Puțini locuitori ai Bucureștiului știu astăzi că Maternitatea Bucur, una dintre instituțiile medicale esențiale din sudul Capitalei, își are originile într-un gest de generozitate excepțională. Clădirea care găzduiește maternitatea a fost construită din fondurile donate de industriașul Dumitru Mociorniță, un nume care, deși nu se mai află de mult în centrul discursului public, a avut un impact major asupra dezvoltării serviciilor medicale din oraș. 

Primele inițiative filantropice și rolul lor în dezvoltarea medicală a Capitalei

Om de afaceri prosper, dar și un vizionar al epocii sale, Mociorniță a investit în sănătate într-un timp în care sistemul medical românesc avea nevoie de sprijin privat pentru a putea funcționa la standarde decente.

Donatorul a sprijinit financiar mai multe instituții medicale care aveau să devină repere importante. Printre acestea se numără Spitalul Clinic de Dermato-Venerologie Scarlat Longhin, situat pe Calea Șerban-Vodă, astăzi aflat în ruină din cauza retrocedărilor, dar și prima unitate medicală dedicată tuberculoșilor din București, Spitalul Filaret, cunoscut în prezent ca Institutul de Pneumoftiziologie „Marius Nasta”. 

Într-o perioadă în care bolile infecțioase făceau ravagii, iar statul nu dispunea de toate resursele necesare pentru extinderea infrastructurii medicale, contribuțiile lui Mociorniță au reprezentat un sprijin vital pentru modernizarea asistenței sanitare.

Construcția dispensarului Bucur – începuturile unei instituții esențiale

Una dintre cele mai importante realizări ale industriașului a fost finanțarea unui dispensar modern pe strada Între Gârle, în anul 1937. La momentul inaugurării, presa vremii, reprezentată de publicația Realitatea ilustrată, l-a numit „cel mai frumos dispensar din capitală”. Clădirea se remarca prin arhitectura sa elegantă, prin dotările considerate avansate pentru epocă și prin rolul pe care urma să îl îndeplinească într-o zonă a orașului aflată în plină dezvoltare.

Destinul clădirii avea însă să fie complicat. Naționalizată în 1948, precum multe alte instituții ridicate prin eforturi private, aceasta a fost preluată de stat și redirecționată temporar către alte funcțiuni. Pentru câțiva ani a fost folosită de Securitatea Statului și de Poștă, pierzându-și menirea medicală. Abia mai târziu, odată cu reorganizarea sistemului sanitar, clădirea a revenit la scopul ei inițial, redevenind un punct de sprijin pentru comunitate.

Transformările sanitare ale anilor ’80 și nașterea Maternității Bucur

Un moment decisiv pentru evoluția instituției l-a reprezentat anul 1981, când restructurările administrative din sănătate au schimbat radical destinația mai multor clădiri medicale. În acea perioadă, spitalul clinic al județului Ilfov a fost transformat în spitalul clinic al Sectorului 4, devenind actualul Spital Sf. Ioan. Odată cu această reorganizare, unitatea medicală a preluat secțiile clinice care funcționau la Bucur, iar în clădirea dispensarului a fost mutată maternitatea provenită din cadrul Spitalului unificat nr. 9 „Gheorghe Marinescu”.

Astfel, vechiul Dispensar Bucur s-a transformat treptat în Maternitatea Bucur, așa cum o cunoaștem în prezent. De-a lungul anilor, această instituție a asistat la nașterea a zeci de mii de copii și a devenit un reper important în sistemul medical bucureștean, în special pentru locuitorii din cartierul Berceni și din zonele limitrofe.

Viața și ascensiunea industriașului Dumitru Mociorniță

Personalitatea lui Dumitru Mociorniță merită un loc aparte în memoria colectivă, întrucât povestea lui de viață este una dintre cele mai impresionante ascensiuni sociale din România primei jumătăți de secol XX. Deși provenea dintr-o familie modestă de țărani din Prahova, destinul său s-a schimbat radical datorită propriilor eforturi și unei întâmplări providențiale. 

La examenul de bacalaureat, tânărul Mociorniță a fost remarcat de prim-ministrul Ion I. C. Brătianu, impresionat de inteligența și seriozitatea sa. Brătianu i-a oferit o bursă la Școala Superioară de Comerț din București, primul mare pas din cariera sa.

Ulterior, tot cu sprijin public, a ajuns la Școala Superioară de Industrie din Paris, unde și-a completat studiile și a acumulat experiență într-un mediu economic mult mai avansat decât cel din România acelor vremuri. După absolvire, a lucrat în străinătate, având ocazia de a-și construi o carieră stabilă în Germania sau în Statele Unite. În mod surprinzător pentru mulți, el a ales să revină în țară, convins că își poate aduce propria contribuție la industrializarea României.

O investiție curajoasă și nașterea unei industrii românești

Revenit în București, Mociorniță s-a împrumutat la bănci și a apelat la sprijinul socrului său, Grigore Alexandrescu, unul dintre pionierii industriei ușoare românești. Cu banii obținuți, a cumpărat două hectare de teren pe malul Dâmboviței, pe strada Apele Minerale, cunoscută astăzi sub numele Ion Minulescu. 

Era o zonă care începea să se dezvolte industrial, iar amplasamentul ales de el nu a fost întâmplător: în apropiere se afla și celebrul izvor de ape minerale de la Văcărești, construit în 1872, loc devenit popular în epocă.

Pe terenul achiziționat, Mociorniță a înființat o fabrică de tăbăcărie și pielărie care a crescut rapid în dimensiune și notorietate. Cu o viziune modernă și o disciplină industrială apropiată de practicile occidentale, afacerea sa a devenit unul dintre cei mai mari producători de încălțăminte din România. Produsele realizate în fabrica sa erau recunoscute pentru calitate, iar succesul economic i-a permis să se implice activ în proiecte sociale și medicale.

Clădirea fabricii ridicate de el există și astăzi pe strada Ion Minulescu nr. 67–93. Deși nu mai funcționează sub numele de odinioară, ci sub denumirea Flaros, și și-a schimbat profilul închiriind spații, ea păstrează încă urmele trecutului industrial și reprezintă una dintre puținele mărturii arhitecturale ale epocii.

Moștenirea filantropului și impactul său în București

Demersurile caritabile ale lui Dumitru Mociorniță nu pot fi privite doar ca acte izolate, ci ca parte a unei filosofii de viață în care responsabilitatea socială era la fel de importantă ca succesul în afaceri. În epoca interbelică, industriașii români jucau un rol esențial în sprijinirea societății, iar Mociorniță s-a remarcat printre cei mai cinstiți și dedicați.

Spitalele și dispensarele construite din donațiile sale au rămas, în ciuda transformărilor politice, puncte cruciale în dezvoltarea rețelei medicale a capitalei. Maternitatea Bucur este poate cea mai vizibilă dintre moștenirile sale, un loc în care mii de familii și-au trăit cele mai importante momente. Faptul că o instituție atât de importantă are la bază gestul unui om care a pornit de la zero este un detaliu puțin cunoscut, dar care merită readus în conștiința publică.

O poveste despre ambiție, responsabilitate și redarea demnității prin sănătate

Istoria Maternității Bucur nu este doar povestea unei clădiri, ci și istoria unei epoci în care câțiva oameni cu viziune au ales să investească în binele public. Dumitru Mociorniță, industriașul care a ridicat fabrici, dar și spitale, rămâne un exemplu rar de filantrop autentic într-o perioadă în care România avea nevoie de curaj, inovare și solidaritate.

Astăzi, maternitatea continuă să funcționeze și să își îndeplinească menirea, iar redescoperirea originilor sale este un pas necesar pentru a înțelege cât de mult pot schimba societatea gesturile individuale. Moștenirea lui Mociorniță, prezentă în zidurile instituțiilor medicale pe care le-a sprijinit, reprezintă încă o dovadă că adevăratul progres se construiește cu responsabilitate, viziune și generozitate.

Citește și: Maternitatea Filantropia din București, 212 ani de istorie. Povestea celei mai vechi clinici de obstetrică și ginecologie din România