Pe 23 martie 1847, chiar în ziua de Paște, un incendiu uriaș a distrus aproximativ 1.850 de clădiri din București și a provocat moartea a 15 oameni. Au ars prăvălii, hanuri, biserici și locuințe din centrul orașului. A fost una dintre cele mai mari catastrofe din istoria Capitalei, dar nici prima și nici ultima dată când focul a schimbat definitiv Bucureștiul.

De-a lungul secolelor, incendiile au distrus reședințe domnești, au făcut să dispară clădiri importante și au determinat autoritățile să schimbe regulile de construire. În 2015, tragedia de la Colectiv a arătat că pericolul incendiilor nu ține doar de trecut. De această dată, amploarea dezastrului nu s-a măsurat în clădiri pierdute, ci în vieți omenești.

Incendiile din 1712 și 1718. Când a ars Curtea Domnească

La începutul secolului al XVIII-lea, Bucureștiul era un oraș vulnerabil în fața incendiilor. Multe case erau construite din lemn, acoperișurile aveau șindrilă, iar ulițele înguste permiteau focului să se extindă rapid de la o clădire la alta.

În august 1712, un incendiu a afectat inclusiv Curtea Domnească. Potrivit documentelor istorice, au ars acoperișurile unor case aparținând fiilor domnitorului, precum și alte construcții din apropiere.

Șase ani mai târziu, în februarie 1718, un incendiu mult mai puternic a devastat centrul Bucureștiului. Flăcările au cuprins din nou clădirile Curții Domnești, iar mărturiile vremii arată că au rezistat în special construcțiile boltite.

Istoria acestor distrugeri este prezentată în documentarea Arhiepiscopiei Bucureștilor despre Biserica Domnească de la Curtea Veche.

Incendiile au contribuit la degradarea vechii reședințe domnești, însă dispariția treptată a ansamblului a avut mai multe cauze, inclusiv abandonarea și transformările ulterioare ale orașului.

Incendiul din 1739. Case, prăvălii și biserici distruse

Pe 27 februarie 1739, un alt incendiu a provocat pagube importante în București. Potrivit datelor istorice, au ars 16 case mari, 49 de case mijlocii, 77 de case mici, nouă prăvălii și cinci chilii.

Au fost afectate și mai multe clădiri religioase, printre care Mănăstirea Sfântul Sava și biserica de la Colțea. În total, sursele menționează cinci biserici lovite de incendiu.

Pentru Bucureștiul acelor vremuri, distrugerea unei mănăstiri însemna mai mult decât pierderea unui lăcaș de cult. În jurul acestor așezăminte funcționau școli, spații de locuit, prăvălii și alte activități care susțineau viața comunității.

Datele despre incendiul din 1739 sunt consemnate în Revista Monumentelor Istorice, într-un studiu dedicat riscurilor care au afectat patrimoniul construit al Capitalei.

Incendiul din 1804. Focul care a distrus târgul negustorilor

În august 1804, un incendiu de proporții a cuprins centrul comercial al Bucureștiului. Focul a pornit din zona Șelari și s-a extins prin târg, distrugând locuințe, prăvălii și hanuri.

Printre clădirile afectate s-au numărat Hanul Sfântul Gheorghe și Hanul Șerban Vodă, două dintre reperele comerciale ale orașului.

Bilanțurile istorice diferă. Unele surse vorbesc despre 500–600 de case și prăvălii distruse, în timp ce alte relatări ale epocii indică pierderi considerabil mai mari. Diferențele reflectă dificultatea de a evalua pagubele într-un oraș care nu avea evidențele administrative de astăzi.

Incendiul a determinat autoritățile să încerce schimbarea unor reguli de construire. Domnitorul Constantin Ipsilanti a cerut curățarea periodică a coșurilor, limitarea depozitării fânului și lărgirea unor ulițe, astfel încât focul să nu se mai poată propaga atât de ușor.

Măsurile sunt documentate în studiul „Incendii, epidemii și calamități naturale în București (1774–1834)”, publicat de Muzeul Municipiului București.

Unul dintre hanurile afectate avea să dispară ulterior, iar pe amplasamentul său a fost construit Palatul Băncii Naționale. Povestea clădirii poate fi citită și în articolul „8 hanuri dispărute ale Bucureștiului și clădirile care le-au luat locul”.

Incendiul din 1812. Cum a dispărut reședința domnească de pe Dealul Spirii

În decembrie 1812, un incendiu a distrus Curtea Nouă, reședința domnească ridicată în timpul lui Alexandru Ipsilanti pe Dealul Spirii.

Palatul era una dintre clădirile importante ale Bucureștiului. Avea încăperi administrative, spații de reprezentare și apartamente destinate domnitorului. După incendiu, ansamblul nu a mai fost reconstruit.

Ruinele au rămas cunoscute sub numele de „Curtea Arsă”, denumire care a supraviețuit mult timp în memoria orașului.

Un martor al incendiului, contele Auguste de Lagarde, a descris flăcările care cuprinseseră palatul și lumina puternică produsă de foc. Spre deosebire de alte incendii devastatoare, acesta nu s-a extins asupra întregului cartier, intervenția celor care încercau să-l stingă împiedicând propagarea.

Episodul este documentat de Muzeul Municipiului București și apare inclusiv în studiul istoric realizat pentru actualizarea documentației urbanistice a Capitalei.

Marele Foc din 1847. Ziua de Paște în care a ars centrul Bucureștiului

Pe 23 martie 1847, în prima zi de Paște, un incendiu izbucnit în apropierea Bisericii Sfântul Dumitru s-a extins cu o viteză greu de controlat.

Potrivit unei relatări istorice cunoscute, focul ar fi pornit după ce un copil a tras cu un pistol, iar materialul aprins a ajuns într-o zonă cu fân. Aceasta rămâne explicația transmisă de relatările epocii, nu o cauză stabilită printr-o investigație modernă.

Vântul a favorizat propagarea flăcărilor. Au fost afectate zone întinse din centrul orașului, inclusiv Lipscani, Șelari, strada Franceză, Curtea Veche, Colțea și Sfântul Gheorghe.

Bilanțurile istorice indică aproximativ 1.850 de clădiri distruse sau afectate și 15 persoane decedate. Printre pierderi s-au numărat sute de prăvălii, numeroase hanuri și mai multe biserici.

Unul dintre monumentele afectate a fost Hanul Constantin Vodă, construit în vremea lui Constantin Brâncoveanu. Incendiul a contribuit la degradarea sa, iar clădirea a dispărut în cele din urmă din peisajul Capitalei.

Istoria hanului este prezentată în articolul „Hanul Constantin Vodă, între istorie și legendă: Mândria lui Brâncoveanu, Marele Incendiu și simbolul pierdut al Capitalei”.

Incendiul din 1847 a schimbat și modul în care autoritățile priveau organizarea orașului. Reconstrucția a oferit posibilitatea unor intervenții asupra străzilor și a clădirilor, iar prevenirea incendiilor a devenit o preocupare tot mai importantă.

Datele privind amploarea dezastrului sunt consemnate în Revista Monumentelor Istorice.

Incendiul de la Colectiv din 2015. Tragedia care a schimbat România

Pe 30 octombrie 2015, un incendiu izbucnit în clubul Colectiv, situat pe strada Tăbăcarilor nr. 7, în fosta fabrică Pionierul, a provocat una dintre cele mai grave tragedii din istoria recentă a României.

În seara respectivă, trupa Goodbye to Gravity susținea un concert de lansare a albumului „Mantras of War”. Artificiile folosite în timpul spectacolului au aprins materialele inflamabile din apropierea scenei, iar focul s-a extins rapid.

În noaptea tragediei au murit 27 de persoane. Alte victime s-au stins ulterior în spitalele din România și din străinătate. Bilanțul a ajuns la 65 de morți, după decesul unui supraviețuitor în 2017, inclus în bilanțul comemorativ al tragediei.

Spre deosebire de marile incendii istorice, Colectiv nu a distrus un cartier sau sute de clădiri. A scos însă la iveală deficiențe grave privind securitatea la incendiu, autorizarea spațiilor publice și capacitatea sistemului medical de a trata pacienți cu arsuri severe.

Tragedia a provocat proteste de amploare și a dus la demisia Guvernului condus de Victor Ponta. A declanșat și o dezbatere națională despre responsabilitatea instituțiilor și siguranța oamenilor în spațiile publice.

La 11 ani de la incendiu, consecințele continuă să fie resimțite de familiile victimelor și de supraviețuitori. Problemele privind autorizarea clădirilor și pregătirea sistemului medical pentru tratarea marilor arși au rămas în atenția publică.

Am analizat aceste probleme în articolul „11 ani de la Colectiv. Bucureștiul a rămas vulnerabil: autorizații ISU lipsă, reguli relaxate și spitale nepregătite”.

Cum au schimbat incendiile regulile de construire și siguranța Bucureștiului

În Bucureștiul vechi, focul se răspândea rapid din cauza materialelor de construcție, a distanțelor mici dintre clădiri și a lipsei unor mijloace eficiente de intervenție.

Incendiile repetate au determinat autoritățile să introducă treptat reguli privind lățimea străzilor, amplasarea construcțiilor și prevenirea incendiilor. Au apărut și servicii specializate pentru stingerea focului, într-un oraș în care, vreme îndelungată, clopotele bisericilor anunțau pericolul.

Un simbol al acestei evoluții este Foișorul de Foc, construit între 1890 și 1891. Clădirea a fost folosită pentru supravegherea orașului și depistarea incendiilor, într-o perioadă în care observarea fumului de la înălțime putea face diferența între o intervenție rapidă și un dezastru.

Povestea monumentului este prezentată în articolul „Foișorul de Foc, între mit și realitate”.

Astăzi, riscurile sunt diferite, iar legislația privind securitatea la incendiu este mult mai complexă. Normele actuale reglementează evacuarea persoanelor, materialele utilizate, instalațiile de protecție și condițiile în care anumite clădiri trebuie să obțină autorizație de securitate la incendiu.

Tragedia de la Colectiv a demonstrat însă că existența unor reguli nu garantează, singură, respectarea lor.

Dacă te plimbi astăzi prin Centrul Vechi, este greu să îți imaginezi câte dintre clădirile care existau aici acum două sau trei secole au dispărut în incendii. Străzile Lipscani, Șelari și Franceză păstrează trasee și nume istorice, dar multe dintre construcțiile de odinioară au fost înlocuite după incendii, cutremure sau transformări urbanistice.

O parte din această istorie poate fi descoperită în articolul „8 hanuri dispărute ale Bucureștiului și clădirile care le-au luat locul”.

De la incendiile care au distrus reședințe domnești și târguri întregi până la tragedia de la Colectiv, istoria Bucureștiului arată cât de mult poate schimba focul un oraș. Uneori, dispar clădiri și străzi. Alteori, consecințele se măsoară în vieți pierdute și în întrebări la care societatea continuă să caute răspunsuri.