Pe Bulevardul Magheru, clădirile au rareori privilegiul anonimatului. Unele poartă numele unui cinematograf, altele pe cel al unui hotel, al unei instituții sau al unei firme care a dispărut de mult, dar a lăsat în urmă o etichetă urbană mai rezistentă decât orice reclamă luminoasă. Blocul Eva face parte din categoria clădirilor botezate de comerț. Magazinul de la parter (de fapt, versiunea lui din trecut, fiindcă acum vremurile au adus acolo un supermarket) a devenit atât de cunoscut, încât numele său a urcat pe fațadă, s-a instalat în apartamente și a intrat definitiv în vocabularul Bucureștiului.

La adresa Bulevardul Gheorghe Magheru nr. 9 se întâlnesc mai multe povești care par să provină din orașe diferite. În această zonă s-a aflat odinioară un muzeu ridicat sub forma unui templu grecesc. După demolarea lui și reconfigurarea terenului au apărut două blocuri moderne, cu locuințe, vitrine ample și spații comerciale. Unul dintre ele a găzduit magazinul Eva, adresă dedicată în primul rând modei feminine (celuilalt i s-a spus „blocul ONT”). Câteva decenii mai târziu, confecțiile au cedat locul cumpărăturilor cotidiene, iar spațiul comercial a ajuns să fie tranzacționat pentru milioane de euro.

Bucureștiul reușește asemenea transformări cu o naturalețe tulburătoare. Azi intri după lapte și detergent într-o zonă în care, cu un secol în urmă, oamenii veneau să vadă lucrări de Grigorescu, Luchian, Delacroix sau Renoir.

Înaintea Evei a existat Muzeul Simu

Ei bine, da, a existat ceva și înainte de… Eva. Istoria locului începe cu Anastase Simu, colecționar de artă, fost secretar al Legației României la Berlin, senator de Brăila și, din 1933, membru de onoare al Academiei Române. Născut în 1854 la Brăila, Simu și soția sa, Elena, au adunat una dintre cele mai importante colecții particulare din România începutului de secol XX.

Pentru a o expune publicului, colecționarul a finanțat construirea unui muzeu pe strada Mercur, în imediata vecinătate a actualului Bulevard Magheru și nu departe de Ateneul Român: Muzeul Simu.

Foto: Muzeul Simu / / Imagine refăcută și colorizată cu inteligența artificială, păstrând în bună măsură detaliile originale.

Clădirea, inaugurată la 21 mai 1910, fusese proiectată de arhitectul francez C. Sciky. Avea o arhitectură clasicizantă în formă de templu, inspirată de Erechteionul de pe Acropola Atenei. Printre fațadele eclectice și casele cu grădini se ridica o construcție dominată de coloane și de un fronton solemn, ca și cum o bucată din Atena ar fi coborât din tramvai și s-ar fi instalat în centrul Capitalei.

În 1927, Anastase Simu a donat statului muzeul și cele 1.182 de lucrări aflate atunci în colecție. Patrimoniul reunea artă românească și europeană, cu opere semnate de artiști precum Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Theodor Pallady, Dimitrie Paciurea, Antoine Bourdelle, Eugène Delacroix și Pierre-Auguste Renoir.

După moartea colecționarului, în 1935, patrimoniul a continuat să fie administrat în cadrul instituției și al Fundației Anastase Simu. În 1937 s-a deschis o nouă secție în fosta locuință a familiei, numită Casa-Simu-Muzeu. Colecția a continuat să crească, iar istoria sa s-a intersectat ulterior cu cea a Pinacotecii Bucureștiului.

În mod ironic,  omul construise o instituție pentru posteritate, iar posteritatea i-a păstrat o bună parte din colecție, însă a sacrificat clădirea. Fondul Simu a fost dispersat între mai multe instituții. Piese din fosta colecție se găsesc astăzi, între altele, la Muzeul Colecțiilor de Artă, Muzeul Național de Artă al României și Muzeul Municipiului București. Templul de lângă Magheru a intrat, în schimb, în categoria edificiilor cunoscute mai ales din fotografii.

Demolarea muzeului și apariția celor două blocuri

Muzeul Simu a fost demolat în 1961, în timpul remodelării comuniste a centrului Bucureștiului. Pe amplasamentul și în zona reconfigurată după dispariția muzeului au fost ridicate blocurile Eva și ONT, concepute ca un ansamblu unitar.

Blocurile au fost construite în jurul anilor 1960–1961 și au fost frumos prezentate în numărul 4/1962 al revistei „Arhitectura”. Intervenția se înscria în politica epocii de densificare a centrului, dezvoltare a locuirii colective, extindere a comerțului și reorganizare a circulației. În acea perioadă, câștigul urban se măsura în apartamente, suprafețe comerciale și fluxuri de trafic. Memoria locului ocupa o rubrică mult mai modestă în deviz.

Foto: Blocurile ONT (în prim plan) și Eva, în anii 70. / Imagine refăcută și colorizată cu inteligența artificială, păstrând în bună măsură detaliile originale.

Blocurile Eva și ONT au fost gândite ca două volume înrudite, retrase față de aliniamentul Bulevardului Magheru. Retragerea și distanța dintre ele erau legate de proiectul unui bulevard perimetral care ar fi trebuit să treacă printre cele două clădiri. Planul nu a mai fost realizat, însă forma ansamblului păstrează urmele intenției.

Privite dinspre bulevard, cele două blocuri par niște rude apropiate care au ajuns la aceeași petrecere purtând costume asemănătoare. Blocul ONT și-a primit numele de la Oficiul Național de Turism, iar blocul Eva de la magazinul instalat la parter. Instituțiile și firmele s-au schimbat. Poreclele au rămas.

Cum arată arhitectura blocului Eva

Blocul Eva aparține modernismului postbelic al anilor în care arhitectura românească ieșea treptat din perioada monumentalismului stalinist. Ornamentația solemnă și fațadele încărcate pierdeau teren în fața structurii clare, a vitrajelor ample și a preocupării pentru funcțiune.

Parterul și mezaninul au fost rezervate comerțului și serviciilor. Suprafețele vitrate deschideau magazinul către trotuar, iar stâlpii sugerau un portic pe două niveluri. Etajele de locuințe erau ordonate printr-o tramă structurală aparentă, continuată pe întreaga fațadă. Balcoanele și ferestrele erau retrase succesiv, creând adâncime și o succesiune de mici spații intermediare între apartamente și oraș. În partea superioară, clădirea se încheia cu o cornișă din beton, ale cărei pliuri avansau în consolă și funcționau ca un semnal urban.

Ansamblul propunea o relație generoasă cu strada. Comerțul beneficia de vizibilitate, pietonii primeau o zonă parțial protejată, iar apartamentele se deschideau prin balcoane către una dintre arterele centrale ale Capitalei. Traficul intens, praful și claxoanele aveau să ofere ulterior o versiune mai puțin poetică a acestei deschideri.

Clădirea are subsol, parter comercial, mezanin și nouă etaje, fiind realizată pe structură de beton armat. Configurațiile locuințelor diferă în funcție de tronson și de modificările făcute de-a lungul timpului.

Magazinul Eva, raiul planificat al cumpărăturilor feminine

Foto: Magazinul Eva în anii 70.

Magazinul Eva era specializat în produse pentru femei, în primul rând confecții și articole de modă, organizate într-o formulă apropiată de cea a unui magazin universal specializat. Pentru Bucureștiul comunist, Eva reprezenta o adresă centrală, ușor accesibilă și asociată cu ideea de eleganță.

Numele fusese ales excelent pentru o asemenea destinație comercială. Pentru public, Eva putea sugera imediat feminitatea și tentația cumpărăturilor, chiar dacă explicația oficială a denumirii nu apare în sursele păstrate. Bonusul biblic putea rămâne elegant în afara procesului-verbal.

În anii 1960 și 1970, Eva s-a impus ca unul dintre reperele centrale ale cumpărăturilor feminine din București. Produsele căutate atrăgeau cliente din diferite zone ale orașului, iar amplasarea pe Magheru îi oferea un prestigiu aparte. O rochie cumpărată de la Eva purta și o mică poveste geografică. Provenea din centru, de pe bulevard, dintr-un magazin cunoscut. Moda avea adresă.

Ca în întregul comerț socialist, oferta depindea de aprovizionare, iar produsele căutate puteau dispărea repede de pe rafturi. O zi obișnuită de cumpărături se putea transforma într-o mică expediție organizată în funcție de ce „se băgase” și unde.

Vitrinele Evei și teatrul bulevardului

Magazinele centrale ale Bucureștiului comunist aveau și o funcție de reprezentare. Vitrinele trebuiau să susțină imaginea Bulevardului Magheru, una dintre arterele importante ale Capitalei. Chiar și în perioadele cu ofertă modestă, decorul încerca să păstreze aparența unui oraș conectat la modă și modernitate.

Eva beneficia de suprafețe vitrate mari, integrate încă din proiect în arhitectura parterului. Relația dintre clădire și magazin devenea astfel directă. Fațada funcționa ca reclamă, iar lumina interioară anima trotuarul după lăsarea serii. Astfel, vitrina devenea o formă accesibilă de spectacol urban.

Window-shopping-ul exista și în socialism, chiar dacă termenul circula mai rar decât cetățenii prin fața magazinului. Eva oferea ocazia unui mic exercițiu de imaginație vestimentară. Rochia putea lipsi din garderobă, însă pentru câteva minute îi aparținea privitorului.

Fotografiile și cărțile poștale de epocă arată firma „EVA” montată vizibil pe clădire și fluxul de pietoni de pe bulevard. Magazinul devenise suficient de cunoscut pentru ca întreaga construcție să-i preia numele, un caz clasic în care activitatea de la parter confiscă identitatea celor nouă etaje de deasupra.

De la magazin socialist la proprietate imobiliară

După 1989, Eva a intrat în tranziția generală a marilor magazine bucureștene. Destrămarea comerțului centralizat, schimbările de proprietate și apariția noilor centre comerciale au redus treptat rolul magazinelor istorice de pe marile bulevarde.

În 2007, spațiul fostului magazin a fost cumpărat de fondul de investiții Bluehouse Capital. Suprafața comercială închiriabilă ajunge la aproximativ 1.700 de metri pătrați. La finalul anului 2014, Mega Image a deschis aici un supermarket, marcând trecerea de la moda feminină la retailul alimentar.

Transformarea pare brutală numai la prima vedere. Comerțul urmează publicul, iar publicul centrului cumpără astăzi fructe, apă minerală și cafea cu aceeași seriozitate cu care căuta odinioară stofe sau pantofi. Marile bulevarde își schimbă marfa, în timp ce vitrinele își păstrează programul.

În octombrie 2024, Bluehouse Capital a vândut spațiul către un investitor român, într-o tranzacție evaluată la aproximativ opt milioane de euro și intermediată de SVN România. Presa economică l-a identificat pe cumpărător drept antreprenorul Vlad Papuc, achiziția fiind realizată prin compania Aveuro International.

Valoarea tranzacției sugerează că amplasamentul și venitul generat de chiriaș au rămas atractive pentru investitori, chiar într-o perioadă în care Magheru își caută o nouă identitate între clădiri vulnerabile seismic, trafic și spații comerciale cu destine schimbătoare.

Ce a câștigat și ce a pierdut Bucureștiul

Blocul Eva este considerat o realizare relevantă a modernismului postbelic bucureștean. Fațada sa are ritm, profunzime, o relație atent gândită cu spațiul public. Împreună cu blocul ONT, formează o intervenție urbană coerentă, legată de planurile de remodelare a centrului din anii 1950 și 1960.

Prețul intervenției a fost însă uriaș. Muzeul Simu reprezenta o operă arhitecturală singulară și o instituție fondată printr-un gest excepțional de mecenat. Demolarea lui și construirea noului ansamblu au trunchiat relația urbană dintre zona Ateneului Român și Bulevardul Magheru și au eliminat unul dintre reperele culturale distinctive ale Bucureștiului.

Cercetări contemporane publicate de revista „Arhitectura”, pornind de la documentația revistei din 1962, consemnează înlocuirea muzeului prin cele două blocuri și modificarea configurației urbane din zonă.

Povestea trebuie privită fără a da verdicte comode. Blocul Eva posedă calități arhitecturale reale, iar magazinul a ocupat un loc important în viața cotidiană a Capitalei. Muzeul Simu avea, la rândul său, o valoare culturală și simbolică imensă. Bucureștiul a primit o clădire modernă și un reper comercial, plătind cu dispariția unui templu al artei.

Astăzi, numele Eva continuă să circule, deși magazinul care l-a consacrat a dispărut. Oamenii spun „la Eva”, agențiile imobiliare vând apartamente în „blocul Eva”, iar adresa rămâne recognoscibilă. Puține firme comerciale reușesc o asemenea performanță. Firma luminoasă a coborât de pe fațadă, dar cuvântul a rămas prins de clădire.

În fond, aici se află esența Bucureștiului. Un muzeu devine bloc, un magazin devine nume de imobil, iar un spațiu dedicat modei ajunge supermarket. Orașul schimbă decorul cu o viteză suspectă și păstrează memoria în cele mai neașteptate locuri. Uneori într-o colecție de muzeu. Alteori într-o fotografie alb-negru. Iar alteori într-o indicație banală rostită pe trotuar: ne vedem la Eva!

Citește și: „A căzut Scala!” 49 de ani de la cutremurul din 1977 care a ras jumătate din Centrul Bucureștiului