Parohia Precupeții Vechi, biserica tuturor sfinților: de la mahalaua negustorească la lăcașul de cult de astăzi
By Bucharest Team
- Articole
În inima Bucureștiului de odinioară, pe strada Toamnei nr. 92, se află Biserica Precupeții Vechi, un lăcaș de cult cu o istorie de peste două secole, care continuă să fie un punct de sprijin spiritual pentru comunitatea din jur.
O biserică veche într-un cartier cu istorie
Așezată într-o veche mahala negustorească, biserica poartă hramul „Toți Sfinții”, sărbătorit în Duminica Tuturor Sfinților, prima duminică după Rusalii. De-a lungul timpului, acest hram a devenit simbolul unei comunități unite, care și-a pus nădejdea în mijlocirea tuturor sfinților și în continuitatea credinței.
Zona Precupeții Vechi era cunoscută, în secolele trecute, ca un cartier al micilor negustori și meșteșugari, oameni simpli, dar harnici, care au simțit nevoia unui lăcaș de rugăciune aproape de casele lor. Biserica s-a născut din această nevoie firească, devenind, treptat, centrul vieții religioase și comunitare din mahala.
Ctitorii și începuturile sub domnia fanariotă
Biserica Precupeții Vechi a fost construită în anul 1773, într-o perioadă marcată de domniile fanariote, când multe comunități locale își ridicau biserici prin eforturi proprii. Ctitorii acestui lăcaș au fost oameni modești ai locului, ale căror nume au rămas consemnate cu recunoștință în istoria bisericii: Gheorghe Ieroschi-monahul, Năstase Simioneanu și soția sa, Minca, alături de Tudor, Ioana, Tudora, Petre și alți ostenitori.
La lucrarea de zidire și organizare a vieții religioase au contribuit și slujitori ai altarului, precum Popa Grigorie, Popa Gheorghe, Popa Radu și Maria, oameni care au pus temelia spirituală a parohiei. Ridicată într-un context economic modest, biserica nu a fost niciodată un edificiu monumental, dar a câștigat în timp prin frumusețea sa simplă și prin rolul esențial pe care l-a jucat în viața credincioșilor.
Încercările timpului și primele mari reparații
De-a lungul secolelor, Biserica Precupeții Vechi a trecut prin numeroase încercări, fiind supusă vitregiilor timpului, intemperiilor și schimbărilor urbane. Cu toate acestea, lăcașul s-a menținut și s-a îmbogățit prin grija și jertfa generațiilor de credincioși și slujitori, fiecare aducând o contribuție la păstrarea și înfrumusețarea bisericii.
Un moment important în istoria sa a fost anul 1898, când biserica a fost reparată, mărită și repictată. Aceste lucrări au fost realizate prin osârdia epitropului Anton Georgescu și a preoților Grigorie Dinescu și Ioan Ionescu. Din această perioadă datează și tampla actuală, împodobită cu icoane pictate de Gheorghe Zograf, un nume important al picturii bisericești. Semnătura sa poate fi descifrată pe scena „Cina cea de Taină”, pictată deasupra ușilor împărătești, detaliu care conferă valoare artistică deosebită ansamblului iconografic.
Lucrări de înnoire la începutul secolului al XX-lea
Între anii 1906 și 1909, Biserica Precupeții Vechi a beneficiat de noi îmbunătățiri, adăugiri și repictări, realizate prin stăruința preotului Nicolae Popian. Aceste intervenții au contribuit la consolidarea clădirii și la adaptarea ei la nevoile unei comunități aflate în creștere.
În acea perioadă, Bucureștiul se transforma rapid, iar biserica trebuia să țină pasul cu schimbările, fără a-și pierde identitatea și caracterul tradițional.
Lucrările nu au fost doar de ordin estetic, ci și funcțional, vizând durabilitatea construcției și confortul credincioșilor. Astfel, lăcașul a continuat să fie un reper spiritual stabil într-un oraș aflat în plină modernizare.
Cutremurele și intervențiile structurale majore
Secolul al XX-lea a adus cu sine unele dintre cele mai grele încercări pentru Biserica Precupeții Vechi. Cutremurul din 1940 a produs pagube semnificative, fiind necesare lucrări ample de refacere. Atunci s-a rezidit turla mare, s-au consolidat pereții și cele două turle mici, iar pictura a fost spălată și completată. Aceste intervenții au fost esențiale pentru salvarea edificiului și pentru continuarea vieții liturgice.
Ulterior, între anii 1958 și 1964, au fost realizate reparații exterioare importante, s-a introdus instalația de gaz și s-a refăcut pictura, cu sprijin material și cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Justinian. În semn de recunoștință, chipul patriarhului a fost zugrăvit în biserică, la locul destinat ctitorilor, gest care subliniază legătura strânsă dintre ierarhie și comunitatea locală.
Pictura bisericii și continuitatea artistică
Actuala pictură în ulei a Bisericii Precupeții Vechi este opera pictorului Keber și datează din anul 1930. Aceasta a fost păstrată și restaurată prin intervenții succesive, care au urmărit conservarea stilului și a valorii artistice. În 1942, pictorii Dogărescu și Hermineanu au lucrat asupra picturii, realizând corecturi și completări necesare.
O nouă etapă de restaurare a avut loc în 1964, când pictorul Gheorghe Teodorescu-Romanați, ajutat de Constantin Stănescu, preot-pictor, a intervenit pentru a reda prospețimea și claritatea ansamblului iconografic. Aceste lucrări au asigurat continuitatea artistică a bisericii, făcând ca pictura să rămână coerentă și armonioasă, în ciuda numeroaselor restaurări.
Cutremurele recente și nevoia permanentă de îngrijire
Cutremurele din 1977 și 1986 au provocat noi deteriorări, afectând zidăria și pictura în mai multe zone. Aceste seisme au reamintit comunității faptul că biserica necesită o îngrijire constantă și intervenții periodice de consolidare și restaurare. În ciuda dificultăților, credincioșii și slujitorii au continuat să se implice, conștienți de valoarea istorică și spirituală a lăcașului.
Biserica Precupeții Vechi nu este doar un monument istoric, ci un spațiu viu, în care rugăciunea și tradiția se întâlnesc zilnic. De aceea, nevoia de întreținere nu este percepută ca o povară, ci ca o responsabilitate firească față de moștenirea primită.
Un lăcaș viu în mijlocul comunității de astăzi
Astăzi, Parohia Precupeții Vechi continuă să fie un loc de întâlnire pentru credincioși, păstrând legătura dintre trecut și prezent. De la mahalaua negustorească din secolul al XVIII-lea până la cartierul urban de astăzi, biserica a rămas un martor tăcut al istoriei Bucureștiului și un sprijin spiritual pentru generații întregi.
Prin grija constantă a preoților, a epitropilor și a enoriașilor, Biserica tuturor sfinților din Precupeții Vechi își continuă misiunea, chemând la rugăciune, reculegere și solidaritate. Este dovada vie că, dincolo de ziduri și picturi, adevărata putere a unui lăcaș de cult stă în comunitatea care îl susține și îi dă sens, zi de zi.