Cum promite Ciucu să schimbe regulile, după ce fumul de la drifturi a umplut cerul Capitalei. „Oribil!”, spune primarul
- Articole
- 05 OCT 26
La doar o zi după ce Primarul General a anunțat că începe să elimine mașinile poluante din București, ca să respirăm un aer mai curat, Centrul Capitalei s-a umplut de fum de cauciuc.
Venea de la finala celei de-a 10 ediții a Campionatului Național de Drift.
Ne-am ales cu o nouă serie de controale și promisiuni de la politicieni.
La Campionatul Național de Drift s-a întâmplat ca în anii trecuți.
Pentru participanți a fost ocazia perfectă să-și urmărească piloții favoriți. Pentru locuitorii din zonă, însă, cele două zile au adus, pe lângă spectacol pe 4 roți, zgomot asurzitor, fum și miros de cauciuc ars și gaze de eșapament.
Mai mulți cetățeni au trimis sesizări către Primăria Capitalei atât înaintea evenimentului, pentru anularea lui, cât și după, pentru a sesiza poluarea aerului din zona centrală a Bucureștiului.
Ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, anunța, duminică, un control al Gărzii de Mediu la competiție competiției.
Iar primarul general al Capitalei, Ciprian Ciucu, a promis „reglementarea temeinică” a comisiei de avizare a evenimentelor, pentru a nu mai „permite evenimente care ne otrăvesc aerul” în București.
Două zile cu zgomot, fum și miros de cauciucuri arse în Piața Constituției
Finala Campionatului Național de Drift a început sâmbătă, cu antrenamentele oficiale și calificările. O zi în vuiet de motoare și fum de cauciuc.
Duminică după-amiază au avut loc duelurile pentru deciderea câștigătorilor celor două clase, Semi Pro și Pro.
Timp de două zile, pe întreaga durată a demonstrațiilor, Piața Constituției a devenit o zonă intens poluată: atât cu particule în suspensie de la cauciucuri și cu gaze, cât și fonic.
Alexandra M., o locuitoare din zonă, a transmis către Primăria Capitalei o petiție, sesizând zgomotul puternic, mirosul persistent de cauciuc ars și gazele de eșapament care au pătruns în apartamente, chiar și cu geamurile închise.
„Nu cred că soluția este interzicerea evenimentului, ci pur și simplu mutarea lui într-un loc potrivit pentru o competiție de drift, departe de zonele rezidențiale”, consideră femeia.
Reprezentanții Grupului de Inițiativă Civică Parcul Izvor consideră că preocuparea PMB pentru reducerea poluării din oraș ar trebui să se reflecte și în alegerea locurilor pentru astfel de evenimente.
Sursa foto: Grupul de Inițiativă Civică Parcul Izvor - Facebook
Ciucu: Reglementăm temeinic aprobarea evenimentelor în București
Ciprian Ciucu răspuns la sesizarea Grupului de Inițiativă Civică Parcul Izvor, printr-un comentariu publicat pe Facebook.
„Oribil! Aveți dreptate!”, a spus edilul.
Ciucu a promis, din nou, schimbarea regulamentului de organizare a evenimentelor în București și „reglementarea temeinică” a comisiei care le aprobă.
Primarul general a explicat că o serie de evenimente, printre care și finala Campionatului Național de Drift 2026, au fost aprobate la începutul anului fără să fie pus la curent cu acestea.
Ciucu a dat inclusiv vina pe Ministerul Mediului și Garda de Mediu.
Dacă cele două instituții ar fi amendat Primăria Capitalei pentru aprobarea edițiilor anterioare ale evenimentului, „probabil că anul acesta nu ar mai fi fost permis”, a explicat edilul.
Control al Gărzii de Mediu în Piața Constituției
Duminică, 4 octombrie, ministra interimară a Mediului, Diana Buzoianu, a scris, pe pagina de Facebook, că Garda de Mediu s-a dus în control în cadrul competiției din fața Parlamentului.
„Tu ai respira acest aer? Cred că a venit momentul să discutăm mult mai serios de calitatea aerului în București și poluarea la care suntem expuși.
Garda de Mediu are un control în desfășurare”, a fost mesajul publicat de Buzoianu pe rețeaua de socializare, duminică, 4 octombrie.
Comisarul-șef al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan, a spus că oamenii din zonă se așteptau la probleme.
„Au fost chiar sesizări premergătoare evenimentului, în care cetățenii care locuiesc în zonă solicitau anularea avizului emis de către Primăria Capitalei pentru desfășurarea evenimentului”, a declarat Andrei Corlan pentru Euronews.ro.
Ciucu, conferință de presă privind calitatea aerului din București
Campionatul Național de Drift a avut loc la doar o zi după ce primarul general al Capitalei anunța - alături de medici, reprezentanți ai autorităților de mediu și ai societății civile - într-o conferință de presă, măsuri pentru reducerea poluării.
„Timpul nu mai are răbdare cu Bucureștiul”, a spus Ciucu.
În cadrul conferinței, PMB a propus două măsuri pentru diminuarea surselor de poluare.
Prima, eliminarea mașinilor foarte poluante din anumite zone ale orașului, măsură ce va fi aplicată de la 1 noiembrie 2027.
A doua - înlocuirea treptată a sistemelor de încălzire cu lemn și cărbune.
Cele două măsuri urmează să fie puse în transparență, dezbătute, apoi transpuse în hotărâri de Consiliu General și supuse votului.
Dar e de așteptat ca ambele să creeze nemulțumire, în rândul cetățenilor, care s-ar putea întreba: e corect să renunțăm noi la mașinile poluante, când alții vin să „ardă” cauciucuri în centrul orașului, fără nicio restricție?
Traficul, principala sursă de poluare cu dioxid de azot
Datele prezentate de Primăria Capitalei arată că Bucureștiul nu are o singură problemă de poluare. Sursele diferă în funcție de poluant și de zona orașului.
De exemplu, în cazul dioxidului de azot (NO₂), traficul rutier este principala sursă. Poluarea este concentrată în special pe arterele centrale, unde clădirile limitează dispersia aerului. Practic, în aceste zone peste 80% din concentrația de NO₂ poate fi atribuită surselor legate de trafic.
În Piața Unirii, traficul reprezintă aproximativ trei sferturi din concentrația de NO₂. Zona în care media anuală depășește valoarea-limită legală de 40 µg/m³ este estimată la aproximativ 3,2 kilometri pătrați, iar circa 47.000 de bucureșteni ar fi expuși unor concentrații peste această valoare.
Nou regulament pentru organizarea evenimentelor în București
În data de 20 mai 2026, primarul general a invitat, la ARCUB, organizatorii de evenimente pentru a dezbate un nou regulament.
PMB menționa atunci că procesul de avizare a evenimentelor nu e unitar și continuu.
Din cauza birocrației, organizatorii pot primi avize negative, după ce în prealabil au primit aviz favorabil din partea Direcției de Cultură și au plătit taxa de ocupare a domeniului public.
Din acest motiv, solicitanții ar urma să depună o singură cerere, iar PMB se va ocupa intern de avizele de la toate direcțiile.
La final, organizatorii vor primi un răspuns clar.
Primăria va stabili, totodată, niște criterii clare de departajare, pe bază de punctaje, încurajând varietatea de evenimente și având grijă la numărul lor.
„Nu vom mai permite același tip de eveniment în weekenduri consecutive. Și am văzut că atunci când sunt multe se blochează orașul. Nu putem aviza tot, dar va fi un proces transparent pentru dumneavoastră”, le-a promis primarul organizatorilor.
Noul regulament va stabili un nivel corect de taxare, cu prețuri de ocupare a domeniului public care să varieze în funcție de locație și de specificul evenimentului.
Regulamentul urmează să fie pus în practică de anul viitor.