Bucureștiul nu a fost niciodată doar un oraș al prafului și al betoanelor. În spatele imaginii de metropolă sufocată de trafic, capitala este străbătută și definită de apă. Două râuri – Dâmbovița și Colentina – și peste zece lacuri mari, naturale sau artificiale, au marcat dezvoltarea urbană, economia, dar și identitatea culturală a orașului.

Dâmbovița – râu domesticit de oraș

Principalul râu al capitalei, Dâmbovița, a fost vreme de secole sursa principală de apă și totodată „blestemul” Bucureștiului. Deși hrănea morile și asigura apă potabilă, era și un permanent focar de boli, din cauza mizeriei aruncate în albie. Începând cu 1880, inginerul Grigore Cerchez a coordonat primele lucrări serioase de canalizare. Între anii ’70–’80, Dâmbovița a fost complet rectificată și încadrată în cheiuri de beton, iar în 1986 s-a inaugurat Lacul Morii, cel mai mare lac al capitalei, cu rol de baraj de acumulare și protecție împotriva inundațiilor.

Colentina și salba de lacuri – un șirag de apă în nordul orașului

Al doilea râu important, Colentina, traversează partea de nord și nord-est a Bucureștiului. Pe cursul său au fost construite baraje succesive, care au dat naștere așa-numitei „salbe de lacuri”. Aceasta cuprinde, de la vest spre est:

• Lacul Străulești
• Lacul Grivița
• Lacul Băneasa
• Lacul Herăstrău (Regele Mihai I) – amenajat în 1933–1936, cel mai mare lac interior al orașului
• Lacul Floreasca
• Lacul Tei
• Lacul Plumbuita
• Lacul Colentina
• Lacul Fundeni
• Lacul Pantelimon I și Pantelimon II

Acest lanț, extins în perioada interbelică și sistematizat în comunism, are astăzi atât rol de agrement, cât și funcție ecologică, fiind refugiu pentru păsări migratoare și regulator de microclimat.

Alte lacuri emblematice ale Bucureștiului

Pe lângă salba Colentinei și Lacul Morii, orașul mai are câteva lacuri cu identitate distinctă:

• Lacul Tineretului, creat în anii ’60 odată cu parcul omonim.
• Lacul Carol (Libertății), mic, dar legat de istoria expozițiilor și a Parcului Carol.
• Lacul Circului (Tonola), unic în Europa prin prezența lotușilor roz (Nelumbo nucifera).
• Lacul Văcărești, rămas după un proiect hidrotehnic abandonat în anii ’80, devenit între timp rezervație naturală – „Delta Văcărești”.

Apele invizibile

Dincolo de râurile și lacurile vizibile, Bucureștiul a avut de-a lungul timpului și pârâuri mici sau izvoare, astăzi dispărute ori captate în rețeaua de canalizare. În secolul XIX, fântânile și cișmelele alimentate de aceste izvoare erau parte din viața cotidiană. Astăzi, doar câteva vestigii mai amintesc de rețeaua subterană de ape care a susținut orașul.

Orașul dintre ape

Râurile și lacurile Bucureștiului spun povestea unei relații complicate între natură și urbanizare. Dacă altădată erau surse vitale de apă și hrană, astăzi sunt mai ales peisaj și decor urban – uneori protejat, alteori sacrificat pentru construcții. Dar fără ele, capitala ar fi un oraș mai sec, la propriu și la figurat.