Într-un colț liniștit al Capitalei, la câțiva pași de Grădina Icoanei, se înalță o clădire din cărămidă roșie, sobră și elegantă, ce pare desprinsă dintr-un cartier londonez: Biserica Anglicană „The Church of the Resurrection”. Singurul lăcaș anglican din București, ea poartă o istorie strâns legată de spiritualitatea Reginei Maria, una dintre cele mai iubite figuri ale României moderne.

Construită la începutul secolului XX, biserica are o poveste care îmbină diplomația britanică, nostalgia regală și credința comunității engleze din București. Încă de la prima privire, arhitectura sa neogotică, semnată de arhitectul Victor Ștefănescu, transmite rigoarea și sobrietatea specifică edificiilor religioase britanice. Este un loc aparte, care păstrează parfumul unei epoci în care România și Anglia au reușit să își intersecteze destinele prin intermediul unei regine cosmopolite.

Regina Maria și legătura cu credința copilăriei

Născută Maria Alexandra Victoria de Saxa-Coburg și Gotha, viitoarea regină a României a crescut în spiritul protestant, fiind nepoata Reginei Victoria a Marii Britanii. Deși, după căsătoria cu Ferdinand de Hohenzollern, a trecut la ortodoxie, Maria nu și-a uitat niciodată rădăcinile și legătura cu anglicanismul.

Pentru ea, religia copilăriei rămânea o ancoră afectivă și spirituală. În intimitatea credinței, Regina găsea un echilibru între tradițiile estice pe care le adoptase și sobrietatea britanică din care provenea. Din această nevoie de continuitate și dorință de a oferi comunității britanice din București un spațiu de rugăciune, a luat naștere Biserica Anglicană.

Sprijinul său a fost decisiv: Maria a inițiat campanii de strângere de fonduri și s-a implicat personal în ridicarea clădirii. Devenită regină, ea a continuat să considere biserica un sanctuar intim, locul în care se reculegea și se simțea mai aproape de rădăcinile sale britanice.

O biserică anglicană în inima Bucureștiului

Ideea construcției s-a născut în anul 1900, când ambasadorul Marii Britanii la București, Sir John Kennedy, a reușit să obțină gratuit un teren lângă Grădina Icoanei. Locul era ideal: liniștit, retras, dar totodată accesibil unei comunități britanice restrânse, alcătuită din diplomați, guvernante și câțiva convertiți prin misionari anglicani.

Arhitectul Victor Ștefănescu a ales un stil neogotic victorian, fidel tradiției britanice. Clădirea din cărămidă roșie, cu detalii simple și sobre, a prins contur cu sprijinul material și moral al principesei Maria. Lucrările s-au încheiat în 1914, dar izbucnirea Primului Război Mondial a amânat inaugurarea oficială. Abia în 1920, credincioșii s-au putut aduna pentru prima liturghie.

Momentul a fost unul de o încărcătură emoțională aparte: în cadrul slujbei s-a folosit potirul dăruit de Regina Maria. Acest obiect sacru, încă folosit la împărtășanie, este astăzi una dintre cele mai prețioase relicve ale bisericii.

Un loc identitar pentru comunitatea britanică

La începutul secolului XX, comunitatea britanică din București era mică, dar unită. Pentru membrii ei, biserica nu era doar un loc de rugăciune, ci și un spațiu de întâlnire și recunoaștere identitară. Aici se păstrau limba, tradițiile și valorile britanice, iar slujbele oficiate în engleză ofereau un sentiment de apartenență și continuitate.

Pentru Regina Maria, biserica era însă și mai mult decât atât. Era puntea dintre două lumi pe care le purta în suflet: România ortodoxă și Anglia anglicană. În momentele de răscruce, ea găsea în acest lăcaș liniștea de care avea nevoie. Astfel, biserica nu a fost doar un dar făcut comunității britanice, ci și un loc al reginei însăși.

Încercările celui de-al Doilea Război Mondial

Odată cu izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, soarta bisericii a fost pusă sub semnul întrebării. În 1940, România s-a aliniat forțelor Axei, iar legăturile oficiale cu Marea Britanie au fost întrerupte. În acest context, autoritățile române au decis închiderea Bisericii Anglicane.

Dar edificiul nu a fost lăsat pradă ruinării. O femeie simplă, numită tot Marie, îngrijitoarea clădirii, a continuat să vină zilnic timp de patru ani pentru a curăța, a proteja mobilierul și a păstra vie memoria locului. Fără plată și fără recunoaștere oficială, ea a devenit păzitoarea tăcută a acestui sanctuar.

Sacrificiul ei a fost recunoscut abia în anii ’80, când Arhiepiscopul de Canterbury i-a acordat Crucea Sfântului Augustin, cea mai înaltă distincție a Bisericii Anglicane.

Redeschiderea și renașterea spirituală

În 1944, lăcașul și-a redeschis porțile datorită intervenției diplomatice britanice și perseverenței comunității locale. Din nou, Biserica Anglicană a devenit un loc al rugăciunii, dar și al reconcilierii.

Astăzi, ea se află sub jurisdicția Diocezei Europei și a Arhidiaconului pentru Europa Centrală, având sediul la Viena. Deși terenul rămâne proprietatea Marii Britanii, biserica este deschisă tuturor celor care caută un loc de liniște și reflecție.

Interiorul sobru și elegant, cu vitralii discrete și mobilier din lemn sculptat, păstrează intactă atmosfera de început de secol XX. La fiecare liturghie, potirul Reginei Maria continuă să fie folosit, amintind de legătura spirituală dintre suverană și acest lăcaș.

Regina Maria, protectoarea lăcașului sfânt

Figura Reginei Maria rămâne centrală în povestea Bisericii Anglicane. Ea a fost nu doar protectoarea lăcașului, ci și un simbol al deschiderii între culturi și confesiuni.

Maria a reușit să îmbine valorile britanice cu cele românești, anglicanismul copilăriei cu ortodoxia maturității. Sprijinul acordat Bisericii Anglicane nu a fost un simplu gest nostalgic, ci o dovadă a credinței sale profunde în dialogul între culturi și religii.

În fond, prin acest edificiu, Regina Maria a ridicat o punte spirituală între România și Anglia. Ea a dăruit comunității britanice un spațiu de reculegere, dar a lăsat și României o lecție de toleranță și armonie.

Astăzi, Biserica Anglicană din București nu este doar un monument istoric sau un reper arhitectural. Ea este un loc al memoriei vii, în care trecutul și prezentul se întâlnesc prin ritualuri, tradiții și obiecte sacre.

Potirul Reginei Maria, folosit și acum la împărtășanie, nu este doar un obiect liturgic, ci și o relicvă cu valoare simbolică. El leagă generații de credincioși, amintind mereu de suverana care a știut să iubească și să înțeleagă două lumi.

Astfel, biserica rămâne un sanctuar al păcii, al istoriei și al credinței, un spațiu unde bucureștenii și vizitatorii străini pot găsi un moment de liniște și de reflecție.

Puntea spirituală dintre ortodoxie și anglicanism

Biserica Anglicană „The Church of the Resurrection” este mai mult decât un simplu lăcaș de cult. Este o punte simbolică între România și Anglia, între ortodoxie și anglicanism, între credința copilăriei Reginei Maria și datoria sa de regină ortodoxă a României.

Ridicată din dragoste, nostalgie și credință, biserica de lângă Grădina Icoanei continuă să fie un reper spiritual și cultural. Prin potirul său dăruit, Regina Maria rămâne prezentă și astăzi, împărtășind generații de credincioși și păstrând vie legătura dintre două lumi.

Un loc de tăcere, dar și de poveste, Biserica Anglicană respiră istorie și credință, așa cum Regina Maria a dorit, transformând-o în „biserica ei” – un sanctuar al memoriei și al împăcării dintre lumi.