Lumea lăutarilor din România a dat de-a lungul timpului numeroase figuri legendare, dar puțini au reușit să atingă popularitatea și respectul de care s-a bucurat Fărâmiță Lambru. Considerat unul dintre cei mai renumiți acordeoniști pe care i-a avut țara, Lambru a devenit cunoscut nu doar prin talentul său muzical, ci și prin prietenia cu inegalabila Maria Tănase, cea care i-a schimbat destinul și l-a transformat într-o personalitate a scenei românești.

Copilăria și primele contacte cu muzica

Povestea lui este una de viață și artă, de talent și sacrificiu, dar și de recunoștință față de oamenii care i-au fost alături. Dintr-un tânăr rom de 24 de ani, cu un acordeon ponosit și un vis, Fărâmiță Lambru a ajuns un nume aplaudat atât în România, cât și peste hotare.

Fărâmiță Lambru s-a născut pe 15 septembrie 1927 într-o familie de lăutari romi, pentru care muzica era nu doar tradiție, ci și mijloc de existență. 

Spre deosebire de alți artiști care și-au luat un nume de scenă, „Fărâmiță” era chiar numele său de familie, purtat cu mândrie. Tatăl său, Tudor Fărâmiță, a fost cel care i-a pus pentru prima dată acordeonul în brațe, devenind primul său profesor și model artistic.

Încă din copilărie, Lambru și-a dovedit talentul și a învățat să stăpânească instrumentul cu o naturalețe uimitoare. Nu era doar tehnica cea care îl diferenția, ci și sensibilitatea cu care reușea să transmită emoție prin fiecare notă. Această calitate avea să-l facă remarcat mai târziu, când destinul i-a scos-o în cale pe Maria Tănase.

Debutul în armată și primele experiențe scenice

Drumul său artistic propriu-zis a început în 1949, în perioada în care își satisfăcea stagiul militar. Acolo a cântat pentru prima dată într-o formație militară, descoperind ce înseamnă să faci muzică pe scenă, în fața unui public. Deși era doar începutul, acei ani i-au dat încredere și experiența necesară pentru a păși cu mai mult curaj pe drumul muzicii.

Anii de după război nu erau ușori, însă pentru un lăutar talentat existau întotdeauna cârciumi, restaurante sau spectacole unde era nevoie de muzică. Tânărul Lambru începea să fie cunoscut în cercurile bucureștene, dar șansa cea mare avea să vină abia câțiva ani mai târziu, când l-a întâlnit pe scena Teatrului de Estradă pe Maria Tănase.

Întâlnirea providențială cu Maria Tănase

Momentul întâlnirii cu artista care avea să-i schimbe destinul este descris cu emoție în cartea Mariei Roșca, Maria Tănase. Fărâmiță s-a prezentat simplu, cu modestie: „Sărut mâna, doamna, eu sunt Fărâmiță Lambru”. Maria Tănase, aflată în căutarea unui nou instrumentist, l-a privit curioasă pe tânărul cu ochii încercănați și părul creț.

Lambru a ridicat pe umeri acordeonul său Hohner cu burduful spart și a început să cânte. Vocea acordeonului său, deși imperfectă ca instrument, a reușit să transmită o emoție atât de puternică, încât a convins-o imediat pe marea artistă. 

Cei doi au interpretat împreună melodia „Asta iarna era iarna”, iar la final Maria a izbucnit în râs și i-a spus glumind: „Măi Fărâmiță, mă trage curentul de la acordeonul tău!”. Dincolo de glumă, Tănase simțise că avea în față un talent veritabil, pe care l-a „adoptat” și l-a luat sub aripa sa.

Ascensiunea alături de „Pasărea măiastră”

Începând cu acea zi, drumul lui Lambru s-a schimbat radical. Maria Tănase l-a transformat în acordeonistul ei preferat și l-a dus alături de ea în sute de spectacole prin toată țara și în străinătate.

Au cântat împreună în Franța, Italia și Germania, ducând folclorul românesc pe scene importante și fermecând publicuri diverse.

În paralel cu aceste turnee, Fărâmiță cânta și în cele mai renumite cârciumi din București, unde era adulat de iubitorii de muzică lăutărească. Cu ajutorul Mariei Tănase, s-a angajat la Teatrul „Constantin Tănase”, unde a devenit solist și dirijor al orchestrei populare. 

Relația dintre cei doi nu era doar profesională, ci și personală. Maria Tănase i-a fost martoră la cununie și chiar nașă, ceea ce arată legătura puternică și sinceră care îi unea.

Cariera discografică și debutul în cinematografie

Anul 1962 a marcat un alt moment important pentru cariera sa: primele înregistrări la casa de discuri Electrecord. Acestea i-au consolidat reputația și l-au făcut cunoscut și celor care nu-l puteau asculta pe viu în spectacole sau cârciumi.

Moartea prematură a Mariei Tănase în 1963 a fost o lovitură dură pentru Lambru, care pierduse nu doar o parteneră de scenă, ci și o prietenă apropiată. Cu toate acestea, și-a continuat cariera și a avut șansa să pătrundă și în lumea cinematografiei. În 1967, a fost invitat să interpreteze rolul celebrului Zavaidoc în musicalul „Groapa”, un film ce i-a pus în valoare talentul muzical și carisma.

Patru ani mai târziu, în 1971, a apărut și în filmul „Facerea lumii”, unde a jucat alături de actori mari precum Toma Caragiu și Colea Răutu. Astfel, Lambru a reușit să-și extindă activitatea artistică dincolo de muzică, devenind o figură cunoscută și în cinematografia românească.

Recunoașterea oficială și apogeul carierei

Pentru activitatea sa de la Teatrul „Constantin Tănase”, Fărâmiță Lambru a fost distins în 1968 cu medalia „Ordinul Meritul Cultural”, clasa a V-a. Era o recunoaștere oficială a talentului și contribuției sale la cultura muzicală românească.

Publicul îl iubea pentru virtuozitatea cu care stăpânea acordeonul și pentru energia pe care o transmitea la fiecare apariție. Era capabil să ridice sala în picioare, să facă oamenii să plângă sau să danseze, iar asta îl transforma într-un artist complet, care nu își pierdea niciodată farmecul.

Un destin frânt de boală

Din păcate, viața lui Lambru a fost umbrită de problemele de sănătate. Bolnav de diabet și fumător înrăit, artistul a ignorat adesea semnele bolii. Nu s-a menajat, nu a refuzat niciodată invitații la spectacole, nunți sau botezuri. Această dăruire totală pentru public l-a consumat treptat, iar tuberculoza, suprapusă peste alte afecțiuni, i-a adus sfârșitul.

După o lungă suferință, Fărâmiță Lambru s-a stins din viață în 1974, la doar 47 de ani. A fost înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din București, lăsând în urmă o moștenire muzicală și o poveste de viață impresionantă.

Moștenirea unui lăutar unic

Fărâmiță Lambru rămâne un simbol al muzicii lăutărești românești și unul dintre cei mai iubiți acordeoniști ai generației sale. Povestea lui este strâns legată de cea a Mariei Tănase, „Pasărea măiastră” care l-a descoperit și l-a ajutat să își urmeze destinul. Împreună au creat momente de neuitat, au dus folclorul românesc peste granițe și au arătat lumii frumusețea muzicii noastre.

Dacă Maria Tănase spunea adesea că muzica trebuie cântată cu sufletul, Lambru a demonstrat că aceasta era filosofia lui de viață. Fiecare notă, fiecare acord scos din acordeonul său transmitea o emoție puternică, o vibrație care ajungea direct la inimile celor care îl ascultau.

Deși s-a stins mult prea devreme, Fărâmiță Lambru a rămas în memoria colectivă drept „acordeonistul Mariei Tănase”, dar și ca un artist autentic, care și-a pus amprenta asupra muzicii românești. Viața sa este dovada că talentul, atunci când întâlnește oamenii potriviți și circumstanțele favorabile, poate transforma destine și poate crea legende.

Citește și: Tot ce nu știai despre Maria Tănase, „Pasărea Măiastră a muzicii românești”. Lucruri inedite despre mare artistă