La începutul secolului al XX-lea, trecătorii care se plimbau pe Calea Victoriei îl puteau vedea adesea pe un domn elegant, stând la o masă în fața Hotelului Continental, savurând o cafea și citind ziarul vienez Neue Freie Presse. Era Jacques M. Elias, proprietarul hotelului, bancher, industriaș și unul dintre cei mai respectați oameni ai Bucureștiului. Privirea sa calmă, obiceiurile sobre și discreția cu care trăia ascundeau un spirit vizionar și o generozitate care aveau să schimbe pentru totdeauna istoria filantropiei românești.

Un destin remarcabil din inima Bucureștiului

Născut în 1844 la București, într-o familie sefardă înstărită, Jacques Elias a crescut într-un mediu în care educația și rigoarea morală aveau o importanță esențială. 

A studiat la Londra, Bruxelles și Viena, pregătindu-se pentru o carieră în domeniul financiar, iar împreună cu tatăl și frații săi a administrat afacerile familiei reunite sub numele „Frații A. H. Elias”. 

Cu timpul, a devenit una dintre figurile centrale ale economiei românești: bancher, moșier, industriaș și analist financiar de mare finețe.

Deși a primit cetățenia română abia în 1880, la vârsta de 36 de ani, prin recomandarea personală a regelui Carol I, Jacques Elias s-a considerat întotdeauna român cu trup și suflet. Era un om modest, trăia simplu, nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut copii. 

Principiul după care și-a ghidat întreaga viață era unul simplu, dar profund: „Să cheltuiești mai puțin decât câștigi”. Prin disciplină, perseverență și o intuiție excepțională în afaceri, a reușit să strângă o avere uriașă, dar și să o folosească într-un mod care a inspirat generații întregi.

Averea imensă și testamentul unui om fără moștenitori

În decembrie 1914, Jacques Elias și-a redactat testamentul, unul dintre cele mai faimoase acte filantropice din istoria României. Cu nouă ani înainte de moartea sa, el a hotărât să lase întreaga avere Academiei Române, fără nicio rezervă, cu scopul de a fi creată o fundație care să ducă mai departe spiritul său de dăruire.

Când a murit, în 1923, averea lui era estimată la peste 800 de milioane de lei aur — o sumă uriașă pentru epocă. Doar bunurile din România valorau circa 150 de milioane de lei aur. Patrimoniul cuprindea moșii întinse, păduri, hoteluri, clădiri, terenuri și proprietăți în centrul Bucureștiului. 

Dintre acestea, se remarcau hotelurile Continental și Patria, casele din străzile Carol, Lipscani și Banu Mărăcine, dar și domeniile agricole de la Sascut-Berești și Dârvari. În afara țării, Elias deținea nouă imobile în centrul Vienei, însumând aproximativ 1.300 de camere și birouri, care produceau chirii importante.

Jacques Elias a fost un om fără moștenitori direcți. Nu și-a inclus rudele în testament, considerând că ele erau suficient de bogate, însă nu a uitat de cei care l-au servit cu loialitate: birjarul, servitorii și funcționarii săi au primit rente viagere. 

A prevăzut totodată sprijin pentru rudele mai puțin înstărite, pentru aziluri de noapte, spitale, școli, biserici și temple israelite. Testamentul său era conceput în cel mai mic detaliu, astfel încât niciun om sărac să nu fie uitat, iar averea să servească exclusiv binelui public.

Prin această decizie, Elias a demonstrat nu doar generozitate, ci și un patriotism profund. Într-o perioadă în care era dificil pentru un evreu să obțină cetățenie română, el a ales totuși să-și lege definitiv soarta de România, țara pe care o iubea sincer.

Nașterea Fundației Familiei Menachem H. Elias

În 1925, Academia Română a înființat, conform dorinței testamentare, Fundația Familiei Menachem H. Elias, denumită astfel în memoria tatălui filantropului. Această fundație avea misiunea de a administra bunurile moștenite și de a finanța activități culturale, educaționale și filantropice.

Cel mai ambițios proiect al Fundației a fost construirea unui spital modern, așa cum prevedea testamentul: un loc unde bolnavii de orice credință și condiție socială să primească îngrijire medicală gratuită. Lucrările au început în 1934, iar ambulatoriul a fost inaugurat în 1938. În anul următor, spitalul și sanatoriul au fost deschise publicului, devenind o bijuterie a arhitecturii medicale europene.

Spitalul Elias era, la vremea respectivă, cel mai modern din Europa. Fiecare cameră avea instalații de purificare și răcire a aerului, sisteme de semnalizare, aparate de radio, băi proprii și terase orientate spre grădini. 

Secțiile de hidroterapie, fizioterapie și electroterapie, precum și laboratoarele ultramoderne, completau dotările unei instituții de vârf. Spitalul avea 150 de paturi, dar capacitatea putea fi extinsă la 500 în caz de urgență, cum ar fi un război.

În spital, consultațiile și medicamentele erau gratuite pentru cei nevoiași, iar în sanatoriu taxele erau reduse, pentru ca unitatea să rămână sustenabilă. Construcția și dotarea au costat 130 de milioane de lei — o sumă imensă, dar perfect justificată prin calitatea lucrărilor și viziunea sa umanitară.

Spiritul unei filantropii autentice

Într-o epocă în care imaginea bancherului era adesea asociată cu avariția, Jacques Elias a demonstrat contrariul. A trăit modest, fără luxuri inutile, și a preferat să-și transforme averea într-o moștenire pentru întreaga societate. A oferit sprijin școlilor românești și israelite, Facultății de Medicină, Societății pentru profilaxia tuberculozei, azilelor și societăților de binefacere.

Pentru serviciile aduse țării, regele Carol I l-a decorat în mai multe rânduri și i-a acordat titluri de onoare. Sora sa, Esther Elias Halfon, a fost doamnă de onoare în suita Reginei Elisabeta, ceea ce arată cât de apropiată era familia Elias de Casa Regală.

Casa sa din strada Corabiei 1 (astăzi Clemenceau 1) se află și acum în patrimoniul Fundației M. H. Elias, păstrată ca memorial, cu mobilierul original și documente autentice din epocă. În acest fel, moștenirea lui Jacques Elias nu este doar una materială, ci și una simbolică: un loc al memoriei și recunoștinței.

Chiar și în timpul regimului comunist, când fundațiile private erau desființate, Fundația Elias a reușit să supraviețuiască juridic datorită testamentului redactat impecabil. După 1990, o mare parte dintre proprietățile pierdute au revenit în patrimoniul său, iar activitatea filantropică a continuat.

Spitalul Elias – o moștenire vie

De-a lungul deceniilor, Spitalul Elias a rămas una dintre cele mai respectate instituții medicale din țară. În perioada celui de-al Doilea Război Mondial, a fost rechiziționat succesiv de armata germană și apoi de cea sovietică, dar și-a reluat activitatea medicală imediat după război. 

În timpul regimului comunist, a fost trecut în administrarea statului, însă și-a păstrat numele și caracterul umanitar.

Astăzi, spitalul oferă asistență medicală Președinției României, Parlamentului, Guvernului, Academiei Române și altor instituții, dar, așa cum prevedea testamentul lui Jacques Elias, rămâne deschis oricui are nevoie de îngrijire, fără nicio discriminare de sex, religie sau statut social.

În paralel, Fundația Familiei Menachem H. Elias continuă să acorde burse, să sprijine cercetarea și educația și să contribuie la dezvoltarea culturii române. Prin eforturile sale, spiritul filantropului trăiește și astăzi, la aproape un secol de la moartea sa.

Moștenirea morală a unui mare român

Ceea ce face din Jacques Elias o figură excepțională nu este doar dimensiunea materială a donației sale, ci sensul profund al gestului. 

Într-o epocă marcată de inegalități sociale și tensiuni etnice, el a ales să dăruiască tot ceea ce avea unei instituții naționale românești, fără să ceară nimic în schimb. 

Într-o vreme când mulți își transferau averile în străinătate, el a adus capitalul în țară, pentru a-l transforma în spital, în fundație, în ajutor concret pentru oameni.

Gestul său a fost unul de recunoștință și de credință în viitorul României. Spitalul Elias, fundația, bursele și programele educaționale care îi poartă numele sunt expresia concretă a acestei credințe. 

În lumea de azi, dominată adesea de interese personale și de profit, exemplul său amintește că adevărata noblețe nu vine din bogăție, ci din modul în care alegem să o folosim.

Jacques Elias rămâne, așadar, nu doar un mare filantrop, ci și un model moral, un simbol al dăruirii, al modestiei și al patriotismului. 

Prin viața sa austeră și prin faptele sale mărețe, el a demonstrat că dragostea de oameni și de țară se exprimă cel mai bine prin faptele care durează peste generații.

Astăzi, când trecem pe lângă Spitalul Elias, puțini își amintesc poate de omul care a făcut posibilă existența lui. 

Dar, în fiecare act medical, în fiecare bursă oferită unui tânăr, în fiecare pagină de cultură susținută de Fundația Elias, spiritul generos al lui Jacques M. Elias continuă să trăiască.

Citește și: Cine a fost Marius Nasta, părintele ftiziologiei românești. A creat primul centru de depistare a tuberculozei din România