multe lucruri să dispară

Bucureștenii l-au făcut să privească dincolo de politică

Haruta a rămas inițial două săptămâni în București. Oamenii îl abordau, îl ajutau să se orienteze și îl invitau în casele lor. Un tânăr întâlnit pe stradă l-a ajutat să alcătuiască un mic dicționar englez-român. Alții îi spuneau simplu „frate”, un cuvânt pe care japonezul avea să și-l amintească după mulți ani.

În apropierea Gării de Nord a cunoscut o adolescentă din Horezu, care i-a vorbit despre localitatea sa. Întâlnirea l-a convins să plece din Capitală și să descopere și o parte din România rurală. La Horezu l-a întâlnit pe Valentin Diaconu, pe atunci elev de liceu. Cei doi au rămas prieteni, iar Diaconu a devenit ulterior fotograf.

După primele săptămâni, interesul lui Haruta s-a mutat de la evenimentele politice către oameni. România nu mai era doar țara unei revoluții urmărite la televizor. Era locul în care descoperea relații umane, obiceiuri și un mod de viață pe care nu-l întâlnise în Japonia.

Această apropiere explică de ce fotografiile sale nu privesc Bucureștiul cu răceala unui reporter trimis să bifeze un eveniment internațional. Oamenii din imagini nu sunt decor. Sunt personajele principale ale orașului.

Narihiro Haruta a surprins imaginea Bucureștiului din vara care a succedat Revoluția din 1889 (Sursă foto: https://www.bucurestiulmeudrag.ro/profil/NorihiroHaruta, credit foto: Narihiro Haruta, 1990)

Peste 500 de fotografii au rămas ascunse mai bine de două decenii

Norihiro Haruta s-a întors în România la sfârșitul anului 1990 pentru a petrece Crăciunul la Horezu. Între 1990 și 2001 a revenit de zece ori, aproape anual, și a petrecut cumulat peste doi ani în România. Cele mai multe perioade le-a trăit între București și Horezu.

La întoarcerea în Japonia, și-a construit un portofoliu și a organizat în 1996 o expoziție la Shinjuku, Tokyo. Fotografiile din călătoria românească nu au circulat însă pe scară largă. Arhiva Bucureștiului din 1990 a revenit în atenția publicului abia după ce Valentin Diaconu și Asociația „Bucureștiul meu drag” au reluat legătura cu el.

Colecția primită de asociație cuprinde peste 500 de fotografii. Mihai Petre a cercetat imaginile și a identificat locurile în care fuseseră realizate, inclusiv acolo unde reperele urbane dispăruseră aproape complet.

În 2020, Muzeul Municipiului București a găzduit la Palatul Suțu expoziția în aer liber „Trecut-au anii, 1990 vs 2020”. Proiectul a prezentat 31 de imagini realizate de Haruta în 1990, alături de cadre refăcute după trei decenii de membrii Asociației „Bucureștiul meu drag”. Comparația arăta clădiri dispărute, spații transformate și locuri care păreau surprinzător de puțin schimbate.

CITEȘTE ȘI:

3 lucruri importante care s-au schimbat în București din 1990 până în 2026

Ce a găsit Haruta în Bucureștiul revăzut după 1990

În trei decenii, Bucureștiul a schimbat magazinele, mașinile, reclamele și ritmul străzii. Cozile la alimente au dispărut, Lipscaniul a devenit o zonă de restaurante și baruri, iar în locul unor terenuri sau case au apărut clădiri noi. Fotografiile comparative arată însă că transformarea nu a însemnat întotdeauna și salvarea orașului vechi.

Într-un material Euronews publicat în 2024, Haruta vorbea despre fast-food-uri, cafenele și magazine, dar observa și indiferența față de unele clădiri istorice. Concluzia sa rezuma relația construită în timp cu Capitala: „Tot orașul a rămas pentru mine ca un muzeu.”

Privirea sa s-a schimbat odată cu orașul. În 1990 era atras de praful străzilor, tramvaie, piețe și oamenii ieșiți dintr-o dictatură. La întoarcerile ulterioare a descoperit că modernizarea poate șterge memoria unui loc, dar și că degradarea poate conserva accidental decoruri pe care alte capitale le-au pierdut.

Bucureștiul lui Norihiro Haruta nu este frumos în sensul clasic al unui album turistic. Este aglomerat, sărac, uneori dezordonat și contradictoriu. Tocmai această sinceritate dă valoare arhivei. Fotografiile nu ne arată cum ar fi vrut orașul să fie văzut, ci cum se trăia efectiv în el.

De ce fotografiile sale contează și astăzi

În 1990, puțini oameni aveau aparate foto și cu atât mai puțini își permiteau să consume zeci de filme pentru a documenta scene obișnuite. Presa urmărea evenimentele politice, iar fotografiile de familie rămâneau concentrate asupra oamenilor apropiați. Haruta a fotografiat tocmai spațiul dintre aceste două lumi: cotidianul aparent neimportant.

Pentru bucureștenii care au trăit acea perioadă, imaginile pot recupera detalii îngropate de memorie. Pentru generațiile mai tinere, ele fac tranziția mai ușor de înțeles decât o succesiune de date istorice. Hainele, vitrinele, expresiile oamenilor, aglomerația și starea clădirilor spun împreună o poveste pe care documentele oficiale nu o pot reda singure.

Arhiva are și o valoare urbanistică. Compararea cadrelor din 1990 cu imaginile actuale arată ce s-a construit, ce s-a demolat, ce a fost restaurat și ce continuă să se degradeze. Unele fotografii păstrează clădiri care între timp au dispărut. Altele arată că anumite probleme ale Bucureștiului au supraviețuit tuturor schimbărilor politice și economice.

Norihiro Haruta venise la București pentru a înțelege o revoluție. A găsit însă un oraș care l-a făcut să revină. Fără să știe atunci, studentul japonez a lăsat Capitalei unul dintre cele mai directe albume ale primului an de libertate.