Puține povești din istoria Bucureștiului combină atât de bine aromele, cultura și amintirile literare precum cea a berăriei Gambrinus. Loc celebru al boemei de altădată, localul legendar a fost mai mult decât o simplă cârciumă: a devenit un simbol al capitalei, un punct de întâlnire pentru scriitori, jurnaliști, artiști și oameni politici. Legătura sa cu Ion Luca Caragiale a transformat Gambrinus într-un spațiu mitic, rivalizând chiar cu faimosul Caru’ cu Bere. În cele ce urmează, vom reface traseul istoric al acestei berării de poveste, vom explora atmosfera epocii și vom descoperi cum a reușit să supraviețuiască transformărilor urbane și chiar regimului comunist.

Primele pagini din istoria Gambrinus

Berăria Gambrinus nu a fost fondată de Caragiale, cum se crede adesea. Ea exista încă din anul 1897, purtând numele regelui legendar al berii, Gambrinus, asociat în imaginarul european cu băutura spumoasă.

Caragiale, cu flerul său de negustor și cu pasiunea sa recunoscută pentru bere, a cumpărat localul în 1901, după ce experimentase deja în domeniul cârciumăriei.

Scriitorul fusese implicat anterior în mai multe afaceri similare, precum Berăria Mihalcea și Caragiale, deschisă în 1893, sau Berăria Academică Bene Bibendi, inaugurată un an mai târziu. Aceste experiențe l-au format și l-au adus în pragul marii sale aventuri comerciale: preluarea Gambrinusului.

Gambrinusul lui Caragiale: spiritul boemei bucureștene

În toamna anului 1901, Caragiale devine patronul berăriei Gambrinus, instalată la parterul casei Mandy, aflată pe strada Cîmpineanu nr. 4. Clădirea aparținea fotografului oficial al Curții Regale, Franz Mandy, extrem de căutat de aristocrația bucureșteană.

Interiorul localului era o sală mare, întunecoasă, mobilată cu mese de lemn, scaune simple și canapele îmbrăcate în catifea roșie.

Atmosfera era caldă și primitoare, iar Caragiale îi dădea viață cu prezența sa constantă. Se spune că adesea servea chiar el clienții, condimentând momentele cu glume și ironii în stilul său caracteristic.

Gambrinus a devenit rapid un loc de întâlnire pentru actori ai Teatrului Național, aflat chiar vizavi, pentru scriitori în căutare de inspirație și pentru jurnaliștii publicațiilor „Adevărul” și „Universul”. Localul pulsa de energie creativă și de conversații spumoase, alimentate, desigur, de berea rece și aromată.

Berea, muzica și faima localului

Unul dintre secretele succesului Gambrinusului a fost parteneriatul încheiat de Caragiale cu fabrica de bere din Azuga. În berărie se serveau două sortimente emblematice: berea albă „Coroana” și berea neagră „Salvator”, extrem de apreciată pentru gustul său puternic.

Pe lângă băutura de calitate, clienții erau atrași și de atmosfera festivă: tarafurile și trupele de jazz animau nopțile bucureștene, menținându-i pe petrecăreți până în zori.

În plus, Gambrinus oferea o gamă variată de băuturi, inclusiv vinuri fine și, mai târziu, celebra bere Maltosan Nectar, produsă de fabrica Luther.

Caragiale pleacă, dar Gambrinus rămâne

Deși Caragiale s-a mutat în Germania în 1905, doar patru ani după ce a preluat berăria, Gambrinus și-a continuat drumul. Localul a rămas unul dintre punctele centrale ale vieții de noapte bucureștene, schimbând mai mulți proprietari, dar păstrându-și renumele.

În anii 1930, restauratorul Ionel Petcu a investit în modernizarea localului. Relatările din presa vremii, precum cele din „Realitatea Ilustrată”, descriau un spațiu elegant, renovat complet și dotat cu instalații moderne.

Bucătăria internațională, condusă de un maestru culinar, atrăgea un public divers, iar berăria devenise nu doar un loc de băut, ci și un restaurant de referință.

Un final de epocă și o mutare istorică

Sfârșitul anilor ’30 a adus schimbări dramatice: clădirea Fialkowski și Casa Mandy au fost demolate, punând capăt primei epoci a Gambrinusului. Totuși, legenda nu a dispărut.

În anii 1940, Gambrinus s-a mutat pe Bulevardul Elisabeta, la parterul Palace Hotel (viitorul Hotel Cișmigiu). Această nouă locație, situată chiar pe colțul cu strada Ion Brezoianu, a devenit cea mai cunoscută și longevivă.

Noul proprietar, un afacerist numit Naumescu, a dorit să păstreze vie identitatea localului, oferindu-i un spațiu elegant și primitor.

Berăria Gambrinus și regimul comunist

Spre surprinderea multora, regimul comunist nu a desființat Gambrinusul, așa cum s-a întâmplat cu multe alte localuri istorice.

Berăria și-a păstrat numele și activitatea până în 1989, devenind astfel un caz unic de supraviețuire în fața uniformizării impuse de autorități.

Chiar și în acea perioadă grea, Gambrinus rămânea un loc de întâlnire unde oamenii se adunau să bea o bere, să asculte muzică sau să schimbe impresii. Identitatea sa, născută în vremurile boeme ale lui Caragiale, a reușit să reziste decadelor de restricții și cenzură.

Gambrinus după Revoluție

După 1989, Hotelul Cișmigiu a trecut prin transformări majore. O perioadă a funcționat ca un cămin studențesc, apoi a fost retrocedat proprietarilor de drept și vândut unui grup hotelier care l-a restaurat.

Astăzi, clădirea găzduiește un hotel de patru stele, cochet și modern, iar la parter, tradiția Gambrinusului a fost reînviată.

Noua berărie, redeschisă în spiritul epocii interbelice, încearcă să recreeze atmosfera originală: mobilierul amintește de vechile cârciumi, iar meniul îmbină sortimente de bere cu preparate românești și internaționale.

Pentru turiști și localnici deopotrivă, vizitarea Gambrinusului reprezintă o incursiune în istoria orașului.

Rivalitatea cu Caru’ cu Bere

În epoca sa de glorie, Gambrinus a fost văzut drept rivalul direct al Carului cu Bere, un alt local emblematic al Bucureștiului.

Dacă Caru’ cu Bere impresiona prin arhitectura sa neogotică și prin luxul interioarelor, Gambrinus atrăgea prin spiritul boem, prin conexiunea cu lumea culturală și prin prezența lui Caragiale.

Ambele localuri au rezistat timpului și au devenit repere ale orașului. Însă, în imaginarul colectiv, Gambrinus a rămas legat indestructibil de personalitatea genialului dramaturg, ceea ce îi conferă o aură unică.

Istoria trăită printr-un pahar de bere

Povestea berăriei Gambrinus este, în fond, povestea Bucureștiului însuși: o istorie plină de efervescență, contradicții, distrugeri și renașteri. De la sala întunecoasă cu canapele roșii a lui Caragiale, până la locația modernă de pe Bulevardul Elisabeta, Gambrinus a fost martorul unei capitale în continuă schimbare.

Astăzi, fiecare halbă ridicată la Gambrinus are gust de epocă și aduce cu ea amintirea unei boeme pierdute. Rivalitatea cu Caru’ cu Bere, glumele lui Caragiale, muzica tarafurilor și jazzul anilor ’30 se împletesc într-o legendă vie.

Gambrinus nu este doar o berărie. Este un simbol cultural, un reper al spiritului bucureștean și un pod între trecut și prezent, unde istoria se gustă la fel de intens ca berea rece, spumoasă, turnată în paharele generațiilor care au trecut pragul său.

Sursă foto: bucuresteanul.ro

Citește și: Locul legendar al Capitalei: La Caru' cu Bere, acum 130 de ani, băutura sosea în carele trase de cai pe Calea Victoriei