Istoria Revoluției de la 1848 din Țara Românească este, de cele mai multe ori, spusă prin prisma marilor lideri politici și intelectuali ai vremii. Nume precum Ion Heliade Rădulescu sau Nicolae Bălcescu sunt adesea invocate atunci când vorbim despre idealurile pașoptiste. Și totuși, în centrul unuia dintre cele mai dramatice episoade ale acelor zile tulburi s-a aflat o femeie. O femeie care a sfidat convențiile sociale ale epocii și a intrat în istorie cu două pistoale în mâini. Numele ei este Ana Ipătescu.

Copilăria în Mahalaua Olarilor și formarea unei personalități puternice

Considerată eroina națională a Revoluției de la 1848, Ana Ipătescu rămâne un simbol al curajului și al devotamentului față de idealurile libertății. Deși a jucat un rol decisiv în salvarea guvernului revoluționar, destinul ei ulterior a fost marcat de discreție și uitare. A murit singură, în 1875, iar mormântul său nu a putut fi identificat, deși dorința ei fusese să fie înmormântată la Mănăstirea Pasărea, lângă București. Povestea sa este una a contrastelor: de la fata din Mahalaua Olarilor la lidera spontană a unei mulțimi care a schimbat cursul istoriei.

Ana Ipătescu s-a născut în 1805, la București, purtând la naștere numele de Ghiulerasă. Provenea din Mahalaua Olarilor, un cartier al Capitalei care adăpostea meșteșugari și mici negustori. Tatăl său, Atanasie Ghiulerasă, făcea parte din burghezia incipientă a sfârșitului perioadei fanariote (1716–1822). Fusese dregător domnesc și comandant în cavaleria ușoară, iar ulterior a devenit proprietar de cafenea și negustor prosper.

Contextul familial i-a oferit Anei o anumită stabilitate materială, însă viața ei nu a fost lipsită de dificultăți. Mama vitregă nu i-a permis să beneficieze de o educație elementară completă, ceea ce, într-o societate tradițională, putea însemna o limitare majoră. Cu toate acestea, Ana a reușit să urmeze cursurile Școlii Normale din București, unde a primit o educație peste media standardelor vremii pentru o femeie.

Această formare intelectuală a avut un rol esențial în conturarea personalității sale. Într-o epocă în care femeile erau rareori implicate în viața publică, Ana Ipătescu a demonstrat nu doar cultură, ci și o voință neobișnuită. Spiritul ei independent avea să se manifeste încă din tinerețe, inclusiv în plan personal.

Căsătorii, pierderi și apropierea de cercurile revoluționare

În 1828, Ana s-a căsătorit cu arendașul Dimitrie Ivancea, supranumit „Ulieru”. Căsnicia nu a rezistat însă decât trei ani. În 1831, cei doi s-au despărțit, iar în același an, Ana și-a pierdut și tatăl. Rămasă fără sprijin și într-o situație dificilă, ea a luat decizia de a se recăsători, de această dată cu Nicolae Ipătescu.

Această a doua căsătorie avea să-i influențeze decisiv destinul. Familia Ipătescu era apropiată de cercurile revoluționare pașoptiste, iar Nicolae Ipătescu era funcționar la Departamentul Vistieriilor. Prin intermediul său, Ana a avut acces la întâlnirile societății secrete „Frăția”, unde a intrat în contact cu viitorii lideri ai mișcării revoluționare.

În aceste cercuri, a cunoscut personalități care aveau să facă parte din guvernul provizoriu instalat după izbucnirea Revoluției de la 1848, precum Ion Heliade Rădulescu, Nicolae Bălcescu, C. A. Rosetti sau Nicolae Golescu. Deși nu ocupa o funcție oficială, Ana Ipătescu a fost prima femeie despre care există informații certe privind implicarea directă în Revoluția de la 1848 din Țara Românească.

Revoluția de la 1848 și momentul din 19 iunie

La 9 iunie 1848, revoluționarii munteni au adoptat Proclamația de la Islaz, document-program al mișcării. Două zile mai târziu, domnitorul Gheorghe Bibescu a fost silit să accepte programul revoluționar și să recunoască Guvernul Provizoriu, condus de Mitropolitul Neofit. Printre membrii acestuia se aflau figuri marcante ale mișcării pașoptiste. Domnitorul a părăsit țara, refugiindu-se la Brașov.

Situația a devenit critică la 19 iunie 1848, când colonelii I. Odobescu și I. Solomon au organizat o lovitură contrarevoluționară. Membrii guvernului provizoriu au fost arestați, iar entuziasmul popular a fost cuprins de teamă. Mulțimea părea gata să se retragă.

Atunci, dinspre Podul Mogoșoaiei, a apărut o tânără femeie cu ochii căprui, înarmată cu două pistoale. Era Ana Ipătescu. Strigând „Moarte trădătorilor! Tineri, curaj, salvați libertatea!”, ea s-a năpustit asupra gărzilor domnești. A fost împușcată în piept, dar rana nu i-a fost fatală. Curajul său a electrizat mulțimea, care a revenit în forță și a eliberat guvernul arestat.

Momentul a fost relatat inclusiv în presa occidentală. Cotidianul bavarez Allgemeine Osterreichische Zeitung descria scena din 19 iunie ca pe un act de eroism ieșit din comun. Ana Ipătescu devenea, astfel, simbolul viu al revoluției bucureștene.

O femeie în fruntea mulțimii

Intervenția Anei Ipătescu nu a fost un gest izolat, ci culminarea unei implicări active în organizarea și coordonarea mișcărilor de protest. Ea a contribuit la mobilizarea resurselor și la susținerea luptătorilor revoluționari, asumându-și un rol pe care societatea vremii nu îl rezerva femeilor.

Alături de ea, documentele vremii îl menționează și pe cofetarul Toma Gheorghiu, care a încercat să pătrundă în palat pentru a-i elibera pe membrii guvernului, precum și pe căpitanul A. Racotă și pe pompierii care au sprijinit mulțimea. Însă figura care a rămas în memoria colectivă a fost cea a Anei Ipătescu, femeia care a transformat ezitarea într-un nou val de revoltă.

Prin gestul său, Ana a sfidat nu doar autoritățile, ci și convențiile sociale. Într-o epocă dominată de structuri patriarhale, ea a devenit lider spontan al unei mișcări populare, demonstrând că idealurile naționale pot depăși barierele de gen.

Umbra exilului și dispariția din viața publică

Participarea lui Nicolae Ipătescu la mișcarea revoluționară nu a rămas fără consecințe. Puterea suzerană a Imperiului Otoman l-a condamnat la detenție într-o închisoare otomană. În 1850, la doi ani după arestarea soțului, Ana Ipătescu a reușit, prin demersuri spectaculoase, să obțină eliberarea acestuia.

După acest episod, prezența sa publică intră într-un con de umbră. Documentele istorice nu mai oferă informații consistente despre activitatea ei ulterioară. Femeia care salvase revoluția se retrage discret din prim-planul istoriei.

Și-a dorit să fie înmormântată la Mănăstirea Pasărea, lângă București, însă piatra sa tombală nu a putut fi identificată. Ana Ipătescu a murit în 1875, singură, dar cu o moștenire simbolică impresionantă.

O eroină fără mormânt, dar cu loc în istorie

Deși nu are un mormânt cunoscut, Ana Ipătescu are un loc bine definit în istoria României. Ea reprezintă nu doar eroina unei revoluții, ci și un simbol al emancipării feminine într-o epocă dominată de restricții sociale.

Revoluția de la 1848 a fost un moment de cotitură, marcat de dorința de reformă, independență și drepturi cetățenești. În acest context, Ana Ipătescu a demonstrat că participarea femeilor la viața politică și socială nu este o excepție, ci o posibilitate reală.

Curajul ei din 19 iunie 1848 a salvat, fie și temporar, guvernul revoluționar și a oferit un exemplu de determinare rar întâlnit. Astăzi, când privim retrospectiv acele evenimente, înțelegem că istoria nu este scrisă doar de lideri politici sau militari, ci și de oameni care, într-un moment critic, aleg să acționeze.

Ana Ipătescu, fetița din Mahalaua Olarilor, a devenit prima revoluționară a pașoptiștilor și una dintre cele mai puternice figuri feminine din istoria României. Chiar dacă mormântul ei rămâne necunoscut, memoria ei continuă să trăiască prin faptele care au schimbat destinul unei națiuni.

Citește și: Nicolae Bălcescu, pașoptiștii și lupta pentru idealurile politice ale României. Cel mai patriot bucureștean a murit la 33 de ani de tuberculoză