Biserica „Sfântul Anton” Curtea Veche din București este considerată cea mai veche biserică păstrată în capitala României. Construită acum mai bine de 500 de ani, aceasta avea inițial dimensiunea unei capele și era al patrulea lăcaș unde domnitorii Țării Românești își ofereau rugăciunile. Toate celelalte biserici din preajma Curții Domnești au dispărut de-a lungul timpului, însă Biserica Sfântul Anton a rezistat cutremurelor și incendiilor, ajungând să fie un reper al istoriei și religiei românești.

Ctitorul inițial al bisericii a fost Mircea Ciobanul, iar mai târziu locașul a fost modificat de domnitorii Șerban și Ștefan Cantacuzino. Coloanele din piatră cu basorelief, păstrate până astăzi, provin din vechile porți de intrare ale bisericii. Locașul dispunea de două intrări separate, una pentru femei și alta pentru bărbați, și a fost martorul rugăciunilor marilor domnitori precum Mihai Viteazul, Matei Basarab, Șerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu, Nicolae Mavrogheni sau Alexandru Ghica. Scriitoarea Silvia Colfescu subliniază: „Această biserică avea o construcție care o lega direct de sala tronului. Era biserica în care erau primiți toți marii patriarhi și făcea parte din curtea veche, fiind cea mai veche relicvă păstrată funcțional”.

Calamitatile și supraviețuirea locașului

Biserica a supraviețuit șapte incendii și mai multe cutremure începând cu anii 1700, iar marele incendiu din 1847 a afectat grav centrul Bucureștiului. Se spune că focul a pornit din joaca unui copil și a mistuit patru cincimi din oraș. Deși biserica pușcăriei care adăpostea icoana Sfântului Antonie cel Mare a fost distrusă, icoana a fost recuperată și mutată în Biserica Sfântul Anton, devenind de-a lungul timpului considerată făcătoare de minuni. Aceasta atrage și astăzi zeci de credincioși în fiecare zi de marți.

Sfântul Anton, pustnic egiptean, este considerat părintele schimniciei și al călugăriei, dedicându-și viața Domnului după vârsta de 25 de ani. Misterul supraviețuirii locașului poate fi interpretat fie ca miracol, fie prin rațiuni științifice, însă rămâne un simbol al continuității și rezistenței spirituale în inima Bucureștiului medieval.

Modificările și restaurările bisericii de-a lungul timpului

Prima modificare semnificativă a bisericii a avut loc în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino (1714-1716). Pridvorul a fost închis cu ziduri, mărind suprafața bisericii, iar pictura și catapeteasma au fost restaurate. În secolul XIX, după mutarea reședinței domnești la Mănăstirea Mihai Vodă și incendiul din 1847, biserica a fost afectată, însă icoana Sfântului Antonie a fost adusă aici, atribuindu-i-se rolul de ocrotitor spiritual.

Între 1928 și 1935, arhitectul Horia Teodora, sub supravegherea lui Nicolae Iorga, a condus o restaurare majoră, readucând biserica aproape la aspectul său original. Au fost scoase adăugirile neogotice și restaurate soclul, contraforturile, acoperișul și turla. O nouă clopotniță și două imobile parohiale au completat ansamblul. După cutremurul din 1977, turla și clopotnița au fost consolidate, iar pictura interioară, realizată de Virginia Videa în 1852, a fost restaurată.

Din 2007, sub coordonarea părintelui paroh Gheorghe Zaharia, au avut loc ample lucrări de restaurare: pictura bisericii, catapeteasma și exteriorul au fost refăcute, iar în 2008 biserica a primit statutul de Paraclis Patriarhal. În 2017, un fragment din moaștele Sfântului Antonie cel Mare, adus din Franța, a fost așezat permanent pentru cinstire în locaș.

Biserica astăzi, o mărturie a tradiției și credinței

Astăzi, Biserica „Sfântul Anton” Curtea Veche este un loc de liniște spirituală în centrul agitat al Bucureștiului. Este martoră a filantropiei și credinței domnitorilor care au refăcut și păstrat locașul pentru generațiile viitoare. Muzeul parohial deține obiecte valoroase, inclusiv o icoană a Sfintei Treimi și o anaforniță donată de Constantin Brâncoveanu, dovedind continuitatea istorică și religioasă a bisericii.

Icoana și moaștele Sfântului Antonie cel Mare atrag zilnic credincioși, păstrând vie tradiția și legătura spirituală cu trecutul. Părintele Gheorghe Zaharia subliniază că „orice dar primit de la înaintași trebuie păstrat și transmis generațiilor viitoare”. Biserica rămâne astfel nu doar un monument istoric, ci și un simbol al religiei, credinței și continuității în inima Capitalei, invitând vizitatorii să descopere un fragment autentic din trecutul spiritual al Bucureștiului medieval.