Puține cartiere bucureștene pot spune că au rădăcini atât de vechi precum Crângași. Aflat astăzi în sectorul 6 al Capitalei, acest cartier aparent modest ascunde o istorie zbuciumată, întinsă pe multe secole. Primele urme ale viețuirii pe aceste locuri datează chiar din secolul al IV-lea, perioadă dovedită prin descoperirea unor monede romane din vremea împăratului Valentinian I (364–375 d.Hr.). Aceste relicve arată că zona era locuită sau, cel puțin, traversată de comunități umane într-o epocă în care Bucureștiul nici nu exista pe hartă.

Rădăcini adânci în istoria Bucureștiului

Numele cartierului are o semnificație direct legată de natură. În Evul Mediu, în această parte a orașului se întindea o prelungire a celebrelor Codri ai Vlăsiei, o pădure imensă care acoperea o mare parte din sudul României.

Oamenii care trăiau în aceste „crânguri” erau cunoscuți sub numele de „crângași”, de unde și denumirea păstrată până astăzi.

În a doua jumătate a secolului al XVI-lea, în zona viitorului București erau deja cunoscute câteva așezări: Obileștii pe Colentina, Dobroeștii spre nord-est, Otopenii și Crângașii, pe malurile Dâmboviței. Astfel, micile sate din jurul Capitalei își croiau drum, anticipând expansiunea orașului.

Crângașiul la început de secol XX

Până la modernizarea Bucureștiului, Crângașiul era doar un cătun mic, situat pe malul Dâmboviței. Amplasarea sa la granița dintre Capitală și comuna Marele Voievod Mihai (redenumită mai târziu comuna 16 Februarie) l-a făcut să fie o zonă de tranzit, dar și de locuire modestă.

În 1923, o parte din Crângași a fost oficial inclusă în teritoriul Bucureștiului, moment care marchează începutul integrării sale în viața urbană a Capitalei.

Puțin mai târziu, în 1936, comunitatea locală avea să primească un simbol de care se mândrește și astăzi: biserica Belvedere, construită în stil neobizantin, cu hramul Sfinții Apostoli Petru și Pavel și Sfânta Muceniță Ecaterina. 

Ridicarea acestei lăcașuri a fost dovada unei comunități în creștere, hotărâtă să își lase amprenta culturală și spirituală.

Sectorul negru și viața interbelică

În perioada interbelică, Bucureștiul era împărțit administrativ în cinci sectoare, denumite prin culori: galben, negru, albastru și verde. Crângașiul se afla în așa-numitul „Sector Negru”, o zonă care cuprindea mare parte din actualul sector 6.

În acea epocă, Crângașiul era încă un cartier de margine, cu drumuri prăfuite, case simple și un mod de viață mai degrabă rural decât urban. Dâmbovița, care traversa cartierul, era în același timp o binecuvântare și o amenințare. Pe de o parte, oferea resurse de apă și un spațiu natural bogat, dar pe de altă parte provoca inundații devastatoare primăvara, când râul se revărsa.

Locuitorii Crângașiului, mulți dintre ei proveniți din familii modeste, ridicau locuințe din paiantă sau chirpici, materiale ieftine și la îndemână, dar fragile. Această realitate a accentuat imaginea cartierului ca zonă a oamenilor simpli, deseori marginalizați de centrul orașului.

După al Doilea Război Mondial – schimbări sociale și politice

Anii de după război au adus transformări majore în societatea românească, iar Crângașiul nu a făcut excepție. 

În 1946, aici se înființează organizația de tineret a Partidului Național-Țărănesc, semn al unei comunități active și implicate în viața politică. Totuși, curând după instaurarea regimului comunist, asemenea inițiative au fost suprimate.

Între anii 1940 și 1960, terenurile din zonă au fost ocupate treptat de locuințe modeste, construite de familii sărace. Inundațiile Dâmboviței continuau să facă ravagii, distrugând periodic casele fragile și provocând suferințe localnicilor.

Primele blocuri și începutul urbanizării

Abia în anii 1960 se produce un moment de cotitură. Autoritățile decid ridicarea primelor blocuri de locuințe destinate muncitorilor, în special celor din industria metalurgică, aflată în plină expansiune. 

Astfel, Crângașiul începe să capete o nouă identitate – aceea de cartier muncitoresc, cu ansambluri de blocuri ce promiteau condiții mai bune de locuire.

Totuși, procesul de urbanizare a fost lent și incomplet. Pe lângă blocurile noi, continuau să existe case modeste, iar contrastul dintre ele reflecta diferențele sociale ale vremii.

Dezastrele anilor ’70

Anii 1970 au adus pentru Crângași una dintre cele mai grele încercări. Inundațiile masive ale Dâmboviței au lovit cartierul, transformând străzile în canale și afectând atât casele vechi, cât și blocurile recente. Locuitorii au trăit momente dramatice, iar autoritățile au fost obligate să găsească soluții durabile.

Astfel, la începutul anilor ’80, regimul comunist decide o intervenție radicală: sistematizarea albiei Dâmboviței și ridicarea unor ansambluri de blocuri masive, pentru a înlocui casele vulnerabile. Tot atunci ia naștere Lacul Ciurel, un lac de acumulare de dimensiuni impresionante, menit să reducă riscul inundațiilor.

Această transformare marchează definitiv identitatea cartierului. Crângașiul devine un spațiu urbanizat, cu blocuri înalte, străzi largi și infrastructură mai modernă, dar pierzând o parte din specificul său rural de altădată.

Crângașiul de azi – între tradiție și modernitate

Astăzi, cartierul Crângași se prezintă ca un amestec între vechi și nou. Blocurile ridicate în perioada comunistă domină peisajul, dar printre ele se mai pot întâlni case vechi, martori ai unei epoci apuse. Biserica Belvedere rămâne un reper spiritual și arhitectural, amintind de ambițiile interbelice ale comunității, precum și faimosul Lacul Morii.

Lacul Ciurel și parcul din apropiere oferă locuitorilor un spațiu verde generos, transformat într-un loc de relaxare și socializare. Crângașiul este astăzi integrat pe deplin în viața Capitalei, având acces la transport public și facilități urbane, însă trecutul său rămâne prezent în memoria celor care cunosc istoria locului.

Un cartier cu o identitate puternică

Povestea cartierului Crângași este, de fapt, povestea Bucureștiului însuși: o istorie a transformărilor, a luptei cu natura, a trecerii de la rural la urban și a oamenilor simpli care au construit orașul din temelii.

De la crângașii care trăiau în pădurile Vlăsiei la muncitorii din fabricile de metalurgie, fiecare generație și-a lăsat amprenta asupra cartierului. Inundațiile Dâmboviței au încercat în repetate rânduri să-l distrugă, dar fiecare catastrofă a fost urmată de renaștere și schimbare.

Astăzi, Crângașiul rămâne un cartier cu o identitate aparte, o combinație între rezistență, adaptare și memorie colectivă. Povestea sa continuă să fie scrisă, în ritmul unui oraș care nu încetează niciodată să se transforme.

Sursa foto: bucurestiulmeudrag.ro

Citește și: Istoria cartierului Drumul Taberei din București, unde Tudor Vladimirescu și-a stabilit tabăra de panduri în 1821