Puțini oameni de știință din istoria României au avut o viață la fel de fascinantă și complexă ca cea a lui Horia Hulubei. De la pilot de vânătoare pe fronturile Primului Război Mondial, la diplomat discret în timpul celui de-Al Doilea, de la prizonier al regimului comunist la fondatorul celui mai important centru de cercetare nucleară din Europa de Est, destinul său se confundă cu istoria zbuciumată a secolului XX. Horia Hulubei a fost un om care a trăit între știință și aventură, între ideal și realitate, lăsând în urmă o moștenire uriașă pentru România și pentru lumea fizicii.

Primii ani și pasiunea pentru știință

Horia Hulubei s-a născut la 15 noiembrie 1896, la Iași, într-o familie modestă, dar cu o profundă apreciere pentru educație. 

Încă din copilărie, tânărul Horia a manifestat o curiozitate deosebită pentru fenomenele naturii, experimentând cu aparate improvizate și fiind fascinat de noile descoperiri științifice ale vremii. 

Profesorii săi au remarcat rapid inteligența sa excepțională, iar drumul spre o carieră științifică părea deja trasat.

După absolvirea liceului, s-a înscris la Universitatea din Iași, unde a ales să studieze fizica și chimia. Totuși, studiile sale au fost întrerupte de izbucnirea Primului Război Mondial, un eveniment care avea să-i schimbe radical viața și destinul.

Pe frontul Primului Război Mondial: de la tranșee la aviație

Ca student, Hulubei a fost mobilizat în armată și trimis pe frontul de est în calitate de sublocotenent. A luptat în marile bătălii de la Nămoloasa, Băltăreți și Mărășești, unde armata română s-a opus eroic unei mașinării de război germane net superioare. 

În mijlocul luptelor, tânărul ofițer s-a remarcat prin curaj și calm, atrăgând atenția generalului francez Henri Mathias Berthelot, care superviza acțiunile trupelor române.

Impresionat de atitudinea sa, Berthelot l-a selectat pe Hulubei pentru un program special de formare în aviația de vânătoare, organizat în Franța. Astfel, fizicianul în devenire a devenit pilot de vânătoare, un rol ce avea să-i ofere experiențe pline de adrenalină și pericol.

După un stagiu intens de antrenament, Hulubei a participat la misiuni aeriene pe Frontul de Vest, unde a demonstrat un talent deosebit în pilotaj. Într-o misiune de recunoaștere, avionul său a fost lovit de artileria inamică, fiind nevoit să efectueze o aterizare forțată. 

Grav rănit, a petrecut luni de zile în spitalele franceze. Recuperarea a fost lungă și dureroasă, dar nu a renunțat. După însănătoșire, a revenit în serviciu și a continuat să zboare până la finalul conflictului.

Pentru curajul și meritele sale, a fost decorat cu Legiunea de Onoare, una dintre cele mai prestigioase distincții ale Franței.

Întoarcerea în țară și începutul carierei științifice

După încheierea războiului, Hulubei s-a întors în România, unde a participat la dezvoltarea aviației civile. Totuși, pasiunea sa pentru știință nu s-a stins niciodată. În 1926, și-a reluat studiile la Universitatea din Iași, obținând diploma în fizică și chimie.

Dornic să își aprofundeze cunoștințele, a plecat în Franța, unde a devenit doctorand al celebrului Jean Perrin, laureat al Premiului Nobel. 

În 1933, și-a susținut teza de doctorat dedicată difuziei cuantice a razelor X, în fața unui juriu din care făcea parte Marie Curie. Această recunoaștere a valorii sale științifice i-a deschis drumul către o carieră internațională strălucită.

Horia Hulubei a colaborat cu nume mari ale fizicii mondiale, precum Frédéric Joliot-Curie, Paul Langevin și Albert Einstein. A publicat articole de referință despre spectroscopia razelor X și structura nucleară a atomului, contribuind la înțelegerea comportamentului materiei la nivel subatomic.

Profesor și diplomat în vreme de război

La întoarcerea în România, Hulubei a devenit profesor la Universitatea din București, iar în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial a fost numit rector al instituției. În acei ani de tensiune și incertitudine, a fost implicat în activități diplomatice confidențiale.

Potrivit mărturiilor cercetătorului Dorel Bucurescu de la Institutul de Fizică Nucleară din Măgurele, Hulubei a fost trimis, la cererea ministrului de externe Mihai Antonescu, în misiuni diplomatice la Berlin și Viena, în 1942. 

Deși oficial scopul era de natură științifică, în realitate, Hulubei purta discuții secrete cu reprezentanți ai Aliaților pentru a evalua posibilitatea ieșirii României din război.

În ciuda riscurilor, el a continuat aceste contacte discrete, contribuind indirect la pregătirea actului de la 23 august 1944, momentul decisiv când România a întors armele împotriva Germaniei naziste.

Persecutat de comuniști

După război, odată cu instaurarea regimului comunist, Horia Hulubei a devenit ținta suspiciunilor Securității. În 1945, a fost plasat în arest la domiciliu și anchetat de temutul Alexandru Nicolschi, care încerca să obțină informații despre contactele sale diplomatice din străinătate.

A scăpat doar datorită intervenției unor prieteni influenți, printre care matematicianul Simion Stoilov, care au garantat pentru loialitatea și integritatea sa. Această experiență l-a marcat profund, dar nu i-a diminuat determinarea de a continua munca științifică.

Părintele fizicii nucleare românești

După lansarea bombelor atomice în Japonia, în 1945, lumea științifică s-a schimbat radical. În contextul începutului Războiului Rece, România avea nevoie de specialiști capabili să dezvolte cercetarea nucleară. Horia Hulubei era singurul savant român cu experiență reală în fizica atomică și nucleară.

Cu sprijinul liderului Gheorghe Gheorghiu-Dej, în 1949 a fondat Institutul de Fizică al Academiei Române, un centru dedicat cercetării științifice pure. Acesta s-a dezvoltat rapid, devenind un pol al excelenței și o pepinieră pentru noile generații de fizicieni.

În 1956, institutul s-a scindat, dând naștere Institutului de Fizică Atomică de la Măgurele (IFA), care avea să devină centrul cercetării nucleare din România. Sub conducerea sa, la 10 august 1957, a fost pus în funcțiune primul reactor nuclear românesc, al nouălea din lume, un moment istoric pentru știința românească.

Vizionar și formator de generații

Pe lângă realizările sale științifice, Horia Hulubei a avut un dar rar: acela de a inspira și forma oameni. În calitate de profesor și director al Institutului de Fizică Atomică, a susținut crearea unei rețele de cercetare interdisciplinară, a modernizat laboratoarele universitare și a încurajat colaborările internaționale.

A reușit să convingă autoritățile să investească în educație și cercetare, argumentând că progresul tehnologic era esențial pentru independența și modernizarea țării. Sub îndrumarea sa, România a intrat în circuitul științific internațional, participând la proiecte majore și devenind respectată în comunitatea fizicienilor din Europa.

Chiar și în anii grei ai comunismului, Hulubei a rămas un om respectat la nivel mondial. A fost membru al mai multor comisii științifice europene, a fost invitat la conferințe internaționale și a primit numeroase distincții pentru contribuțiile sale la fizică.

Moștenirea unui titan al științei românești

Horia Hulubei a murit la 22 noiembrie 1972, la vârsta de 76 de ani. Moartea sa a lăsat un gol imens în comunitatea științifică, dar și o moștenire impresionantă. Institutul de Fizică Atomică de la Măgurele, pe care l-a creat și condus, a devenit unul dintre cele mai importante centre de cercetare din Europa de Est.

De-a lungul vieții, Hulubei a publicat sute de lucrări, a format zeci de generații de fizicieni și a pus bazele unei tradiții științifice solide, care continuă și astăzi. Prin eforturile sale, România a avut un început promițător în domeniul nuclear, fiind recunoscută la nivel internațional pentru competențele sale tehnice și academice.

Un destin de erou și vizionar

De la soldatul de la Mărășești la fondatorul fizicii nucleare românești, viața lui Horia Hulubei este povestea unui om care nu a renunțat niciodată la idealurile sale. A fost un erou de război, un savant de geniu, un patriot discret și un vizionar care a înțeles importanța cunoașterii pentru progresul național.

Prin curajul, inteligența și perseverența sa, Hulubei a demonstrat că știința și patriotismul pot merge mână în mână. Fără viziunea sa, România nu ar fi reușit să-și construiască prestigiul în domeniul nuclear și să devină un actor respectat pe scena științifică mondială.

Astăzi, numele Horia Hulubei este sinonim cu excelența, demnitatea și pasiunea pentru știință. Într-o lume în continuă schimbare, exemplul său rămâne o sursă de inspirație pentru toți cei care cred că prin cunoaștere și sacrificiu se pot schimba destine — inclusiv cel al unei întregi națiuni.

Citește și: Cine a fost Șerban Țițeica, savantul genial care a fondat școala românească de fizică cuantică”