Constantin Tănase, considerat părintele teatrului de revistă românesc, s-a născut în 1880 la Vaslui, într-o familie modestă. Copil curios și plin de energie, a descoperit încă din tinerețe plăcerea de a imita și a face haz de necaz.

Constantin Tănase, copilăria și începuturile unui destin artistic

Primele încercări teatrale le-a avut ca actor amator, participând la mici reprezentații care i-au trezit dorința de a urca pe scenele mari.

Marea sa afirmare avea să vină în timpul Primului Război Mondial. Într-o epocă în care România era sfâșiată de lupte, Tănase a găsit puterea de a aduce un zâmbet pe chipurile soldaților.

A susținut spectacole improvizate, cuplete scurte și glume care ironizau realitatea vremii, transformându-se rapid într-un simbol al optimismului. Această experiență l-a convins că trebuie să-și creeze un spațiu propriu, unde arta comică și satira să poată înflori fără constrângeri.

Cum a luat naștere Teatrul Cărăbuș

După război, Tănase se afla aproape de vârsta de 40 de ani, într-o nouă etapă a vieții. Se recăsătorise cu actrița Virginia Niculescu și visa la propriul teatru. În martie 1919, a participat la o licitație pentru un teren pe strada Academiei, locul unde cândva funcționaseră teatrele de vară „Amicii Orbilor” și „Ambasador”.

Pentru proiectarea noii construcții, l-a ales pe arhitectul Edmond van Saanen Algi, un nume care avea să rămână celebru și prin alte edificii bucureștene, precum Palatul Telefoanelor sau Palatul ASE. Deși terenul era îngust și dificil, arhitectul a găsit soluții ingenioase.

Când i-a prezentat planul lui Tănase, acesta a observat asemănarea cu silueta unui gândac și a exclamat: „Ai desenat un cărăbuș. De ce să nu-i spunem Cărăbuș?” Astfel s-a născut denumirea teatrului care avea să scrie istorie.

Teatrul de vară Cărăbuș a fost gândit special pentru ca publicul să se bucure de o acustică impecabilă, chiar și în lipsa amplificatoarelor de sunet. Scena a fost concepută sub forma unei frize egiptene, asigurând o claritate aparte a vocilor și muzicii.

Inaugurarea și primul succes răsunător al teatrului

Pe 2 iulie 1919, Teatrul Cărăbuș își deschidea porțile cu o fastuoasă premieră. Atmosfera era electrizantă: 2.000 de locuri pline, decoruri luxoase, 25 de balerine, o orchestră formată din 20 de instrumentiști și un cor de 40 de voci. Totul anunța începutul unei ere noi în teatrul de revistă românesc.

Primul spectacol, „Pisică pe orez”, semnat de Mircea Rădulescu și Constantin Solomonescu, a cucerit imediat publicul. Cupletul „Cotoiul e pe varză, pisica-i pe orez” a stârnit hohote de râs și aplauze prelungite.

Printre spectatori s-a aflat și regizorul Mihai Zirra, care avea să rememoreze emoția acelui moment: o grădină arhiplină, costume strălucitoare, dansatoare încântătoare și, la final, un actor cu un nas inconfundabil, primit cu ovații. Era, desigur, Tănase.

Teatrul Cărăbuș, arenă a satirei politice

Cărăbuș nu a fost doar un loc al divertismentului, ci și o tribună a satirii politice. Printre primele spectacole montate s-a numărat „Sistem Clayton”, o parodie la adresa Conferinței de Pace de la Versailles.

Tănase își folosea inteligența și curajul pentru a transforma problemele sociale și gafele politicienilor în glume savuroase, ușor de înțeles de public.

Această dimensiune a teatrului său l-a transformat într-o voce incomodă, dar și într-un idol al publicului. Oamenii se regăseau în replicile sale și simțeau că cineva are curajul să spună, pe scenă, ceea ce ei gândeau în tăcere.

Turneele prin țară și fenomenul itinerant

Cărăbuș nu a rămas legat doar de strada Academiei. Tănase și-a transformat teatrul într-un fenomen itinerant. A organizat turnee prin toată țara, folosind un vagon special dedicat trupei sale.

Spectacolele atrăgeau mii de spectatori, iar sălile erau arhipline. Iarna, actorii reveneau în Capitală și susțineau reprezentații la Teatrul Eforie sau Teatrul Tomis.

Această mobilitate a consolidat și mai mult legătura dintre Tănase și public. Oriunde apărea, era întâmpinat cu entuziasm, aplauze și flori. Numele său devenise sinonim cu bucuria și satira inteligentă.

Mari artiști pe scena de la Cărăbuș

Constantin Tănase nu a fost doar un actor genial, ci și un mentor pentru numeroase talente. Pe scena Cărăbușului și-au început sau și-au consolidat carierele artiști care aveau să facă istorie.

Maria Tănase, vocea unică a cântecului românesc, și-a găsit aici primul loc de afirmare. Horia Șerbănescu și Mircea Crișan, actori cu un umor aparte, au devenit repere ale teatrului de revistă.

Alexandru Giugaru, celebru prin naturalețea interpretării, și Horia Căciulescu, comediant de clasă, și-au desăvârșit arta la Cărăbuș.

Elvira Popescu, Elena Zamora, Mia Apostolescu, Lisette Verea, Lizica Petrescu, Lulu Savu și Mia Steriadi au adus grație și rafinament spectacolelor.

Duetul Stroe și Vasilache a încântat publicul cu momente savuroase, iar coregraful Oleg Danovski, care mai târziu avea să devină o figură monumentală a dansului românesc, a debutat pe această scenă.

Cărăbușul nu a fost un simplu teatru, ci un templu al comediei românești. Satira lui Tănase oglindea realitatea socială, politică și culturală, transformând scena într-o oglindă a societății. Oamenii veneau nu doar pentru a râde, ci și pentru a reflecta asupra lumii în care trăiau.

De-a lungul anilor, teatrul de revistă a devenit un reper al vieții culturale bucureștene, un spațiu unde muzica, dansul, cupletele și scenetele se îmbinau într-un spectacol complet.

Confruntarea cu cenzura și finalul unei epoci

Odată cu instaurarea regimului comunist, lucrurile s-au schimbat radical. Cenzura a început să vizeze direct spectacolele Cărăbușului. Satira politică, care fusese sufletul teatrului, nu mai era permisă. Textele lui Tănase erau verificate și adesea modificate, pentru a elimina orice aluzie la realitatea regimului.

Marele actor nu a renunțat însă la spiritul său critic. Continuând să strecoare mesaje subtile în spectacole, a devenit un ghimpe pentru autorități.

Moartea sa, survenită brusc în 1945, a rămas învăluită în mister. Zvonurile despre o posibilă eliminare din cauza aluziilor anti-sovietice au alimentat legenda în jurul său.

Moștenirea marelui Constantin Tănase

După dispariția lui Tănase, teatrul care îi purtase amprenta a fost redenumit „Teatrul de Revistă Constantin Tănase”. Aceasta a fost modalitatea prin care generațiile următoare i-au cinstit memoria și au continuat tradiția revistei românești.

Moștenirea sa este vie și astăzi. Constantin Tănase ne-a lăsat nu doar amintirea unor spectacole de neuitat, ci și lecția că teatrul poate fi mai mult decât divertisment: poate fi un instrument de conștientizare socială, un catalizator al schimbării și un balsam pentru suflet.

Cărăbușul lui Năsăilă, așa cum era alintat Constantin Tănase pentru nasul său proeminent, nu a fost doar primul teatru al marelui actor, ci un adevărat templu al comediei românești. Dincolo de scena sa s-a construit o lume în care satira, muzica și dansul s-au împletit pentru a da naștere unui fenomen cultural unic.

Astăzi, la mai bine de un secol de la inaugurarea Cărăbușului, spiritul lui Tănase continuă să inspire, iar ecoul glumelor și al cântecelor sale ne reamintește că, indiferent de vremuri, râsul rămâne cea mai puternică armă împotriva greutăților vieții.