Numele lui Hermann Julius Oberth este legat definitiv de începuturile erei spațiale. Alături de Konstantin Țiolkovski și Robert H. Goddard, el este considerat unul dintre întemeietorii științei rachetelor și ai navigației spațiale moderne. Destinul său a traversat epoci dramatice, de la cele două războaie mondiale până la momentul istoric în care omul a pășit pe Lună. În mod simbolic, capitala României îi păstrează memoria printr-o stradă care îi poartă numele, un gest de recunoaștere pentru contribuția sa la progresul științei universale și pentru legătura sa cu spațiul românesc.

Copilăria și fascinația pentru spațiu

Viața și activitatea lui Oberth ilustrează tensiunea dintre visul științific și realitățile politice ale secolului XX. A fost un vizionar care a imaginat călătoria interplanetară cu mult înainte ca aceasta să devină posibilă, dar și un om implicat în programe militare controversate. Biografia sa este, prin urmare, una complexă, marcată de realizări extraordinare și de momente dificile.

Hermann Oberth s-a născut într-o perioadă în care știința făcea pași importanți, dar ideea zborului cosmic părea încă un vis îndepărtat. Influențat, potrivit relatărilor, de bunicul său, care în jurul anului 1869 susținea că peste un secol oamenii vor putea călători spre Lună, tânărul Hermann și-a dezvoltat devreme o imaginație orientată spre cosmos. Această profeție familială avea să capete o semnificație aproape simbolică în viața sa.

Interesul pentru știință i-a fost stimulat și de tatăl său, care i-a oferit un microscop, deschizându-i poarta către explorarea fenomenelor naturale. În paralel, literatura lui Jules Verne, în special romanul De la Pământ la Lună, i-a alimentat imaginația. La doar 14 ani, Oberth a construit primul său model de rachetă, un experiment care anunța direcția în care avea să-și dedice întreaga existență.

Copilăria și adolescența lui au fost marcate de experimente, lecturi și încercări repetate de a înțelege legile fizicii. Într-o epocă în care zborul cosmic era considerat domeniul fanteziei, el îndrăznea să-l trateze ca pe o problemă tehnică rezolvabilă prin calcule și inginerie.

De la medicină la fizică: drumul către știința rachetelor

Inițial, Oberth a ales să studieze medicina la Universitatea din München. După doar un an, izbucnirea Primului Război Mondial l-a determinat să participe ca medic militar. Experiența frontului i-a arătat însă că nu se regăsește în această profesie și că adevărata sa chemare rămâne știința.

Revenit la studii, a optat pentru fizică, domeniu în care a putut să-și valorifice pasiunea pentru mecanică și matematică. Lucrarea sa de licență, dedicată științei rachetelor, a fost respinsă de comisie, fiind considerată prea îndrăzneață și lipsită de realism. Ideea că omul ar putea călători în spațiu părea, pentru mediul academic al vremii, o utopie.

Refuzul nu l-a descurajat. Oberth și-a publicat cercetările pe cont propriu, stârnind dezbateri aprinse în presă și în mediile științifice. Această perseverență avea să-l transforme într-un reper pentru o nouă generație de ingineri și visători care credeau în posibilitatea explorării cosmosului.

Lucrările fundamentale și primele rachete cu combustibil lichid

În 1923, Oberth a publicat volumul Die Rakete zu den Planetenräumen („Racheta în spațiul interplanetar”), o lucrare care demonstra teoretic posibilitatea zborului cosmic cu ajutorul rachetelor cu combustibil lichid. Cartea a avut un impact major și l-a impus ca autoritate în domeniu.

A doua sa lucrare importantă, Wege zur Raumschiffahrt („Moduri de a călători în spațiu”), publicată în 1929, a aprofundat conceptele de navigație spațială și a fost considerată de unii specialiști drept „Biblia” astronauticii. În același an, el a lansat prima rachetă cu combustibil lichid, denumită „Kegeldüse”, realizată împreună cu studenți ai Universității Tehnice din Berlin.

Printre acești studenți se afla și Wernher von Braun, cel care avea să devină o figură centrală a programului spațial american. Influența lui Oberth asupra tânărului von Braun a fost decisivă, iar colaborarea lor a deschis drumul dezvoltării rachetelor moderne.

Pentru contribuțiile sale teoretice, Oberth a primit Premiul Internațional de Astronautică al Academiei Franceze, o recunoaștere importantă într-o perioadă în care domeniul era încă la început.

Implicarea în programul V-2 și controversele războiului

Sub conducerea lui Wernher von Braun, dar beneficiind de fundamentul teoretic pus de Oberth, au fost dezvoltate rachetele balistice V-2. Acestea au fost utilizate de regimul lui Adolf Hitler în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.

Prima rachetă V-2 a fost lansată asupra Londrei la 8 septembrie 1944, inaugurând o campanie de bombardamente care a provocat panică și distrugeri masive. Până la ultimul atac, din 27 martie 1945, aproximativ 2.500 de persoane și-au pierdut viața, iar alte mii au fost rănite. Racheta V-2 este considerată precursorul rachetelor moderne, atât militare, cât și spațiale.

Oberth a lucrat până la finalul războiului în programul german de rachete, inclusiv la proiecte cu combustibil solid destinate apărării. Implicarea sa în aceste programe rămâne un subiect sensibil, ilustrând dilema oamenilor de știință care au activat sub regimuri totalitare.

De la rachetele militare la cucerirea Lunii

După război, mulți specialiști germani în domeniul rachetelor au fost cooptați în programele spațiale ale marilor puteri. Oberth a ajuns să colaboreze cu industria americană și, în 1960, a lucrat ca expert tehnic la compania Convair, implicată în dezvoltarea rachetelor Atlas.

Ulterior, timp de cinci ani, a contribuit la proiectele agenției spațiale americane NASA. Experiența și viziunea sa au fost valorificate în cadrul programului Apollo program, care a culminat cu misiunea Apollo 11. Aceasta a făcut posibil ca Neil Armstrong să devină primul om care a pășit pe Lună, în iulie 1969.

Astfel, ideile pe care Oberth le formulase încă din anii ’20 au devenit realitate la jumătatea secolului. De la rachetele V-2 la Saturn V și misiunile lunare, evoluția tehnologiei spațiale a confirmat validitatea principiilor sale teoretice.

Ultimii ani și moștenirea științifică

În afara colaborării cu Statele Unite, Oberth a participat și la proiecte europene, inclusiv la dezvoltarea unor rachete antiaeriene pentru Forțele Navale ale Italiei. În ultima parte a vieții, interesul său s-a extins către domeniul energiei alternative, elaborând planuri pentru o centrală eoliană.

Hermann Oberth a murit la 28 decembrie 1989, în Germania, lăsând în urmă o moștenire științifică impresionantă. În localitatea Feucht funcționează Muzeul Spațial Hermann Oberth, dedicat operei și contribuțiilor sale. În România, Facultatea de Inginerie din Sibiu îi poartă numele, iar o stradă din București îi cinstește memoria.

Prezența numelui său în spațiul public românesc are o valoare simbolică. Ea amintește de contribuția unui savant care, plecând de la visurile unui copil fascinat de stele, a influențat decisiv evoluția tehnologiei spațiale. Viața lui Hermann Oberth rămâne o lecție despre forța ideilor îndrăznețe, despre perseverență și despre modul în care știința poate modela destinul umanității, atât în momentele sale de glorie, cât și în cele de cumpănă.

Citește și: Geniul aeronauticii românești. Cine a fost Henri Coandă și de ce aeroportul din Otopeni îi poartă numele