În prezent, accesul la lectură este mai simplu ca oricând. Cărțile pot fi cumpărate rapid din librării fizice sau online, pot fi citite în format digital, iar bibliotecile publice sunt deschise unui public larg. Totuși, această realitate este relativ recentă. În primele decenii ale regimului comunist, mai ales în mediul rural, cartea era un bun rar. Copiii din sate nu aveau biblioteci, nu aveau librării și, de cele mai multe ori, nu aveau nici manuale suficiente. Universul lor cultural era construit din poveștile spuse de bunici seara, din basmele transmise oral și din imaginația proprie. În marile orașe însă, autoritățile au încercat să compenseze lipsa accesului la cultură printr-o inițiativă inedită pentru acea vreme: bibliobuzul, o bibliotecă pe roți care aducea cartea direct în cartierele oamenilor.

Nașterea unei idei culturale într-o epocă dificilă

Bibliobuzul a apărut ca o soluție practică într-o perioadă în care infrastructura culturală era insuficientă. Ideea unei biblioteci mobile nu era complet nouă în Europa, dar în România a căpătat o formă aparte, adaptată realităților comuniste. Începând cu anii ’60 și mai ales în deceniile ’70–’80, bibliobuzele au devenit o prezență familiară în marile orașe. Autoritățile au decis să transforme autobuze de transport călători scoase din circulație în biblioteci ambulante.

Scaunele au fost eliminate complet, iar interiorul a fost reamenajat cu rafturi pline de cărți, reviste și, uneori, discuri pe vinil. Exteriorul autobuzelor era vopsit în culori vii și inscripționat clar, astfel încât să fie ușor de recunoscut. Pentru copii, bibliobuzul era o apariție spectaculoasă, un obiect colorat care aducea cu sine promisiunea aventurii și a descoperirii.

Bibliobuzul în București și primele trasee urbane

În Capitală, bibliobuzele au început să circule din anul 1974. Ele deserveau cartiere mari, în plină expansiune urbană, precum Berceni, Balta Albă, Drumul Taberei sau Grivița. De obicei, în fiecare bibliobuz lucrau un șofer și o bibliotecară angajată a Bibliotecii Municipale „Mihail Sadoveanu”. Aceasta era responsabilă de evidența volumelor, de relația cu cititorii și de recomandările de lectură.

Vizitele bibliobuzului erau programate lunar și deveneau adevărate evenimente pentru copii și adolescenți. Odată parcat într-un punct stabilit, autobuzul era imediat înconjurat de cititori nerăbdători. Atmosfera era calmă, respectuoasă, iar cartea era tratată cu o grijă firească, aproape ritualică.

Ce se citea și cum funcționa împrumutul

Oferta de lectură era variată și adaptată publicului tânăr. Printre cele mai căutate titluri se numărau volumele de aventură și mitologie, precum „Legendele Olimpului”, „Iliada”, „Odiseea”, „Cireșarii” sau „Căpitan la 15 ani”. Poezia și literatura română clasică își găseau și ele locul pe rafturi, alături de reviste pentru copii și tineret.

Împrumutul era simplu și lipsit de birocrație. Nu existau fișe complicate sau baze de date digitale. Era suficientă o legitimație, iar volumele puteau fi luate acasă fără dificultăți. Bibliobuzul revenea după aproximativ o lună în același loc, moment în care cărțile erau returnate și altele noi împrumutate. Totul se baza pe încredere, iar pierderile erau rare.

Amintiri din copilărie: bibliobuzul ca spațiu al descoperirii

Pentru mulți dintre cei care au copilărit în acei ani, bibliobuzul a rămas o amintire puternică și emoționantă. Toma Vali povestea cum, în fiecare joi, mergea la autobuzul parcat în fața complexului din apropierea Secției 13 de Miliție. Răsfoia cărțile, alegea cele mai interesante titluri și continua lectura până târziu în noapte, adesea la lumina unei lanterne, ascuns sub pătură.

Vasile Bodringa își amintește cum, alături de fratele său, stătea pe o băncuță în bibliobuz și privea pe geam, fascinat de acel loc care devenise un refugiu. Interiorul era simplu, cu scaune tapițate în vinilin gri, rafturi bine organizate și un aer de liniște care invita la lectură și visare.

Bibliobuzele, văzute prin ochii comunității

Pe forumuri și rețele de socializare, foștii utilizatori ai bibliobuzelor rememorează detalii aparent mărunte, dar încărcate de emoție: culoarea roșie a autobuzelor, inscripțiile viu colorate, mirosul de carte tipărită și vocea calmă a bibliotecarei. Mulți își amintesc că aceste vehicule nu erau autobuze DAC obișnuite, ci modele modificate în atelierele ITB, special adaptate pentru noua lor funcție culturală.

În București, bibliobuzele au circulat până în anul 1992. După această dată, ele au început să fie retrase treptat, pe fondul schimbărilor economice și sociale de după 1989.

Galațiul, un exemplu de pionierat cultural

Un caz aparte îl reprezintă orașul Galați, unde bibliobuzul a fost introdus ca parte a unei strategii culturale într-un oraș aflat în plină dezvoltare industrială. În 1976, Biblioteca „V.A. Urechia” a pus în circulație primul bibliobuz, inițial pe platforma Combinatului Siderurgic, ca proiect experimental.

Succesul a fost rapid și evident. În doar câteva luni, mii de volume au fost împrumutate, iar numărul cititorilor a crescut constant. În aprilie 1978, un al doilea bibliobuz era deja funcțional, iar un al treilea se afla în pregătire. Vehiculele erau dotate cu iluminat și încălzire și erau racordate la rețeaua electrică stradală, astfel încât puteau funcționa inclusiv în sezonul rece.

Apogeul și declinul bibliobuzelor

Traseele, orele de funcționare și stațiile bibliobuzelor erau anunțate prin afișe, fluturași și articole în presa locală. Ziarul „România Liberă” relata, în decembrie 1976, că bibliobuzul din Galați deservea zilnic opt puncte fixe din cartiere cu peste 75.000 de locuitori, distribuind în primele două luni peste 10.000 de volume.

Din păcate, după anii ’90, bibliobuzele au început să dispară. Lipsa fondurilor, dezinteresul autorităților și apariția altor forme de acces la lectură, precum internetul și librăriile private, au dus la abandonarea treptată a acestui proiect. În curtea Bibliotecii Metropolitane București mai puteau fi văzute, până în anii ’90, trei autobuze Roman 111, ultimele vestigii ale bibliobuzelor de odinioară.

Moștenirea bibliobuzului și relevanța sa astăzi

Astăzi, ideea de bibliotecă mobilă revine timid, mai ales prin inițiative ale ONG-urilor și proiecte educaționale dedicate zonelor defavorizate. Bibliobuzul comunist rămâne însă un simbol al unei epoci în care, în ciuda cenzurii și a lipsurilor, dragostea pentru carte găsea mereu o cale de a ajunge la oameni.

Bibliobuzele au fost mai mult decât simple mijloace de transport pentru cărți. Ele au creat comunități, au stimulat imaginația și au format generații de cititori. Într-o lume dominată de ecrane, poate că o bibliotecă pe roți, adaptată timpurilor noastre, ar putea redeveni o prezență necesară, aducând din nou poveștile acolo unde ele pot schimba destine.

Citește și: Templul cunoașterii absolute: cum a apărut Biblioteca Centrală Universitară, fundațiunea clădită de Regele Carol I