Ștefan Minovici este una dintre figurile fundamentale ale științei românești moderne, un nume care se leagă indisolubil de dezvoltarea chimiei și a farmaciei din România. Viața sa a fost marcată de efort, perseverență și o pasiune constantă pentru cunoaștere, într-o epocă în care accesul la educație și cercetare presupunea sacrificii considerabile. Parcursul său profesional, desfășurat între România și marile centre universitare europene, a contribuit decisiv la modernizarea învățământului farmaceutic și la afirmarea cercetării chimice românești pe plan internațional.

Origini, familie și primii ani de viață

Ștefan Minovici s-a născut la 18 iulie 1867, în Râmnicu Sărat, într-o familie numeroasă de origine aromână. Era al șaselea copil al soților Ștefan și Sofia Minovici, o familie care, în ciuda resurselor materiale limitate, a pus un accent deosebit pe educația copiilor. Această orientare spre învățătură avea să fie definitorie pentru destinul tuturor fraților Minovici, dintre care Mina și Nicolae au devenit, la rândul lor, personalități de referință ale medicinei românești.

Copilăria lui Ștefan Minovici a fost umbrită de dificultăți financiare și de pierderea timpurie a tatălui. În 1875, la doar opt ani, a fost trimis la Brăila, la unchii săi, pentru a-și continua studiile. Un an mai târziu, după moartea tatălui, întreaga familie s-a mutat în același oraș. Nevoile materiale l-au obligat pe tânărul Ștefan să muncească de timpuriu, inclusiv ca paracliser, însă aceste greutăți nu l-au îndepărtat de școală, ci i-au întărit dorința de afirmare prin educație.

Formarea școlară și alegerea drumului științific

După finalizarea școlii primare, Ștefan Minovici s-a înscris la gimnaziul din Brăila, unde a urmat trei clase. Anul 1882 a marcat o nouă schimbare importantă, familia mutându-se la București, unde fratele mai mare, Mina Minovici, reușise să obțină o stabilitate materială mai bună. În capitală, Ștefan și fratele său Nicolae au devenit elevi ai prestigiosului Liceu „Sfântul Sava”.

Ștefan Minovici a absolvit liceul în 1887, iar la îndemnul fratelui său Mina a ales să studieze chimia și fizica, domenii aflate într-o perioadă de expansiune rapidă. În toamna aceluiași an, s-a înscris la Facultatea de Științe a Universității din București. Inteligența și seriozitatea sa au fost rapid remarcate de profesorul Constantin I. Istrati, care l-a recomandat ca preparator la cursurile de fizică și chimie ale liceului unde studiase. Această experiență didactică timpurie i-a consolidat înclinația spre cariera universitară.

Debutul academic și primele cercetări științifice

În 1893, Ștefan Minovici a absolvit Facultatea de Științe ca șef de promoție, performanță care i-a confirmat statutul de student excepțional. Profesorul Alexe Marin l-a susținut pentru ocuparea postului de asistent la Catedra de Chimie Organică, oferindu-i astfel acces direct la activitatea de cercetare universitară. În această perioadă, Minovici și-a publicat prima lucrare științifică, intitulată „Obținerea eterilor fenilsulfonici ai fenolului trihalogenat”, apărută în „Buletinul Societății de Științe Fizice”.

Această lucrare a reprezentat un moment decisiv în cariera sa, confirmându-i talentul și pasiunea pentru chimia experimentală. Rezultatele obținute i-au deschis drumul către o specializare internațională, absolut necesară pentru un tânăr cercetător care aspira la excelență într-un domeniu aflat în plină evoluție.

Specializarea la Berlin și afirmarea internațională

În 1894, Ștefan Minovici a plecat la Berlin, unde s-a înscris la Facultatea de Filosofie a Universității „Friedrich Wilhelm – Humboldt”. Aici a avut șansa de a lucra în laboratoarele unor savanți de renume mondial, printre care Emil Fischer, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie în 1902. Sub îndrumarea acestuia, Minovici a fost angajat ca asistent la Institutul „Kaiser Wilhelm”, organizând lucrările practice de chimie analitică.

Între anii 1895 și 1897, a elaborat teza de doctorat, axată pe studiul compușilor aromatici oxazolici și imidazolici. Lucrarea, publicată sub titlul „Ueber einige aromatische Oxazole und Imidazole”, a fost bine primită de comunitatea științifică germană și citată în numeroase tratate de specialitate. Această recunoaștere i-a consolidat reputația de chimist valoros, capabil să contribuie original la dezvoltarea domeniului.

Reforma învățământului farmaceutic din România

În timpul șederii sale la Berlin, Catedra de Chimie Analitică a Școlii Superioare de Farmacie din București a rămas vacantă, în urma decesului profesorului Ion Radian. În 1896, Ștefan Minovici a câștigat concursul pentru acest post și a revenit în țară, asumându-și o misiune ambițioasă: modernizarea învățământului farmaceutic românesc. Deși nu era farmacist de formație, viziunea sa științifică și experiența acumulată în Germania i-au permis să reformeze profund structura catedrei.

A organizat laboratorul după model german, dotându-l cu aparatură modernă și introducând metode de predare inovatoare. Timp de zece ani, a luptat pentru obținerea unor spații adecvate pentru cursuri, bibliotecă și laboratoare specializate în analize calitative, cantitative, toxicologie și spectroscopie. Eforturile sale au culminat în 1923, când, la inițiativa sa, a fost înființată Facultatea de Farmacie, separată de cele de Medicină și Științe, iar Minovici a devenit primul decan al acesteia.

Activitatea științifică și recunoașterea națională și internațională

Pe lângă activitatea didactică, Ștefan Minovici a avut o contribuție remarcabilă la dezvoltarea cercetării chimice. A fondat, în 1899, Asociația Generală a Corpului Farmaceutic din România și a lansat „Buletinul de Farmacie și Chimie din România”, devenit ulterior „Buletinul de Chimie”. În 1914, a pus bazele Societății de Chimie, iar în 1924 a organizat, la Sinaia, primul Congres Național de Chimie, eveniment care a continuat până în 1936.

A publicat peste 100 de lucrări științifice în domenii precum chimia analitică, chimia organică și toxicologia. Cercetările sale au avut aplicații importante în medicina legală și criminalistică, inclusiv inventarea unui aparat pentru separarea cernelurilor utilizate în fotografia judiciară. 

A studiat prezența arsenicului și mercurului în organe, reacțiile cu picrotoxină, analiza calitativă a sângelui și metabolismul colesterolului. Conferințele susținute la Collège de France și distincțiile primite, precum Medalia Lavoisier și Medalia Pasteur, i-au confirmat prestigiul internațional.

Ultimii ani și moștenirea lăsată științei românești

În 1926, Ștefan Minovici a fost ales membru corespondent al Academiei Române, iar în 1932 a primit titlul de Doctor Honoris Causa al Facultății de Farmacie. A rămas până la final o personalitate discretă, dedicată exclusiv muncii științifice. În 1935, s-a stins din viață, lăsând un testament în care a cerut o înmormântare simplă, fără discursuri sau onoruri publice.

Moștenirea lui Ștefan Minovici este una profundă și durabilă. A contribuit decisiv la modernizarea învățământului farmaceutic, a creat instituții esențiale pentru cercetare și a reprezentat cu cinste România pe scena științifică internațională. Alături de frații săi, a schimbat fundamental peisajul științei românești, rămânând un pionier incontestabil al chimiei și farmaciei din România.

Citește și: Cine a fost Mina Minovici, doctorul care a fondat medicina legală românească și institutul care-i poartă astăzi numele