Nicolae Mavrogheni rămâne în istoria Țării Românești drept un domnitor neobișnuit, amintit pentru imaginea spectaculoasă a trăsurii sale trase de cerbi cu coarnele poleite în aur. Dincolo de această excentricitate care a intrat în folclorul bucureștean, Mavrogheni a fost un conducător fanariot care s-a apropiat de popor, a ajutat pe cei nevoiași, a întărit rolul bisericilor și a încercat să modernizeze capitala. Însă toate aceste gesturi l-au costat scump, fiindcă în final și-a plătit cu propria viață îndrăzneala și hotărârea de a schimba ordinea vremii.

Un domnitor excentric, dar apropiat de popor

Domnia sa, între 1786 și 1790, a durat doar patru ani, dar a lăsat urme vizibile. Țara Românească a redevenit stat cu armată, Bucureștiul a primit o rețea de cișmele și a început să se contureze timid ca un oraș mai ordonat și mai modern.

Deși epoca sa a fost marcată de război, Mavrogheni a știut să aducă schimbări de fond în viața oamenilor de rând.

Nicolae Mavrogheni nu era născut în Fanar, așa cum erau ceilalți domni fanarioți, ci în satul Marmara, pe insula Paros din Marea Egee, într-o familie de aristocrați greci. 

Cum a ajuns pe tron un grec din insulele Mării Egee

De tânăr a intrat în serviciul flotei otomane și a devenit un personaj influent, cu misiuni diplomatice și politice importante. A salvat mai multe insule grecești de la distrugere după revolta din 1770 și a ajuns dragoman al flotei, o funcție echivalentă cu cea de ministru de externe.

Tronul Țării Românești l-a primit în dar de la capudan-pașa, comandantul flotei otomane, care îl prețuia. În martie 1786, înlocuiește pe Mihail Suțu, un domn relativ apreciat, fapt care a stârnit nemulțumiri atât în țară, cât și la Fanar. 

Mulți îl considerau nepotrivit pentru că „nu era de neam”, iar chiar în ziua numirii sale, unul dintre adversarii săi a fost ucis, scena întunecând începutul domniei. Pe 17 mai 1786, Mavrogheni intră oficial în București.

Un domn cu idei ferme despre oraș și ordine publică

Chiar din primele luni de domnie, Mavrogheni s-a remarcat prin măsuri ferme. A cerut refacerea străzilor din București în funcție de zone: paie și nuiele în mahalale, podine de lemn pe arterele principale. A impus reguli clare pentru construcții, astfel încât clădirile să fie ridicate legal și armonios, punând bazele unei prime forme de urbanism coerent.

De asemenea, a introdus o măsură neobișnuită: după apusul soarelui, orașul era interzis circulației. Un tun tras din cetate marca ora stingerii, iar cei care încă se aflau pe străzi riscau pedepse severe. Această disciplină, deși drastică, urmărea să protejeze ordinea publică și siguranța locuitorilor.

Relația cu biserica și credincioșii

Mavrogheni era un domnitor preocupat de viața religioasă. Se îmbrăca uneori în haine călugărești și vizita bisericile pentru a observa felul în care se țineau slujbele. Când a descoperit că unii preoți nu le mai oficiau, s-a mâniat și a ordonat ca slujbele să fie respectate indiferent de numărul credincioșilor prezenți.

În același timp, a scutit unele biserici de taxe, a oferit resurse pentru lumânări și tămâie și a sprijinit direct comunitățile sărace. 

A ridicat biserica de la capul Podului Mogoșoaiei, închinată mănăstirii din insula sa natală, Paros, și a pus bazele unui ansamblu cu foișor domnesc, rezervor de apă și grădină. De asemenea, i se atribuie ctitorirea Spitalului Filantropia, unul dintre cele mai vechi așezăminte medicale din București.

O justiție aspră și neîncredere față de boieri

Mavrogheni a încercat să fie aproape de oameni, coborând în piețe și prăvălii deghizat pentru a vedea realitatea de la firul ierbii. În același timp, se arăta neîncrezător în boieri și chiar îi exila sau îi pedepsea pe cei care i se opuneau. Voia să obțină firman pentru a-i executa, ceea ce i-a atras reputația de domn necruțător.

În justiție, insista ca judecătorii să fie corecți și să respecte pravila. Avea însă și metode dure: hoții prinși trebuiau aduși cu capetele lor, iar paznicii care lăsau prizonierii să scape erau pedepsiți cu moartea. 

Porțile caselor trebuiau lăsate deschise, sub promisiunea că orice pagubă ar fi fost suportată de el, iar vinovații trimiși la țeapă. Ordona ridicarea de țepi în intersecții ca avertisment. Aceste măsuri, deși dure, aveau rolul de a instaura un climat de siguranță într-un oraș unde tâlhăria era frecventă.

Povara impozitelor și sprijinul pentru armată

Ca orice domn fanariot, Mavrogheni trebuia să plătească sume uriașe Înaltei Porți pentru a-și menține tronul. 

Diferența era că el nu îi împovăra pe țărani și orășenii săraci, ci pe boieri și negustorii bogați, în special pe grecii care acumulaseră averi suspecte. Astfel a reușit să strângă bani pentru biserici, pentru lucrări edilitare și, mai ales, pentru armată.

Împotriva tradiției impuse de turci după 1711, Mavrogheni a reînființat armata Țării Românești. A adunat 10.000 de oșteni, bine plătiți și bine hrăniți, organizându-i pe model otoman. 

Trupele sale, formate din seimeni, arnăuți și alte unități, au luptat alături de otomani în războiul ruso-turco-austriac (1787-1792). Deși a obținut câteva victorii, a suferit și înfrângeri grele, mai ales la Mărtinești în 1789, când a pierdut mii de oameni și zeci de tunuri.

Căderea în dizgrație și sfârșitul tragic

La începutul anului 1790, soarta lui Mavrogheni s-a schimbat. Protectorul său, capudan-pașa, a murit, iar la conducerea Imperiului Otoman a venit un mare vizir ostil.

Boierii munteni, printre care și Ienăchiță Văcărescu, au contribuit la pierderea influenței sale. Acuzat de falsificarea unui firman și de insubordonare, domnitorul fanariot a fost arestat.

Pe 30 septembrie 1790, la Beala, pe malul sudic al Dunării, Nicolae Mavrogheni a fost executat din ordinul marelui vizir. Astfel s-a încheiat viața unui domnitor atipic, care a încercat să modernizeze Țara Românească și să fie aproape de popor, dar care a plătit cu sânge îndrăzneala sa.

Moștenirea lăsată de Nicolae Mavrogheni

Astăzi, numele lui Nicolae Mavrogheni este adesea asociat doar cu imaginea trăsurii trase de cerbi, dar în realitate el a fost mai mult decât o figură excentrică. 

A fost un domn care a încercat să organizeze orașul, să disciplineze justiția, să refacă armata și să redea oamenilor simțul ordinii și al credinței. A ridicat biserici, a sprijinit comunități sărace și a lăsat urme vizibile în Bucureștiul epocii.

Deși domnia sa a fost scurtă și sfârșitul violent, Mavrogheni a rămas o figură fascinantă a istoriei românești. Între nebunie și viziune, între excentricitate și pragmatism, el a fost domnitorul care și-a câștigat locul în memoria colectivă nu doar prin gesturi spectaculoase, ci și prin reformele pe care a îndrăznit să le facă într-o epocă grea și plină de suspiciuni.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Mihai Bravu, Viteazul care a înfăptuit Unirea de la 1600