Sudul Bucureștiului este astăzi una dintre cele mai aglomerate și mai dinamice zone ale Capitalei, întinsă de la vechile artere Șerban Vodă și Giurgiului până spre Berceni, Văcărești, Olteniței și cartierele ridicate în perioada comunistă. Dincolo de blocuri, centre comerciale, bulevarde și stații de metrou, această parte a orașului ascunde însă o istorie mult mai veche decât ar putea sugera aspectul actual. Drumuri care duceau odinioară spre sate și moșii, mahalale ale meșteșugarilor, vii, grădini, hanuri, gări, fabrici, monumente dispărute și chiar o zonă naturală spectaculoasă fac parte din povestea sudului Capitalei. Unele dintre cele mai importante transformări urbane ale Bucureștiului pot fi urmărite chiar aici.

1. Calea Văcărești a început ca un drum spre Oltenița

Una dintre cele mai vechi legături ale Bucureștiului cu sudul este reprezentată de ceea ce avea să devină Calea Văcărești. În vechile descrieri, artera apare legată de Drumul Olteniței, traseu care asigura ieșirea din oraș către sud și către zona Văcăreștilor. Ulterior, denumirea de Drumul sau Calea Văcăreștilor s-a impus în legătură cu satul și mai ales cu Mănăstirea Văcărești. Cercetările istorico-geografice arată că artera făcea parte din vechea rețea radială a Bucureștiului, legând zona Curții Domnești de extremitatea sudică a orașului.

În secolul al XIX-lea, zona avea încă un caracter periferic. În a doua jumătate a veacului, pe traseul Căii Văcărești și în împrejurimi s-au așezat și numeroși evrei galițieni, contribuind la diversificarea socială și comercială a zonei. În timp, vechiul drum rural a devenit arteră urbană, iar sud-estul Bucureștiului s-a transformat dintr-o zonă cu vii, grădini și locuințe rare într-unul dintre marile cartiere ale Capitalei.

2. Calea Șerban Vodă s-a numit cândva Podul Beilicului

O altă arteră fundamentală a sudului este Calea Șerban Vodă, care are o istorie legată de vechiul Pod al Beilicului. Denumirea provenea de la Hanul Beilicului, un important punct de cazare și tranzit destinat trimișilor Imperiului Otoman. În 1823, hanul a fost distrus de un incendiu, iar câțiva ani mai târziu traseul a trecut prin noi transformări. În 1835, vechea structură din lemn a podului a fost înlocuită cu un sistem realizat din piatră de râu.

După Războiul de Independență, vechile denumiri ale unor artere bucureștene au fost schimbate, iar în 1878 Podul Beilicului a primit numele de Calea Șerban Vodă. În jurul acestei artere, sudul orașului avea încă aspectul unei zone periferice, cu ulițe înguste, grădini și case risipite. Sursele istorice descriu existența unor comunități de greci, turci și armeni în apropierea Căii Șerban Vodă, ceea ce demonstrează caracterul divers al populației din această parte a Bucureștiului.

3. Prima gară a Bucureștiului a fost în sudul orașului

Unul dintre cele mai importante momente din modernizarea Bucureștiului s-a produs în sud, la Filaret. La 26 august 1869 a fost deschisă pentru trafic linia București–Giurgiu, considerată de CFR prima linie construită pe teritoriul României de atunci. Inaugurarea oficială a avut loc în toamna aceluiași an, iar Gara Filaret a devenit prima gară a Bucureștiului.

Gara Filaret a schimbat radical importanța zonei. Legătura feroviară cu Giurgiu oferea Capitalei acces către portul dunărean și către rețelele comerciale din sudul țării. Gara a rămas în funcțiune până în 1960, când traficul feroviar a fost mutat, iar clădirea a fost transformată în autogară. În apropiere s-au dezvoltat, de-a lungul timpului, activități industriale precum Fabrica de Chibrituri, Monetăria Statului și alte întreprinderi, consolidând caracterul economic al zonei Filaret.

4. Filaretul a fost transformat spectaculos pentru Expoziția din 1906

Astăzi, Parcul Carol I pare un spațiu verde consacrat al Capitalei, însă zona Filaret a cunoscut o transformare spectaculoasă la începutul secolului XX. În 1906, aici a fost organizată Expoziția Generală Română, eveniment dedicat celor 40 de ani de domnie ai regelui Carol I și celor 25 de ani de la proclamarea Regatului României. Alegerea locului nu a fost întâmplătoare: terenul de la Filaret trebuia transformat într-un mare parc destinat evenimentului aniversar.

Lucrările au început în mai 1905, iar expoziția a fost inaugurată la 6 iunie 1906. Pe aproximativ 41 de hectare au fost amenajate circa 165 de pavilioane, fiind mutate aproximativ 575.000 de metri cubi de pământ. Expoziția prezenta dezvoltarea României în economie, cultură, armată și administrație, iar arhitectura pavilioanelor reproducea forme inspirate din monumente istorice precum Cozia, Hurezu sau biserici moldovenești.

5. Strada Abagiilor păstrează memoria unui meșteșug dispărut

Numele Intrării Abagiilor, aflată în zona Șoselei Giurgiului, păstrează memoria unei ocupații care a dispărut aproape complet din peisajul urban. „Aba” desemna o țesătură groasă din lână, utilizată în special pentru confecționarea hainelor tradiționale. Cei care produceau sau comercializau această țesătură erau cunoscuți drept abagii.

Denumirea este consemnată și în documentația oficială privind nomenclatura stradală a Bucureștiului, unde Intrarea Abagiilor este explicată prin legătura cu fabricanții și vânzătorii de aba. Actuala intrare corespunde unei vechi fundături și se deschide către Strada Anghel Nuțu.

Numele este important nu doar prin vechimea sa, ci și pentru ceea ce spune despre organizarea economică a vechiului București. Multe străzi și mahalale au primit nume de la meseriile practicate acolo, iar aceste denumiri au rămas uneori singurele dovezi ale unor ocupații care au dispărut odată cu industrializarea orașului.

6. Cărămidarii au lăsat numele unei întregi zone

În sudul Bucureștiului, numele Cărămidarilor trimite la o activitate esențială pentru dezvoltarea orașului: fabricarea cărămizilor. Potrivit tradiției istorice preluate în lucrări dedicate vechiului București, Mahalaua Cărămidarilor este legată de producția de cărămizi pentru construcțiile orașului. Astăzi, numele este păstrat de Strada Cărămidarii de Jos.

Totuși, documentația istorică modernă recomandă o anumită prudență în privința datărilor foarte vechi. Studiile Muzeului Municipiului București disting între Cărămidarii de Sus și Cărămidarii de Jos și arată că aceste mahalale sunt atestate documentar, în formele identificate de cercetători, în secolul al XVIII-lea. Cărămidarii de Jos apare menționată în 1782, fiind localizată la marginea orașului și în legătură cu Dâmbovița.

7. Cimitirul Bellu a apărut pe locul unei vechi grădini

Zona care astăzi este dominată de Cimitirul Bellu avea un cu totul alt aspect în prima parte a secolului al XIX-lea. Aici se afla Grădina Șerban Vodă, considerată unul dintre locurile de promenadă și agrement ale bucureștenilor. Ulterior, terenul a fost transformat în cimitir, iar Cimitirul Bellu, cunoscut și sub numele de Șerban Vodă, a început să funcționeze începând din 1859, pe fosta proprietate a baronului Barbu Bellu.

Transformarea spune multe despre evoluția Capitalei. Un spațiu de recreere aflat cândva la marginea orașului a devenit una dintre cele mai importante necropole ale Bucureștiului. De-a lungul timpului, aici au fost înhumați numeroși oameni politici, scriitori, artiști și personalități ale culturii române, iar monumentele funerare au transformat cimitirul într-un veritabil muzeu în aer liber.

8. Mănăstirea Văcărești a fost unul dintre marile monumente pierdute ale Capitalei

În sud-estul orașului s-a aflat unul dintre cele mai valoroase ansambluri monumentale ale Bucureștiului: Mănăstirea Văcărești. Construită în secolul al XVIII-lea în timpul lui Nicolae Mavrocordat, mănăstirea a devenit un important centru religios și cultural. Ansamblul ocupa aproximativ 18.000 de metri pătrați și cuprindea biserica, palatul domnesc, paraclisul, chilii, stăreția și turnul-clopotniță.

Destinul său s-a schimbat radical după secularizarea averilor mănăstirești, când complexul a fost transformat în închisoare. În secolul XX, monumentul a intrat într-un amplu proces de degradare, deși au existat și încercări de restaurare. După decizia de demolare, ansamblul a fost distrus în decembrie 1986, în pofida protestelor specialiștilor și oamenilor de cultură.

9. În sudul Bucureștiului există un parc natural format pe un șantier abandonat

Unul dintre cele mai spectaculoase contraste ale Capitalei poate fi găsit în Văcărești. În locul în care trebuia amenajat un amplu lac artificial, lucrările începute în perioada comunistă au fost abandonate, iar natura a început să ocupe treptat spațiul. În timp, aici s-a format un ecosistem urban neașteptat, cunoscut astăzi drept Parcul Natural Văcărești.

Parcul a fost înființat oficial în 2016 și are aproximativ 183 de hectare, fiind primul parc natural urban din România. Zona reprezintă unul dintre cele mai mari spații verzi compacte ale Bucureștiului și adăpostește habitate și specii de plante și animale adaptate mediului creat în jurul lacului.

Povestea este cu atât mai interesantă cu cât acest peisaj natural a apărut într-un spațiu profund modificat de intervenția omului. De la periferia neasfaltată cu grădini și locuințe rare de dinaintea anilor 1980 până la proiectul hidrotehnic abandonat și apoi la aria naturală protejată, zona Văcărești este una dintre cele mai spectaculoase demonstrații ale transformării urbane a Capitalei.

10. Sudul Bucureștiului a trecut de la vii și mahalale la marile cartiere de blocuri

Imaginea actuală a cartierelor Berceni și Olteniței este relativ recentă. În prima parte a secolului XX, zonele aflate la sud de vechea limită a orașului aveau încă vii, grădini, livezi și locuințe dispersate. Studiile dedicate evoluției Văcăreștilor arată că dezvoltarea urbană masivă la sud de această zonă s-a accelerat după 1960, când au început să fie construite marile cartiere de blocuri din Șoseaua Olteniței și apoi din Berceni.

Această transformare a schimbat complet peisajul sudului Capitalei. Vechile drumuri către sate au devenit bulevarde, terenurile agricole și viile au fost înlocuite de ansambluri de locuințe, iar periferia de altădată a fost absorbită de oraș. Un exemplu este microraionul Sergent Nițu Vasile, construit în apropierea intersecției dintre Șoseaua Olteniței și Calea Văcărești, una dintre primele zone de blocuri dezvoltate în această parte a Bucureștiului.

Sudul Capitalei nu poate fi, așadar, redus la imaginea cartierelor aglomerate și a marilor bulevarde. Sub orașul contemporan se află o succesiune impresionantă de drumuri comerciale, mahalale de meșteșugari, vii, grădini, gări, fabrici, monumente și proiecte urbane care au schimbat radical geografia Bucureștiului.

De la Drumul Olteniței și Podul Beilicului până la Gara Filaret, Calea Șerban Vodă, Cărămidarii, Văcărești și Berceni, sudul Capitalei păstrează urmele mai multor orașe suprapuse unul peste altul. Unele dintre ele mai pot fi văzute, altele există doar în hărți, fotografii și documente. Tocmai această combinație dintre ceea ce a supraviețuit și ceea ce a dispărut face din sudul Bucureștiului una dintre cele mai interesante zone pentru descoperirea istoriei orașului.

Citește și: Cine a fost Iliaș Vodă și de ce are o stradă cu numele său în sudul Capitalei