Odată cu apropierea alegerilor pentru Primăria Capitalei, discursul public se umple de promisiuni, planuri rapide și soluții prezentate ca decisive. În aglomerația asta, diferența reală dintre un program electoral solid și unul construit strict pentru campanie se vede doar dacă îl evaluezi prin criterii obiective, nu prin retorică. Bucureștiul funcționează deja la limita infrastructurii, a bugetului și a capacității administrative, iar un program credibil se poate distinge de unul iluzoriu doar prin coerență, măsurabilitate și fezabilitate reală, nu prin intenții declarate. 

1. Coerență între diagnostic și soluții
Un candidat credibil își pornește programul de la o evaluare realistă a orașului: rețeaua de termoficare veche, traficul supraîncărcat, PUZ-urile blocate, investițiile lente, birocrația încărcată. Soluțiile trebuie să decurgă logic din aceste probleme. Dacă diagnosticarea lipsește sau este cosmetizată, restul programului nu are fundație.

2. Măsurabilitate
Orice promisiune trebuie formulată în termeni care pot fi verificați: kilometri de rețea reabilitați, număr de intersecții optimizate, suprafață de spații verzi recuperată, termene clare. Un program fără indicatori e imposibil de evaluat ulterior și rămâne la nivel declarativ.

3. Raportarea la buget și la capacitatea administrativă
Bucureștiul are un buget mare, dar puternic fragmentat și cu multe obligații fixe. Un program bine construit ține cont de resurse, fluxuri bugetare, costuri reale și limitele aparatului administrativ. Dacă un candidat promite transformări masive fără să explice sursa finanțării sau capacitatea de implementare, programul devine inutil.

4. Fezabilitate în raport cu timpul unui mandat
Un mandat are patru ani, insuficient pentru proiecte de anvergură fără pregătire prealabilă. Un program credibil delimitează ce poate fi început, ce poate fi finalizat și ce rămâne în fază de proiectare. Proiectele „miraculoase”, prezentate ca rapid realizabile, trădează necunoașterea proceselor.

5. Continuitate administrativă
Orice program relevant integrează proiectele aflate în derulare. Ignorarea lor semnalează intenția de a reseta tot, ceea ce generează pierderi și întârzieri. Când un candidat propune repornirea completă a orașului, costurile sunt inevitabile.

6. Transparență în privința riscurilor și blocajelor
Administrația locală funcționează într-o interdependență complicată: primărie, consilii, companii municipale, instituții centrale. Un program bine construit recunoaște aceste limite și explică posibilele blocaje. Absența discuției despre riscuri transmite superficialitate.

7. Corelare cu date, nu cu percepții
Traficul, poluarea, termoficarea, dezvoltarea urbană – toate pot fi evaluate prin date independente. Un program centrat pe percepții populare, nu pe indicatori obiectivi, produce soluții greșite. Un candidat credibil își bazează propunerile pe măsurători, nu pe impresii.

8. Verificabilitatea promisiunilor anterioare
Dacă un candidat are mandate trecute, modul în care a îndeplinit ce a promis anterior devine criteriu de evaluare. Nu este o sancțiune politică, ci o verificare simplă: capacitatea demonstrată de implementare.

Concluzie
Un program electoral devine credibil doar când îmbină analiza lucidă a orașului cu propuneri măsurabile, finanțabile și realizabile în intervalul unui mandat. Alegătorii pot filtra zgomotul politic dacă tratează programul ca pe un document tehnic: un set de obiective care trebuie corelate cu resurse, timp și capacitate administrativă. Acolo unde această corelare lipsește, promisiunea rămâne retorică și nu produce transformare reală.

Citește și  Primarii Bucureștiului: De la Comunism la Epoca Modernă  

Citește și Dem. I. Dobrescu, primarul care a transformat Capitala în Micul Paris, are o stradă în București