Skip to main content

Focus

Trotuarele din București iarna — cui aparțin și cine răspunde când cazi

Trotuarele din București iarna — cui aparțin și cine răspunde când cazi

By Tronaru Iulia

  • Articole

O ninsoare mai consistentă este suficientă pentru ca Bucureștiul să intre într-un tipar deja familiar: utilajele intervin pe marile bulevarde, însă trotuarele din spatele blocurilor rămân adesea acoperite de un strat compact de gheață.  Pietonii înaintează cu pași mici pe trotuarele înzăpezite, sprijinindu-se de mașini sau ținându-și brațele întinse pentru echilibru. Unii reușesc să se redreseze la timp, cu o mișcare bruscă și stângace. Alții nu mai prind momentul — iar gheața își face treaba în fracțiuni de secundă. 

Și atunci reapare, în fiecare iarnă, aceeași întrebare: cine răspunde?

Răspunsul există, este prevăzut în lege, însă să puțini îl cunosc în întregime.

Ce spune legea

Reglementările privind deszăpezirea sunt stabilite prin Ordonanța nr. 21/2002, care definește obligațiile autorităților administrației publice locale, ale instituțiilor publice, ale operatorilor economici, precum și ale persoanelor fizice și juridice. 

Pe scurt, responsabilitatea e împărțită. Consiliile locale și primăriile au obligația să asigure curățenia străzilor, piețelor și a celorlalte locuri publice, îndepărtarea zăpezii și a gheții de pe străzi și trotuare. Cetățenilor le revine, la rândul lor, obligația de a îndepărta zăpada și gheața de pe trotuarele din dreptul imobilelor în care locuiesc sau pe care le folosesc în alte scopuri. 

Chiar dacă trotuarul este parte din domeniul public, administrațiile locale îl includ, prin hotărâri, în categoria spațiilor pe care le gestionează proprietarii sau asociațiile de proprietari. Prin urmare, asociația de proprietari trebuie să elimine zăpada de pe trotuarul din fața imobilului, pentru a asigura accesul sigur al pietonilor. 

Termenul legal este de 24 de ore de la încetarea ninsorii.

Amenzile

Hotărârea Consiliului General nr. 120/2010 stabilește amenzile pentru cei care nu respectă obligațiile. Persoanele fizice care nu curăță trotuarul din dreptul proprietății riscă amenzi între 200 și 500 de lei. Pentru persoanele juridice, inclusiv firme, instituții publice și asociații de proprietari, sancțiunile sunt mai mari, între 500 și 2.000 de lei. Constatarea contravențiilor și aplicarea sancțiunilor revin Poliției Locale a Municipiului București și polițiilor locale ale celor șase sectoare. 

În practică, polițiștii locali efectuează controale și atenționează persoanele fizice și juridice cu privire la obligația legală de a curăța zăpada de pe trotuare. Comercianții, asociațiile de proprietari și persoanele care locuiesc la case au obligația legală de a curăța zăpada și de a îndepărta țurțurii formați la balcoane și streșini, în termen de 24 de ore de când încetează ninsoarea. 

Dacă aluneci și cazi — cine plătește

Aici lucrurile se complică. Dacă nu cureți zăpada și un trecător alunecă, poți fi tras la răspundere civilă pentru accident. Pe spațiile publice, răspunderea este a primăriei, însă poți cere despăgubiri dacă aceasta a ignorat îndatoririle. 

Dacă aluneci pe o porțiune necurățată din fața unei clădiri, poți cere despăgubiri proprietarului sau asociației, dacă reușești să demonstrezi neglijența acestora. În cazul căzăturilor pe drumuri publice, răspunderea aparține autorităților locale, cu condiția să fi respectat termenii legali pentru curățare. Este important să colectezi probe: fotografii, martori, eventual un certificat medical. 

Cu alte cuvinte, legea există și oferă un cadru clar. Problema e alta.

Realitatea de pe trotuar

În ciuda eforturilor autorităților de a curăța principalele artere, condițiile de circulație pe străzile secundare și trotuare rămân extrem de dificile. Responsabilitatea curățării zăpezii este împărțită între asociațiile de locatari și primării, iar multe zone din București sunt lăsate în continuare acoperite de zăpadă. 

Unele sectoare intervin mai rapid, altele mai greu. Primăria Sectorului 1 pune la dispoziția asociațiilor de proprietari material antiderapant gratuit în perioadele cu ninsori, cu puncte de distribuție în mai multe zone ale sectorului. E o măsură concretă, dar care presupune că cineva din asociație știe de ea și se deplasează să ridice sacii. 

Problema Bucureștiului iarna nu ține de lipsa cadrului legal. Ține de diferența dintre normă și aplicarea ei concretă. Între obligațiile clar prevăzute în acte și realitatea de pe trotuarele secundare, la ora 7 dimineața, când oamenii pleacă spre serviciu și stratul de gheață este acolo de câteva zile. 

Citește și Ce scoate zăpada la suprafață în București. Infrastructură, solidaritate, nervi și improvizații 

Evenimente viitoare