Bucureștiul este adesea descris ca un oraș al contrastelor, un spațiu urban în care stilurile arhitecturale se suprapun, se completează sau, uneori, intră într-un dialog tensionat. De la case boierești și biserici brâncovenești, până la blocuri moderniste și intervenții contemporane, Capitala României reflectă istoria sa fragmentată, dar extrem de bogată. În acest context, există câteva clădiri care nu pot fi încadrate cu ușurință într-un singur curent arhitectural și care tocmai prin această „indisciplină” stilistică devin memorabile.

Contextul urban și amplasarea pe Dealul Mitropoliei

Una dintre aceste clădiri este Casa Sacha Roman, cunoscută astăzi sub numele de Casa Madrigal. Mai mult decât o simplă reședință privată, vila reprezintă un manifest cultural al Bucureștiului interbelic, o sinteză de tradiție, modernitate și ambiție intelectuală. În plus, această casă de pe Dealul Mitropoliei are un detaliu care o face unică în istoria orașului: aici ar fi fost instalat primul lift dintr-o locuință privată bucureșteană, un simbol clar al luxului și progresului tehnologic al vremii. 

Poziționarea Casei Sacha Roman nu este deloc întâmplătoare. Amplasată pe Aleea Dealul Mitropoliei nr. 11, în imediata apropiere a ansamblului Patriarhiei Române, vila se află într-unul dintre cele mai încărcate simbolic spații ale Bucureștiului. Dealul Mitropoliei era perceput în perioada interbelică drept un reper al tradiției, al spiritualității și al identității profunde a orașului, un loc unde istoria religioasă și cea civică se intersectau.

Alegerea acestui loc reflectă foarte bine mentalitatea elitei urbane din anii ’20, care nu căuta doar confort sau izolare, ci și o anume reprezentativitate. A locui pe Dealul Mitropoliei însemna a te ancora simbolic într-un spațiu al continuității istorice și al prestigiului. Casa nu era doar un adăpost, ci o extensie a statutului social și cultural al proprietarului, un mesaj transmis orașului și contemporanilor săi.

Sacha Roman și ambiția unei reședințe reprezentative

Povestea vilei începe în anul 1924, când Sacha Roman (1885–1967) comandă ridicarea acestei locuințe spectaculoase. Jurist, publicist și intelectual activ în viața culturală a Bucureștiului interbelic, Roman făcea parte din acea categorie de oameni înstăriți care priveau casa nu doar ca pe un spațiu privat, ci ca pe un instrument de afirmare culturală. Reședința trebuia să vorbească despre gust, educație și deschidere către nou.

În epocă, pentru o astfel de elită urbană, locuința devenea un adevărat proiect de identitate. Alegerea arhitectului, a stilului și a dotărilor tehnice era atent calculată. Sacha Roman nu își dorea doar o casă frumoasă, ci una care să exprime rafinament, modernitate și o legătură profundă cu valorile culturale românești. De aici și caracterul aparte al vilei, care evită soluțiile standard și propune un limbaj arhitectural personal.

Alfred Popper și viziunea arhitecturală

Proiectul Casei Sacha Roman este semnat de arhitectul Alfred Popper (1874–1946), o personalitate importantă a arhitecturii bucureștene de la începutul secolului XX. Popper era cunoscut pentru deschiderea sa către experimente stilistice și pentru capacitatea de a îmbina influențe diverse într-un ansamblu coerent. Colaborarea cu un comanditar precum Sacha Roman i-a oferit ocazia de a duce această viziune la un nivel superior.

Rezultatul este o clădire care sfidează etichetele rigide. Casa nu poate fi încadrată strict într-un singur stil arhitectural, ci reprezintă un exemplu elocvent de eclectism controlat. Nu este vorba despre un amestec haotic de influențe, ci despre o sinteză matură, care demonstrează nivelul ridicat la care ajunsese arhitectura românească în perioada interbelică.

Eclectismul ca formă de maturitate arhitecturală

Analizată în detaliu, Casa Sacha Roman dezvăluie o serie de influențe atent dozate. Stilul neoromânesc este prezent prin trimiteri clare la arhitectura brâncovenească, vizibile în anumite elemente decorative și în modul de articulare a volumelor. Proporțiile generale ale clădirii trimit către stilul bizantin, sugerând soliditate și echilibru.

Masivitatea construcției și prezența turnurilor evocă arhitectura culelor oltenești, acele reședințe-fortăreață care combinau funcția locativă cu cea defensivă. În același timp, utilizarea cărămizii aparente face o referire directă la Palatul Mogoșoaia, unul dintre cele mai importante repere ale arhitecturii brâncovenești. Toate aceste influențe sunt integrate într-un mod armonios, fără a crea impresia de copie sau pastişă.

O reședință-fortăreață în inima Capitalei

Volumetria Casei Sacha Roman contribuie decisiv la aerul său impunător. Acoperișurile cu pante și înălțimi diferite, turnul de belvedere și modul în care clădirea este integrată în panta naturală a dealului creează imaginea unei reședințe-fortăreață, un element rar întâlnit în peisajul urban bucureștean. Această impresie este amplificată de raportul dintre plin și gol, de jocul de volume și de materialele utilizate.

Casa pare, în același timp, ancorată în tradiție și orientată către viitor. Este o construcție care inspiră stabilitate și permanență, dar care integrează soluții moderne pentru epoca sa. Tocmai această combinație o face să fie percepută astăzi ca una dintre cele mai spectaculoase și „instagramabile” reședințe private ale Bucureștiului interbelic.

Primul lift dintr-o locuință privată bucureșteană

Unul dintre cele mai fascinante detalii legate de Casa Sacha Roman este prezența liftului, considerat a fi primul instalat într-o locuință privată din București. În anii ’20, liftul era încă un simbol al modernității extreme, întâlnit mai ales în clădiri publice sau în hoteluri de lux. Instalarea unui astfel de echipament într-o casă particulară spune multe despre nivelul de confort și inovație dorit de proprietar.

Acest detaliu tehnic transformă vila într-un reper al progresului urban. Liftul nu era doar o facilitate practică, ci și o declarație de statut. Chiar și raportat la standardele actuale, o astfel de dotare rămâne asociată cu ideea de lux. În contextul Bucureștiului interbelic, ea subliniază caracterul avangardist al reședinței și dorința lui Sacha Roman de a trăi într-un spațiu care să îmbine tradiția cu cele mai noi soluții tehnologice.

Transformările din perioada interbelică și sistematizarea zonei

Ca orice clădire urbană importantă, Casa Sacha Roman nu a rămas complet neschimbată de-a lungul timpului. Una dintre cele mai semnificative intervenții a avut loc în 1931, când zona Dealului Mitropoliei a trecut printr-un amplu proces de sistematizare urbană. Acesta a implicat săpături, modificări de nivel și adaptări ale infrastructurii.

În urma acestor lucrări, a fost amenajată scara de acces către vilă, iar intrarea dinspre stradă a fost adaptată noilor condiții. Aceste modificări nu au alterat însă caracterul general al clădirii, ci au contribuit la integrarea sa mai bună în peisajul urban remodelat. Casa și-a păstrat identitatea arhitecturală, demonstrând o capacitate remarcabilă de adaptare la schimbările orașului.

De la reședință privată la spațiu cultural

Perioada comunistă a adus, ca în cazul multor alte clădiri de patrimoniu, schimbări de proprietate și transformări de funcțiune. Casa Sacha Roman a traversat aceste decenii complicate, supraviețuind într-un oraș aflat într-o continuă restructurare. După 1989, clădirea a intrat într-o nouă etapă a existenței sale, una care i-a redat vizibilitatea și relevanța culturală.

Astăzi, vila funcționează ca sediu și spațiu cultural asociat Corului Național de Cameră Madrigal – Marin Constantin, una dintre cele mai prestigioase instituții muzicale din România. Fondat de Marin Constantin, corul a devenit un ambasador cultural al României, iar asocierea cu această clădire de patrimoniu este una firească.

Casa Madrigal și rolul său cultural contemporan

Sub numele de Casa Madrigal, fosta reședință a lui Sacha Roman a devenit un spațiu deschis publicului, dedicat culturii și educației. Aici sunt organizate expoziții, concerte, evenimente culturale și proiecte educaționale, clădirea fiind integrată în inițiative ample precum programul Cantus Mundi. Astfel, vila nu este doar un obiect de patrimoniu, ci un organism viu al vieții culturale bucureștene.

Această nouă funcțiune adaugă o dimensiune suplimentară istoriei clădirii. Casa care odinioară reflecta ambițiile culturale ale unui intelectual interbelic continuă să servească același scop, adaptat însă nevoilor prezentului. În acest fel, Casa Madrigal devine un exemplu reușit de reutilizare a patrimoniului, demonstrând că trecutul și prezentul pot coexista armonios.

Un reper al Bucureștiului interbelic

Casa Sacha Roman rămâne, dincolo de frumusețea sa arhitecturală, un document viu al unei epoci. Ea vorbește despre aspirațiile unei elite urbane, despre maturitatea arhitecturii românești interbelice și despre dorința de a integra tradiția într-un discurs modern. Faptul că adăpostea primul lift dintr-o locuință privată bucureșteană nu este doar o curiozitate istorică, ci un simbol al deschiderii către progres.

Astăzi, Casa Madrigal continuă să fascineze și să inspire, fiind o prezență discretă, dar puternică, pe Dealul Mitropoliei. Într-un oraș aflat într-o permanentă schimbare, această vilă rămâne un reper de eleganță, inovație și continuitate culturală, demonstrând că arhitectura de calitate poate transcende epocile și regimurile politice.

Citește și: Muzeul de Artă Populară Nicolae Minovici, un secol de istorie. De la „Vila cu clopoței” la tezaurul folcloric de astăzi