La intersecția străzilor Negustori cu Paleologu, în inima unui cartier care a cunoscut alte timpuri, stă o casă cu o fereastră rotundă. Nu e un detaliu oarecare — e aproape o declarație de intenție. Ochiul circular privește spre intersecție ca un monoclu elegant, iar în spatele geamurilor sale se ascund vitralii cu motive vegetale, vizibile mai ales seara, când lumina din interior le aduce la viață.

Casa Romulus Porescu, construită în 1905, este una dintre puținele clădiri cu adevărat Art Nouveau din București.

Omul din spatele casei — arhitectul

Cel care a semnat proiectul, Dimitrie Maimarolu (1859–1926), și-a obținut diploma la Școala de Arte Frumoase din Paris în 1885, după ce studiase în atelierul profesorului Julien Guadet. Era, la acea dată, unul dintre cei mai activi și respectați arhitecți ai capitalei.

Maimarolu nu era un arhitect de nișă. Palatul Cercului Militar îi aparține, proiectat în stilul neoclasicismului eclectic — o sinteză între arhitectura clasică a antichității, Renașterea târzie și neoclasicismul școlii franceze. Tot lui îi aparțin contribuții la Palatul Patriarhiei și la Biserica Armenească, clădiri care definesc și astăzi silueta centrului Bucureștiului. Casa Porescu reprezintă, prin comparație, o față mai intimă a aceluiași arhitect: același simț al proporțiilor, altă scară, alt limbaj.

Cine a fost Romulus Porescu

Răspunsul sincer este că nu se știe cu certitudine. Istoricii care s-au ocupat de casă au căutat urme ale proprietarului în documentele epocii, fără succes. În cartea de telefon din 1937 și cea din 1938 există un singur Porescu — Florian, pe strada Ștefan Mihăileanu — fără nicio legătură clară stabilită cu proprietarul original al casei de pe Paleologu. Romulus rămâne un nume pe o fațadă: un burghez al Bucureștiului de la 1900 care a avut gustul și resursele să-și comande o casă frumoasă, și care, altminteri, s-a dizolvat în anonimat.

Tocmai asta face povestea casei mai interesantă, într-un fel. Palatul Cercului Militar poartă nume mari — generali, miniștri, arhitecți cu bust în marmură. Casa de pe Negustori–Paleologu poartă doar un nume de familie și o fereastră rotundă.

Ce face această casă specială

În arhitectură, stilul Art Nouveau își găsește expresia în liniile curbe și suple ale clădirilor, cu fațadele ornamentate cu motive vegetale din fier forjat, vitralii și decorațiuni florale pe stâlpi, pereți sau plafoane. Casa Porescu respectă toate aceste principii, dar le adună într-un volum mic, rezidențial, fără ostentație.

Fereastra circulară de colț surprinde prin ochiul cu care privește drept în inima intersecției. Dincolo de structura ei ternară, vitraliile cu motive vegetale pot fi admirate mai ales la căderea nopții, când se aprind luminile în casă.

Fațada principală nu dă direct spre stradă — o alegere arhitecturală neobișnuită pentru București, care contribuie la aerul ușor retras, aproape discret al clădirii. Un mic balcon adăugat ulterior, cu fundulițe roz în decorul său, aduce o notă capricioasă, familiară — semnul că cineva a locuit cu adevărat aici și a vrut să lase o urmă personală pe zid. Ornamentele vegetale de pe exterior continuă logica interioară a vitraliilor: natura stilizată, transformată în decor, specific Art Nouveau.

Un reper al Bucureștiului din 1906

Casa era deja remarcată ca bijuterie arhitecturală chiar în momentul în care orașul o găzduia. Pe strada Paleologu, casa apare menționată ca „o mică bijuterie" în volumul Bucarest en 1906 al lui Frédéric Damé — jurnalistul și istoricul francez care a lăsat cea mai detaliată monografie a capitalei de la începutul secolului XX. Volumul, neterminat și apărut postum în 1907, a fost tradus în română și reeditat în 2007 la Paralela 45. Că o casă privată, relativ mică, să ajungă reper într-o monografie a întregului oraș spune ceva despre forța sa vizuală.

Contextul: un București în plină transformare

Când Maimarolu proiecta Casa Porescu, Bucureștiul era un oraș care își construia identitatea cu febrilitate. Maimarolu face parte din generația de arhitecți care au lăsat posterității seria de palate ridicate la cumpăna dintre veacurile al XIX-lea și al XX-lea, când Bucureștiul era denumit și „Micul Paris".

Art Nouveau ajungea însă la noi mai curând fragmentar. Bucureștiul reprezintă o provincie interesantă a curentului, localizată la periferia geografică a manifestării acestui stil — elementele Art Nouveau apar mai degrabă în bucăți și piese pe clădiri care în mare sunt în stiluri conservatoare istoriciste. Tocmai de aceea, o casă precum cea de pe Negustori–Paleologu are o valoare cu atât mai mare: e un exemplu coerent, integral, al acestui limbaj vizual.

Cum arată azi

Casa există, deși cartierul din jur a cunoscut neglijența deceniilor. Fațada poartă urmele timpului, iar unele intervenții ulterioare — termopane, mici adăugiri — au alterat parțial imaginea originală. Fereastra rotundă a rămas, vitraliile au rămas, ornamentele vegetale au rămas. Pentru cine știe să privească, e suficient.

Casa se găsește la intersecția străzilor Negustori cu Paleologu, în zona Moșilor — un cartier central, dar adesea ignorat de turismul obișnuit al capitalei. Merită o plimbare până acolo, mai ales spre seară.

Citește și 10 clădiri art-deco din București și istoria lor impresionantă