Bucureștiul, de-a lungul istoriei sale, a trecut prin perioade de înflorire, dar și de încercări grele, însă plăcerea pentru spectacol și divertisment a rămas constantă. Printre elementele care au captat mereu atenția locuitorilor s-au numărat și reprezentațiile circului: saltimbanci, cascadori și acrobați care aduceau bucurie și uimire în rândul oamenilor. De la caravanele ambulante care își făceau popas prin oraș și până la spectacolele grandioase ale Circului Metropolitan de astăzi, istoria circului bucureștean reflectă atât evoluția urbană, cât și transformările culturale ale Capitalei.

Rădăcinile circului în Capitală

În perioada feudală, în Țara Românească, izvoarele istorice menționează prezența pehlivanilor, comedianți și acrobați care realizau spectacole diverse la evenimente importante sau la curtea domnească. 

Acești performeri erau capabili de cascadorii incredibile, care demonstrau atât forța fizică, cât și dexteritatea lor: Constantin Filipescu-Căpitanul, în anul 1681, consemna cum un pehlivan sărea peste opt bivoli sau mergea pe un tulpan uriaș, dovedind o îndemânare ieșită din comun.

Alături de pehlivani, măscăricii erau o prezență constantă la curtea domnească. Aceștia își asumau rolul de a distra atât conducătorul, cât și poporul, creând o imagine favorabilă domnitorului. 

Îmbrăcați în haine caraghioase, cu pălării amuzante și costume viu colorate, măscăricii participau la paradele domnești, călărind uneori de-a-ndoaselea și aducând un strop de bucurie și umor în viața cotidiană a orașului.

Evoluția spectacolelor de circ în secolul XIX

Secolul XIX a marcat tranziția circului dintr-o formă amatoricească și riscantă, într-un cadru profesional. Trupele autohtone au trecut printr-o perioadă dificilă, însă Bucureștiul începea să atragă trupe străine, care ofereau reprezentații organizate, cu tehnică și decor elaborate.

Un exemplu celebru a fost „Teatrul de momițe”, adus din Viena, în care mai multe maimuțe dresate realizau reprezentații amuzante. 

Un alt nume iconic al vremii a fost Bartolomeo Bosco, un iluzionist care încânta publicul prin trucuri sofisticate, atât vizuale, cât și mentale, fiind recunoscut pentru farmecul său și inventivitatea numerelor sale. 

De altfel, termenii „boscar” sau „boscărie”, folosiți pentru a desemna scamatorii, își au originea în numele său. Bucureștenii se înghesuiau să urmărească spectacolele, chiar dacă circurile ambulante erau improvizate, în corturi de pânză, cu bănci pentru spectatori. 

Din păcate, în aceste condiții au avut loc și accidente tragice, soldate cu răniți sau chiar decese, arătând cât de periculoasă era viața de artist de circ în acele vremuri.

Theodor Sidoli și primul circ stabil

În 1864, italianul Theodor Sidoli, considerat părintele circului românesc modern, a încercat să pună bazele primului circ stabil în București, într-o zonă unde se ridica ulterior Ateneul Român. Planul său prevedea spectacole de circ și echitație, însă lipsa fondurilor a oprit proiectul. 

Totuși, în iarna anului 1888, clădirea Circului Sidoli de pe Strada Poliției a fost finalizată, iar Sidoli promova spectacole spectaculoase, trimițând invitații personalizate pe străzile Capitalei.

Tradiția a fost continuată de Cezar Sidoli, fiul său, care a contribuit la formarea unor performeri extraordinari și la realizarea unor numere memorabile. Printre artiștii celebri ai Circului Sidoli se numără trapeziștii Stroici, clovnii Toni Mărculescu, Tonino Milea, Ciacanica, și primul dresor român de elefanți, George Mateescu. Performanțele lor combinau abilitatea fizică cu spectacolul emoțional, aducând emoții intense spectatorilor, fie prin uimire, fie prin frică sau bucurie.

Transformările începutului de secol XX

La începutul secolului XX, cinematografia și spectacolele muzicale au început să devină preferatele bucureștenilor, afectând popularitatea circului tradițional. În încercarea de a atrage publicul, circurile au introdus mixuri de spectacole: numere acrobatice, proiecții cinematografice și elemente muzicale.

Uneori, însă, talentul performerilor era eclipsat de costumele sclipitoare, ornamentele și titlurile pompoase, precum „prințesă” sau „contesă”. Posterele cu nume precum „Jocul cu moartea” sau „Saltul mortal” atrăgeau publicul și avertizau asupra spectacolelor riscante.

Spectacolele ecvestre erau extrem de populare, însă Primul Război Mondial a avut un impact devastator asupra lumii circului. Autoritățile au rechiționat caii pentru nevoile frontului, iar moartea lui Cezar Sidoli în 1919 a marcat sfârșitul epocii Circului Sidoli. Clădirea circului a fost transformată ulterior într-un ring de box, iar ziarul Dimineața consemna în 1932:

„Circul Sidoli, de a cărui existență se legau primele bucurii spectaculoase ale copilăriei multora dintre bucureșteni, dispare. [...] Bătrânul circ acum se duce, îngropând cu el numele aceluia care și-a plimbat celebritatea spectacolului pe tot cuprinsul țării. Bucureștenii vor rămâne fără circ... și totuși, e pustiu orașul fără circ. Întunecat, ca o viață fără copilărie.“

Apariția Circului de Stat

Un nou început a venit în 1954, odată cu înființarea Circului de Stat, pe Bulevardul Nicolae Bălcescu, în clădirea fostului circ deținut de Emil Krateyl, aflată în proximitatea actualului Teatru Național. În 1961, circul a fost mutat într-o clădire proprie, care funcționează și astăzi sub denumirea de Circul Globus.

Circul Metropolitan contemporan continuă tradiția, oferind spectacole variate pentru toate vârstele, cu acrobati, cascadori și comedianți, păstrând vie plăcerea bucureștenilor pentru această formă de artă. Totuși, începând din 2017, spectacolele cu animale sălbatice au fost oprite, astfel încât leii, tigrii, elefanții și alte animale au devenit doar o amintire pentru public.

Circul în zilele noastre

Astăzi, Circul Metropolitan reprezintă o combinație între tradiție și modernitate. Numerele acrobatice și cascadoriile continuă să fascineze, în timp ce tehnologia și scena modernă permit crearea unor spectacole sigure și captivante. 

De la corturile improvizate și spectacolele riscante ale secolului XIX la sala permanentă și spectacolele bine organizate ale prezentului, circul din București a parcurs un drum lung și fascinant, păstrând vie arta spectacolului și magia divertismentului pentru generațiile de spectatori.

În concluzie, istoria circului în București este o mărturie a perseverenței artei performative și a capacității orașului de a se adapta și de a încuraja talentul, creativitatea și bucuria spectatorilor. De la saltimbanci și pehlivani, la trapeziști celebri și spectacole moderne, circul rămâne una dintre cele mai iubite și longevive forme de divertisment din Capitală.

Citește și: Istoria Hollywoodului românesc. Studiourile Cinematografice Buftea, construite de Gheorghiu Dej pentru fiica lui, Lica