Skip to main content

Focus

Simboluri ale Bucureștiului: De la Modern la Berlin și Club Control, istoria localului frecventat de Enescu și Brâncuși

Simboluri ale Bucureștiului: De la Modern la Berlin și Club Control, istoria localului frecventat de Enescu și Brâncuși

Restaurant Berlin, București. Foto AGERPRES

By Andreea Bisinicu

  • Articole
  • 18 NOV 26

În centrul Bucureștiului, pe strada Constantin Mille nr. 4, o singură adresă păstrează în memoria orașului povești aparținând unor epoci radical diferite. În urmă cu mai bine de un secol, aici funcționa restaurantul Modern, unul dintre localurile frecventate de artiști, scriitori, ziariști și intelectuali. Printre cei care au trecut pragul său s-a numărat Constantin Brâncuși, iar lumea muzicală a Bucureștiului interbelic a fost reprezentată aici de nume precum Grigoraș Dinicu și George Enescu. După instaurarea regimului comunist, vechiul restaurant a dispărut, iar în același spațiu a fost inaugurat, la 2 noiembrie 1958, restaurantul Berlin. Localul cu specific german a devenit unul dintre restaurantele cunoscute ale Capitalei socialiste, fiind legat de relațiile dintre România și Republica Democrată Germană. Berea Radeberger, atmosfera de Bierhalle, jazzul și preparatele mai puțin obișnuite pentru Bucureștiul acelei perioade, printre care supa de broască țestoasă, au contribuit la reputația sa. După 1990, spațiul a trecut prin noi transformări și a ajuns, în cele din urmă, să găzduiască Club Control, unul dintre locurile importante ale scenei muzicale alternative bucureștene. Istoria acestei adrese devine astfel o veritabilă cronică a schimbărilor prin care a trecut Capitala în mai bine de un secol.

Restaurantul Modern și Bucureștiul boem de dinainte de război

Povestea începe în perioada de dinaintea Primului Război Mondial, când pe strada care avea să poarte ulterior numele Constantin Mille funcționa restaurantul Modern. Potrivit lucrării „De la Hanul Șerban Vodă la Hotel Intercontinental”, semnată de Ion Paraschiv și Trandafir Iliescu și publicată în 1979, localul ar fi fost deschis în jurul anilor 1912–1913.

Modernul s-a impus în perioada interbelică drept unul dintre restaurantele cunoscute ale centrului Capitalei. Poziția sa, în apropierea Căii Victoriei și a zonei Sărindar, unde se aflau numeroase redacții de ziare și reviste, îl transforma într-un punct accesibil pentru lumea intelectuală și jurnalistică a orașului.

În Bucureștiul dintre cele două războaie mondiale, restaurantele centrale aveau un rol care depășea cu mult funcția gastronomică. Ele reprezentau spații de întâlnire pentru oameni care lucrau în presă, teatru, literatură, arte plastice sau muzică. Mesele se prelungeau adesea cu discuții despre actualitatea culturală, politică și artistică, iar unele localuri deveniseră adevărate puncte de reper pentru boema Capitalei.

Modern făcea parte din această lume. Clientela sa era formată din oameni de cultură, artiști, ziariști și reprezentanți ai burgheziei bucureștene, iar reputația restaurantului s-a construit atât prin bucătărie, cât și prin atmosfera sa.

Cina lui Constantin Brâncuși la Modern

Una dintre cele mai cunoscute întâmplări asociate restaurantului Modern este cina la care Constantin Brâncuși a participat în 1924. Episodul a fost relatat ulterior de memorialistul Vintilă Rusu-Șirianu în volumul „Vinurile lor” și a intrat în istoria anecdotică a restaurantelor bucureștene.

La masă s-au aflat Brâncuși, Ion Vinea, Nicolae Dărăscu, Camil Ressu, Cezar Petrescu, Păstorel Teodoreanu și Vintilă Rusu-Șirianu. Păstorel Teodoreanu, cunoscut pentru interesul său pentru gastronomie și vinuri, s-ar fi ocupat de organizarea mesei.

Meniul era alcătuit din preparate românești, printre care saramură de crap, ghiveci și mușchi de porc la frigare. Brâncuși, cunoscut pentru caracterul său direct, nu s-ar fi ferit să își exprime nemulțumirea față de unele dintre felurile servite. Peștele nu i-ar fi plăcut, iar ghiveciul ar fi fost criticat pentru cantitatea de morcov și pentru felul în care fusese preparat.

În schimb, mușchiul de porc la frigare i-ar fi fost pe plac. Episodul este relevant nu atât prin preferințele gastronomice ale sculptorului, cât prin imaginea pe care o oferă asupra atmosferei de la Modern. Masa reunea artiști și scriitori importanți ai epocii, iar restaurantul devenea un spațiu în care gastronomia și cultura se întâlneau firesc.

Relatarea trebuie însă privită ca o mărturie memorialistică, consemnată ulterior evenimentului. Ea nu poate fi tratată drept o transcriere exactă a conversațiilor din acea seară, dar constituie o sursă importantă pentru înțelegerea felului în care Modernul era perceput în memoria culturală a Bucureștiului.

Muzica lui Grigoraș Dinicu și legătura cu George Enescu

Modernul nu a fost important doar pentru scriitori și pictori. Restaurantul a avut și o legătură puternică cu lumea muzicală a Bucureștiului interbelic.

Grigoraș Dinicu, unul dintre cei mai apreciați violoniști români ai epocii, a cântat la Modern. Virtuozitatea sa atrăgea public și personalități importante ale vieții muzicale. Printre cei care veneau să îl asculte s-a numărat și George Enescu.

Prezența lui Enescu în acest context este una dintre poveștile care au contribuit la legenda restaurantului. Marele compozitor și violonist era familiarizat cu muzica lui Dinicu și aprecia talentul acestuia. Modernul devenea astfel un punct de întâlnire între lumea restaurantelor bucureștene și cea a muzicii de înalt nivel.

Aceste episoade arată că restaurantul funcționa, în perioada interbelică, ca un spațiu cultural informal. Nu era o sală de concert sau o instituție artistică, însă putea găzdui muzicieni și publicul lor, în timp ce la mesele din jur se întâlneau scriitori, ziariști și artiști.

Cum a apărut restaurantul Berlin

Schimbarea regimului politic după cel de-Al Doilea Război Mondial a modificat radical și destinul restaurantului Modern. Vechea lume interbelică a dispărut treptat, iar multe dintre localurile asociate burgheziei și elitei culturale au fost transformate sau și-au pierdut vechea identitate.

În aceeași clădire a fost inaugurat, la 2 noiembrie 1958, restaurantul Berlin. Numele ales nu era întâmplător. Localul avea specific german și era legat de relațiile dintre România și Republica Democrată Germană.

Restaurantul funcționa într-un context economic și politic în care schimburile dintre statele socialiste aveau și o componentă culturală. Berlinul bucureștean era conceput ca un restaurant cu profil german, iar o parte dintre produsele și elementele sale de identitate proveneau din relația cu RDG.

Sursele istorice despre local menționează prezența unor angajați veniți din Republica Democrată Germană, inclusiv bucătari și personal de sală. În restaurant puteau fi găsite produse și băuturi importate, iar berea germană reprezenta una dintre principalele atracții.

Pentru publicul bucureștean al anilor ’60 și ’70, accesul la produse străine era limitat. În acest context, un restaurant unde putea fi găsită bere importată devenea automat un loc cu o reputație aparte.

Berea Radeberger, jazzul și atmosfera de Bierhalle

Restaurantul Berlin nu era cunoscut numai pentru mâncare. Atmosfera reprezenta una dintre componentele importante ale succesului său.

Mărturii despre local descriu un spațiu amenajat în stilul unei berării germane, cu mese lungi din lemn și o zonă dedicată consumului de bere. Berea Radeberger era una dintre mărcile care puteau fi găsite aici, inclusiv în perioade în care astfel de produse deveniseră greu de întâlnit în alte restaurante.

Un alt element care contribuia la atractivitatea localului era muzica. La Berlin au evoluat formații de jazz, iar printre muzicienii asociați restaurantului s-a numărat Richard Oschanitzky, una dintre personalitățile importante ale jazzului românesc.

La etaj, atmosfera era diferită. Cocktailurile, iluminarea discretă și muzica în surdină ofereau un cadru mai intim decât cel al salonului de la parter. Pentru o parte dintre clienții epocii, Berlinul devenea astfel unul dintre puținele locuri din Capitală unde se putea combina consumul unei băuturi importate cu o ambianță cosmopolită.

Renovarea din 1974 și meniul cu preparate neobișnuite

În 1974, restaurantul Berlin a intrat într-un amplu proces de renovare. Lucrările au durat aproximativ un an, iar localul a fost redeschis în 1975, cu o imagine mai puternic inspirată de specificul german și de estetica Republicii Democrate Germane.

Noua amenajare a fost însoțită de un meniu care atrăgea atenția prin varietate. Clienții puteau comanda șnițele, cârnați, salată berlineză, fripturi servite cu găluști și alte preparate asociate bucătăriei germane.

Cea mai spectaculoasă apariție era însă supa de broască țestoasă. Meniul oferea două variante, una simplă și una denumită „Lady Curzon”. Aceasta din urmă era inspirată de o rețetă devenită cunoscută în gastronomia britanică și internațională și era asociată cu folosirea vinului sherry.

Prezența supei de broască țestoasă într-un restaurant bucureștean al anilor ’70 poate părea astăzi aproape neverosimilă. În epocă, însă, preparatul era considerat o delicatesă în anumite tradiții gastronomice occidentale și putea fi întâlnit în restaurante de lux.

Meniul Berlinului ilustra astfel dorința de a crea o experiență gastronomică diferită de cea întâlnită în restaurantele obișnuite ale Bucureștiului socialist.

De la restaurantul comunist la Club Control

După 1989, restaurantul Berlin și-a încheiat existența, iar spațiul a trecut prin alte transformări. Clădirea a rămas însă parte a centrului cultural al Bucureștiului, chiar dacă publicul și funcția sa s-au schimbat radical.

În anii 2000, aici avea să apară Club Control, un spațiu dedicat concertelor, muzicii alternative, muzicii electronice și vieții de noapte. Clubul a devenit una dintre locațiile cunoscute ale scenei independente bucureștene, iar noua sa identitate a fost foarte diferită de cea a restaurantelor care funcționaseră anterior în același loc.

Totuși, transformarea nu a șters complet urmele trecutului. Unele elemente arhitecturale și decorative ale fostului restaurant Berlin au fost păstrate sau integrate în amenajarea contemporană. Astfel, clădirea continuă să ofere, pentru cei interesați de istoria Bucureștiului, indicii despre destinațiile sale anterioare.

O adresă care concentrează un secol de istorie bucureșteană

Strada Constantin Mille nr. 4 este un exemplu rar de continuitate urbană în care aceeași adresă a fost asociată cu trei epoci culturale profund diferite.

Modernul a aparținut Bucureștiului interbelic, orașul în care restaurantele centrale erau locuri de întâlnire pentru scriitori, artiști și muzicieni. Brâncuși a luat aici masa alături de personalități ale culturii române, iar muzica lui Grigoraș Dinicu a atras inclusiv atenția lui George Enescu.

Berlinul a reprezentat apoi Bucureștiul socialist și relația privilegiată cu Republica Democrată Germană. Berea Radeberger, salonul de tip Bierhalle, jazzul, cocktailurile și meniul cu supă de broască țestoasă au creat o identitate gastronomică și culturală aparte.

Astăzi, Club Control aparține unei alte generații și unei alte forme de consum cultural. Concertele și evenimentele muzicale au înlocuit mesele restaurantului, însă vocația locului de a aduna oameni în jurul muzicii și al divertismentului a rămas, într-un fel, aceeași.

Povestea acestei adrese demonstrează că istoria Bucureștiului nu se află doar în palate, biserici sau monumente. Uneori, ea se păstrează în spațiile aparent obișnuite ale orașului, unde destinațiile se schimbă, generațiile se succed, iar fiecare epocă lasă în urmă propriile gusturi, sunete și amintiri. De la Brâncuși și Enescu la berea Radeberger și până la Club Control, strada Constantin Mille nr. 4 rămâne una dintre adresele care concentrează, într-un singur loc, mai multe capitole din istoria culturală și urbană a Bucureștiului.

Citește și: Simboluri ale Bucureștiului: Mărul de Aur, de la casa principesei Elisabeta a României și Uniunea Ziariștilor la localul legendar care a ars de 2 ori

Evenimente viitoare