Puține locuri din București au reușit să adune în jurul lor atâtea povești, amintiri și controverse precum fostul restaurant Mărul de Aur, aflat la adresa Calea Victoriei nr. 163. Pentru generații întregi de bucureșteni, numele „Mărul de Aur” a însemnat mai mult decât un simplu restaurant. A fost un loc al întâlnirilor, al meselor festive, al serilor cu muzică și al unor discuții purtate departe de privirile curioase, într-o atmosferă aparte, care a făcut parte din farmecul Capitalei.

O adresă celebră a Bucureștiului vechi

Însă istoria acestui loc este mult mai veche decât perioada în care a funcționat ca restaurant. În spatele denumirii „Mărul de Aur” se află, de fapt, o clădire cu o valoare istorică deosebită, ridicată în perioada interbelică și legată de nume importante din istoria familiei regale a României.

Astăzi, deși localul nu mai există, iar clădirea a trecut prin ani de degradare și incendii care au distrus mare parte din monumentul istoric, Mărul de Aur continuă să fie prezent în memoria colectivă a bucureștenilor drept unul dintre simbolurile unei epoci dispărute. 

Casa care a devenit mai târziu restaurantul Mărul de Aur

Imobilul de pe Calea Victoriei 163 a fost construit în anul 1925 pentru Marie Angèle Polizu-Micșunești, membră a unei cunoscute familii din aristocrația românească. Clădirea se remarca prin eleganța sa și prin amplasarea într-una dintre cele mai prestigioase zone ale Bucureștiului, Calea Victoriei fiind, încă din secolul al XIX-lea, bulevardul preferat al elitelor politice, economice și culturale.

Un moment important în istoria imobilului a venit în anul 1927, când proprietatea a fost cumpărată de Principesa Elisabeta a României, fiica Regelui Ferdinand I și a Reginei Maria, cea care devenise între timp și regină a Greciei. După achiziție, clădirea a fost modificată și extinsă după proiectul arhitectului George Matei Cantacuzino, una dintre cele mai importante personalități ale arhitecturii românești din secolul XX. 

Această perioadă reprezintă una dintre cele mai elegante etape din existența clădirii. Casa Principesei Elisabeta era un spațiu reprezentativ pentru aristocrația bucureșteană a perioadei interbelice, un loc care reflecta rafinamentul unei societăți aflate în plină dezvoltare culturală și economică.

Transformările prin care avea să treacă imobilul în următoarele decenii aveau însă să schimbe radical destinația și imaginea sa.

De la reședință aristocratică la sediu al unor instituții importante

După perioada în care a aparținut Principesei Elisabeta, clădirea și-a schimbat de mai multe ori rolul în viața Capitalei.

În anii următori, imobilul a găzduit Clubul Marii Industrii, o organizație care reunea reprezentanți ai marilor întreprinzători și oameni de afaceri ai României din acea perioadă. Alegerea unei asemenea clădiri pentru un astfel de club nu a fost întâmplătoare: poziționarea pe Calea Victoriei și arhitectura impunătoare ofereau prestigiul necesar unei instituții frecventate de elitele economice ale vremii.

După instaurarea regimului comunist și schimbările sociale produse după cel de-Al Doilea Război Mondial, destinația clădirii s-a modificat din nou. Din anii 1950, aici a funcționat timp de mai multe decenii Uniunea Ziariștilor, instituție care a transformat fostul palat aristocratic într-un spațiu de întâlnire al oamenilor de presă și al reprezentanților vieții culturale și publice. 

Astfel, chiar înainte de a deveni restaurant, imobilul avea deja o istorie bogată și un statut special în peisajul Bucureștiului.

Apariția restaurantului Mărul de Aur și anii de glorie

După schimbările politice și economice de după anul 1989, clădirea a intrat într-o nouă etapă a existenței sale. Pentru o perioadă, imobilul a găzduit celebrul Club al Milionarilor, un simbol al tranziției și al noii lumi de afaceri apărute în România anilor ’90.

Ulterior, spațiul a fost transformat în restaurantul Mărul de Aur, local care a ajuns rapid cunoscut în București. Restaurantul a fost apreciat pentru specificul său românesc, pentru atmosfera inspirată din tradițiile vechi și pentru faptul că oferea un cadru diferit față de multe alte restaurante moderne apărute în Capitală. 

Mărul de Aur a devenit un punct de întâlnire pentru oameni de afaceri, persoane publice, artiști și bucureșteni care apreciau un local cu personalitate. În jurul său s-au construit numeroase povești, iar pentru mulți clienți fideli restaurantul reprezenta o parte din Bucureștiul boem de altădată.

Potrivit unor informații apărute în presă, actualul politician Cristian Popescu Piedone și-a început cariera profesională lucrând la Mărul de Aur, ceea ce a contribuit și mai mult la notorietatea acestui local. 

În ciuda popularității sale, transformarea clădirii istorice pentru adaptarea la funcțiunea de restaurant a fost privită critic de unii specialiști și observatori ai patrimoniului, care au considerat că modificările aduse au afectat caracterul original al imobilului. 

Încercarea de renaștere și redeschiderea din 2018

După o perioadă de declin, numele Mărul de Aur a încercat să revină în peisajul gastronomic bucureștean. La 6 decembrie 2018, restaurantul a fost redeschis într-o formulă care își propunea să recupereze atmosfera de odinioară.

Administratorii de atunci au prezentat proiectul ca pe o readucere la viață a unui loc încărcat de istorie. Clădirea, ridicată în 1925, era pusă în valoare printr-un decor restaurat, mobilier cu aspect vechi, obiecte de patrimoniu decorativ, preparate tradiționale românești și seri de muzică live.

Redeschiderea a atras foști clienți ai localului, personalități din lumea artistică și persoane care aveau o legătură afectivă cu acest spațiu. Pentru scurt timp, Mărul de Aur a părut că își poate recâștiga locul printre restaurantele cu tradiție ale Bucureștiului. 

Abandonul, degradarea și incendiile care au distrus monumentul

Din păcate, povestea renașterii a fost de scurtă durată. În anii care au urmat, restaurantul și-a încetat activitatea, iar clădirea a fost abandonată. Fără întreținere și fără lucrări de conservare, fostul local a început să se degradeze rapid.

Imaginile apărute în ultimii ani arată un spațiu părăsit, aflat într-o stare avansată de degradare, accesibil printr-un pasaj de pe Calea Victoriei, care contrastează puternic cu eleganța și prestigiul pe care le avusese odinioară. În 2024, observatori ai patrimoniului și ai istoriei gastronomice a Bucureștiului descriau locul ca pe o ruină a unei epoci dispărute. 

Situația a devenit dramatică după incendiile care au afectat clădirea. Un incendiu puternic a distrus mare parte din imobil, iar în august 2025 un nou incendiu a izbucnit la fostul restaurant Mărul de Aur, provocând intervenția pompierilor și emiterea unui mesaj RO-ALERT pentru populația din zonă. În urma distrugerilor succesive, din monumentul istoric au mai rămas doar anumite elemente structurale, precum coloanele de la intrarea principală. 

Dispariția treptată a acestei clădiri a devenit pentru mulți un exemplu al fragilității patrimoniului arhitectural bucureștean și al dificultăților întâmpinate în protejarea clădirilor istorice aflate în proprietate privată sau în situații juridice complicate.

Moștenirea unui local care a marcat istoria Bucureștiului

Povestea Mărului de Aur este, în esență, povestea Bucureștiului însuși: un oraș în care clădirile își schimbă rolurile odată cu epocile și în care locurile încărcate de memorie pot trece de la strălucire la abandon într-un interval relativ scurt.

De la reședința aristocratică a Principesei Elisabeta, la sediul Clubului Marii Industrii și al Uniunii Ziariștilor, apoi la Clubul Milionarilor și la unul dintre cele mai cunoscute restaurante ale Capitalei, imobilul de pe Calea Victoriei nr. 163 a reflectat aproape un secol de transformări sociale, politice și culturale.

Chiar dacă restaurantul Mărul de Aur nu mai există astăzi, numele său rămâne asociat cu o perioadă în care Bucureștiul avea localuri cu personalitate, unde gastronomia se împletea cu istoria, conversația și viața socială. În memoria multor bucureșteni, Mărul de Aur continuă să existe nu ca o ruină de pe Calea Victoriei, ci ca un simbol al unui București elegant, cosmopolit și plin de povești.

Citește și: „Șarpele Roșu”, între glorie și ruină. Cum a sfârșit cârciuma favorită a marilor artiști ai Bucureștiului secolului XX