Bucureștiul, astăzi capitala României, nu a fost încă de la început scaun de domnie. Originile sale sunt plasate de istorici în secolele XIV–XV, însă nu există un consens clar asupra întemeierii. Unele teorii îl leagă de Mircea cel Bătrân, care ar fi folosit „Cetatea Dâmboviței” ca reședință de iarnă, în timp ce altele vorbesc despre ciobanul Bucur, cel care ar fi dat și numele orașului. Există și ipoteza că Negru Vodă ar fi jucat un rol în fondarea așezării.

Prima atestare documentară sigură a Bucureștiului datează din 1459, printr-un hrisov emis de Vlad Țepeș către boieri. De atunci, orașul începe să fie menționat constant în acte oficiale, dar pentru a deveni capitală a avut de înfruntat competiția Târgoviștei, oraș care deținea la acea vreme rolul central în viața politică și comercială a Țării Românești.

Radu cel Frumos și primele reședințe domnești

Primul domnitor care alege să se stabilească efectiv la București este Radu cel Frumos, fratele lui Vlad Țepeș. Susținut de Imperiul Otoman, el a preferat apropierea de protecția turcilor, motiv pentru care își stabilește aici reședința. Din 1463 datează și primele documente emise de acesta în „cetatea Bucureștiului”, fapt care marchează începutul transformării localității într-un scaun domnesc.

Deși Radu cel Frumos nu poate fi considerat fondatorul orașului, domnia sa confirmă pentru prima dată că Bucureștiul devenea o reședință oficială a voievodului Țării Românești.

Comerțul, cheia dezvoltării

Un factor esențial care a făcut diferența între București și Târgoviște a fost comerțul. Dacă inițial Târgoviștea domina prin relațiile comerciale cu sașii din Brașov, influența crescândă a Imperiului Otoman a schimbat balanța. Bucureștiul, situat pe drumul ce lega Brașovul de Giurgiu și implicit de Balcani, a devenit punctul principal de tranzit al mărfurilor.

Negustorii greci, cu relații comerciale în întreg spațiul otoman, au contribuit la creșterea importanței orașului. În secolul al XVI-lea, Bucureștiul devine centrul economic al Țării Românești, ceea ce a determinat și consolidarea sa politică.

Avantajele strategice

Dincolo de comerț, Bucureștiul oferea și beneficii strategice. Orașul era protejat de codrii de nepătruns ai Țării Românești și era ridicat pe dealuri care permiteau o bună vizibilitate asupra împrejurimilor. Dâmbovița, cu zonele sale mlăștinoase, adăuga o barieră naturală împotriva atacurilor.

Aceste condiții îl transformau într-un punct de apărare mai sigur decât Târgoviștea. Nu întâmplător, atât Vlad Țepeș, cât și Mihai Viteazul sau alți domnitori au folosit Bucureștiul ca bază pentru acțiuni militare împotriva otomanilor sau pentru coordonarea politicii externe.

Mutarea oficială a capitalei

Momentul decisiv survine în 1659, când, sub presiunea turcilor, Bucureștiul este desemnat capitală a Țării Românești. Alegerea a fost dictată de interesele otomane, dar și de avantajele comerciale și militare ale orașului.

Deși unii domnitori ulteriori au continuat să revină la Târgoviște, inclusiv Constantin Brâncoveanu, percepția generală era deja formată: Bucureștiul devenise centrul politic și administrativ al țării. În timp, orașul s-a extins, au fost ridicate biserici, hanuri și case boierești, iar rolul său de capitală a fost consolidat.

Transformarea urbei

De la o simplă așezare medievală cu rol comercial, Bucureștiul a reușit să se impună în fața Târgoviștei datorită comerțului cu Imperiul Otoman și poziției strategice. Decizia din 1659 de a-l transforma în capitală a marcat începutul unei noi etape, care avea să ducă la statutul de capitală a României moderne.