Subteranul Bucureștiului a fost întotdeauna învăluit în mister. De la vechile catacombe boierești la tunelurile strategice construite în perioada comunistă, capitala României ascunde o rețea complexă de pasaje subterane despre care s-a vorbit mult, dar care rămân, în mare parte, necunoscute publicului larg. De-a lungul decadelor, legendele s-au împletit cu faptele istorice, conturând o imagine fascinantă despre ceea ce se află sub pașii noștri.

Originile subteranului bucureștean

Înainte ca Bucureștiul să capete forma pe care o cunoaștem astăzi, boierii și domnitorii își construiau reședințele pe terenurile care urmau să devină, mai târziu, cartierele centrale ale orașului. Odată cu aceste construcții, apar și primele tuneluri subterane, folosite inițial în scopuri practice.

Galeriile subterane serveau deseori ca pivnițe pentru depozitarea vinului, mai ales în conacele înconjurate de vii întinse. Astfel, multe dintre pasajele descoperite sub oraș sunt, de fapt, vechi crame boierești, unde erau păstrate butoaie și damigene cu vin în cantități impresionante.

Totuși, utilitatea acestor tuneluri nu se limita doar la stocare. În secolele XVI-XVIII, numeroși domnitori și nobili influenți au început să-și construiască tuneluri de salvare, cu lungimi de sute de metri. Aceste coridoare secrete erau concepute ca rute de evacuare în cazul unor atacuri, invazii sau tentative de asasinat. De regulă, pasajele începeau din pivnițele conacelor și ieșeau fie în mijlocul câmpului, fie la malul Dâmboviței, oferind astfel o ieșire discretă și eficientă.

Unul dintre cele mai cunoscute astfel de tuneluri pornește de sub actualul Palat Kretzulescu și se îndreaptă spre Dâmbovița. Legenda spune că a fost realizat special pentru Vlad Țepeș, iar intrarea sa poate fi încă vizitată în zona „La Cetate” din Parcul Cișmigiu.

Alte galerii de fugă ar fi existat între Curtea Veche, Hanul lui Manuc și Biserica Domnească, formând o rețea complexă, extrem de utilă în perioadele de instabilitate politică.

Pe lângă utilizările lor practice, tunelurile Bucureștiului au fost asociate și cu activități conspirative. În secolul XIX, aceste spații ascunse au fost folosite de grupări precum „Frăția” sau „Eteria”, care organizau aici planurile pentru revoltele din 1821 și 1848.

Astfel, subsolurile și coridoarele secrete au devenit adevărate centre de comandă pentru mișcările revoluționare care au schimbat destinul țării. Un exemplu notabil este rețeaua de tuneluri aflată sub actualul magazin Victoria, care, potrivit legendelor, se ramifică în trei direcții: spre dealul Uranus, spre Biserica Sfântul Gheorghe Nou și către Palatul Telefoanelor.

Chiar dacă nu toate aceste povești au fost dovedite, ele continuă să alimenteze curiozitatea pasionaților de istorie urbană și mistere.

De la tunelurile boierești la rețeaua subterană a lui Ceaușescu

Dacă perioada boierilor a lăsat în urmă tuneluri rudimentare, dar eficiente, regimul comunist a dus ideea de rețea subterană la un cu totul alt nivel.

Nicolae Ceaușescu, cunoscut pentru obsesia sa față de control și securitate, a ordonat construcția unei serii impresionante de tuneluri sub București, parte dintr-un plan secret de apărare și supraviețuire în caz de atac sau revoltă.

Legendele vorbesc despre o rețea care lega punctele strategice ale orașului – de la Comitetul Central și Casa Poporului până la aeroporturi și zone din afara orașului. Conform unor surse, unele tuneluri erau suficient de largi pentru a permite circulația cu mașini, iar altele ar fi fost chiar navigabile cu barca.

Deși multe dintre aceste afirmații nu au fost confirmate oficial, ele persistă în folclorul urban, creând imaginea unei capitale cu două fețe – una vizibilă și alta ascunsă sub asfalt.

Unii martori afirmă că tunelurile erau prevăzute nu doar cu ieșiri de urgență, ci și cu buncăre și depozite de alimente, menite să asigure supraviețuirea elitei politice în caz de conflict major. Alte teorii, mai greu de dovedit, susțin că anumite puncte din aceste rețele subterane erau considerate „Porți ale Timpului”, locuri unde Ceaușescu și colaboratorii săi se retrăgeau pentru a se „regenera energetic”.

Casa Poporului, simbol al megalomaniei regimului Ceaușescu, este înconjurată și ea de legende legate de subteran. Se spune că sub clădire există o rețea de tuneluri pe șapte niveluri, care duc către diverse puncte din oraș. De asemenea, buncărele subterane ar fi fost proiectate să reziste la atacuri nucleare și să ofere adăpost pe termen lung liderilor comuniști.

Cu toate acestea, arhitecta Anca Popescu, implicată în proiectul Casei Poporului, a infirmat existența unei rețele subterane atât de extinse. 

Ea a declarat că, deși clădirea include galerii și tuneluri de evacuare, acestea sunt standard pentru construcții de asemenea dimensiuni și nu reprezintă un „oraș subteran”, așa cum cred mulți.

Totuși, accesul restricționat la anumite zone subterane a alimentat zvonurile. În timp ce unele tuneluri au fost explorate și documentate, majoritatea rămân inaccesibile sau uitate.

Firul comun: siguranță, secret și supraviețuire

Fie că vorbim despre cramele boierești, coridoarele domnitorilor, locurile conspirative ale revoluționarilor sau rețelele construite în vremea lui Ceaușescu, toate au un element comun: nevoia de siguranță, de secret sau de supraviețuire.

Subteranul Bucureștiului nu este doar o rețea de piatră și mortar – este o oglindă a fricilor, ambițiilor și fanteziilor unei capitale aflate mereu în schimbare. Aceste tuneluri reflectă identitatea ascunsă a orașului, legând secole de istorie cu straturi de legendă și imaginație.

Explorarea acestor spații ar putea rescrie o parte importantă din istoria Capitalei și ar aduce la lumină povești pe care timpul și uitarea le-au îngropat, la propriu, sub pământ.

O moștenire a misterului

De-a lungul secolelor, subteranul Bucureștiului a fost martorul unui spectru larg de evenimente. Catacombele boierilor, coridoarele secrete ale domnitorilor, ascunzătorile revoluționarilor și tunelurile din perioada comunistă demonstrează importanța strategică a orașului și măsurile extreme luate pentru protecția locuitorilor săi.

Astăzi, subteranul rămâne o sursă de fascinație, iar poveștile despre conspirații, fugă și supraviețuire continuă să captiveze istorici, exploratori urbani și localnici curioși. 

Combinarea faptelor, legendelor și speculațiilor a creat o aură mitică în jurul rețelei subterane a orașului, asigurând că tunelurile ascunse ale Bucureștiului vor rămâne un mister captivant pentru generațiile viitoare.

În concluzie, subteranul Bucureștiului spune o poveste nu doar despre ingeniozitate arhitecturală, ci și despre ingeniozitatea și reziliența oamenilor. 

De la cramele boierești la tunelurile de salvare, de la centrele revoluționarilor la pasajele strategice ale lui Ceaușescu, aceste spații sunt dovezi tangibile ale istoriei complexe, legendelor și atractivității capitalei.

Indiferent dacă generațiile viitoare vor avea acces mai mare la aceste tuneluri sau ele vor rămâne doar parte din legendele urbane, un lucru este sigur: subteranul Bucureștiului face parte inseparabilă din identitatea orașului, povestind în tăcere despre ambiții, secrete și supraviețuire care se întind pe secole.

Citește și: Gara Băneasa, loc istoric: ultimul drum al regelui Carol I, intrarea în București a regelui Ferdinand în ziua Marii Uniri