În mijlocul Bucureștiului, acolo unde străzile înguste ale Centrului Vechi adună laolaltă cafenele, prăvălii și fragmente de istorie, strada Șepcari ascunde un trecut cu adevărat surprinzător. Dincolo de aparențele unei simple alei pietonale, presărată astăzi cu restaurante și baruri, această stradă poartă între zidurile sale povestea unuia dintre cele mai interesante episoade lingvistice și istorice din Capitală: aici s-a născut termenul „pușcărie”. Povestea Șepcarilor începe însă mult mai devreme decât credem. Ea îmbină tradiția meșteșugurilor, influențele modei și transformările urbane cu episodul sumbru al detenției, ce a marcat atât istoria orașului, cât și limbajul său.

„Pușcăria” de la Curtea Domnească

La origini, termenul „pușcărie” nu a avut nimic de-a face cu sensul actual de închisoare. El desemna un turn al Curții Domnești, construit ca arsenal militar. În această clădire solidă se depozitau armele domnitorului – tunuri, puști și alte echipamente de luptă – iar rolul ei era dublu: defensiv și ceremonial.

Salvele de tun trase din acest loc marcau evenimente de seamă sau sărbători religioase. Treptat însă, clădirea și-a schimbat funcționalitatea. Pivnițele întunecoase au fost transformate în loc de detenție pentru tâlhari, în timp ce boierii căzuți în dizgrație erau încarcerați în turnul-clopotniță. Astfel, printr-o asociere firească, „pușcăria” a devenit sinonimă cu spațiul de închisoare.

Un document istoric din 1829 confirmă această utilizare. Atunci, consulul britanic la București solicita, în limba franceză, eliberarea a doi supuși englezi „retenus dans les prisons de Pouchkarie”. Termenul intrase deja în limbajul oficial și, mai mult, în conștiința colectivă, de unde avea să se perpetueze până astăzi.

Strada tuturor meseriașilor: de unde provine numele de Șepcari

Dacă episodul „pușcăriei” ne vorbește despre severitate și detenție, numele actual al străzii trimite la o cu totul altă dimensiune: meșteșugul și moda.

În secolul al XIX-lea, strada Șepcari era recunoscută pentru atelierele meșterilor care confecționau șepci. Aceștia satisfăceau gusturile tinerilor boieri, care, după 1830, adoptaseră moda rusească, înlocuind vechile căciuli orientale cu șepci considerate mai occidentale și moderne.

Dar înainte de epoca șepcilor, zona fusese dominată de calpaccii, specialiști în realizarea calpacurilor – acele căciuli voluminoase din piele de berbece, purtate de domni, boieri și negustori înstăriți. În Catastihul din 1832, breasla calpaccilor este consemnată în mahalaua Curtea Veche, confirmând prezența lor în zonă.

Calpacul, împreună cu işlicul – o căciulă de blană scumpă, cu formă pătrată sau rotunjită, simbol al rangului boieresc – reprezentau semne de distincție socială. După 1830, însă, aceste accesorii orientale încep să fie abandonate. Societatea românească dorea să se alinieze la modelele occidentale, iar șapca devine accesoriul preferat. Calpaccii se adaptează rapid și se transformă în șepcari, iar strada își schimbă profilul și, în cele din urmă, și numele.

Primele mențiuni documentare și modernizarea zonei din Centrul Vechi al Capitalei

În 1852, apare prima mențiune a mahalalei Șepcari, semn al consolidării identității comerciale a străzii. Atelierele, prăvăliile și forfota meșteșugărească îi ofereau un aer vibrant, specific Bucureștiului aflat în plină transformare.

O mare schimbare survine însă după incendiul devastator din 1847, care a distrus o parte importantă a centrului orașului. Reconstrucția a adus cu sine lucrări ample de modernizare: canalizare, refacerea infrastructurii și pavarea străzilor cu bolovani de râu. În acest context, și Șepcari capătă o nouă înfățișare.

Clădirile ridicate după incendiu reflectă stilul arhitectural al secolului al XIX-lea, cu fațade mai elaborate și spații comerciale la parter. Totuși, sub acest strat modernizat se ascund încă urme mai vechi: pivnițe boltite, fundații solide și ziduri care coboară până în secolul al XVIII-lea.

Strada diversității etnice și culturale din București

Pe măsură ce orașul creștea, Șepcari devenea un spațiu cosmopolit. După 1850, nu mai găsim aici doar ateliere de meșteșugari, ci și locuințe ale unor profesioniști liberali, ceea ce diversifică profilul social al zonei.

La 1900, pe strada Șepcari trăiau aproximativ 100 de persoane, aparținând unor etnii și confesiuni variate: creștini ortodocși și catolici, protestanți, evrei mozaici și chiar mahomedani de origine albaneză. Această diversitate reflecta specificul Bucureștiului de atunci – un oraș-târg în care veneau negustori și meseriași din toate colțurile regiunii pentru a-și încerca norocul.

Amestecul de culturi, religii și tradiții a creat o atmosferă aparte. Pe aceeași stradă puteai găsi prăvălii de meșteșugari, magazine de mărfuri orientale, dar și locuințe modeste, într-o conviețuire firească.

Șepcari astăzi: o stradă între memorie și divertisment

Privind strada Șepcari astăzi, cu barurile sale aglomerate și fluxul constant de turiști, e greu de imaginat că aici s-au născut cuvinte, meșteșuguri și tradiții definitorii pentru București. Din turnul arsenalului unde a apărut termenul „pușcărie” și până la atelierele calpaccilor și șepcarilor, strada a cunoscut transformări profunde.

Arhitectura păstrează doar fragmente din acest trecut. Unele clădiri mai vechi își dezvăluie încă pivnițele, iar liniile fațadelor amintesc de secolul al XIX-lea. Însă dinamica turistică și comercială de astăzi estompează aceste ecouri, ascunzându-le sub lumina neoanelor și muzica din baruri.

Totuși, pentru cel care știe să privească dincolo de aparențe, Șepcari rămâne o stradă cu o identitate unică. Este un spațiu unde s-au întâlnit tradiția orientală și modernitatea occidentală, unde s-a născut un cuvânt definitoriu pentru sistemul penal românesc și unde s-au intersectat destinele a zeci de generații de bucureșteni.

O stradă mică, o istorie mare

Strada Șepcari este dovada că fiecare colț din București ascunde povești neștiute. În spatele numelui său aparent banal se află o istorie complexă: locul unde a apărut termenul „pușcărie”, dar și scena pe care calpaccii și șepcarii au transformat moda și economia orașului.

Astăzi, când pașii noștri calcă pe caldarâmul pavat în secolul al XIX-lea, trecem fără să știm pe urmele tâlharilor închiși în pivnițele arsenalului, ale boierilor pedepsiți în turnul-clopotniță sau ale meșteșugarilor care dădeau tonul modei în epoca lor.

Șepcari nu este doar o stradă a Centrului Vechi, ci un fragment din identitatea Bucureștiului. Ea vorbește despre evoluția limbii, a societății și a orașului însuși, despre felul în care tradiția se împletește cu modernitatea și despre cum memoria colectivă se ascunde în cele mai neașteptate locuri.