În inima Bucureștiului, acolo unde astăzi turiștii se plimbă printre cafenele cochete și restaurante cu specific românesc sau internațional, se află strada Șelari, una dintre cele mai vechi artere ale orașului. La prima vedere, poate părea o simplă străduță din Centrul Vechi, dar în spatele zidurilor sale s-au consumat povești pasionale, intrigi politice și tragedii care au marcat destinul urbei lui Bucur. De la meșteșugarii șelari care au dat numele locului, până la bordelurile ce au transformat strada în Cartierul Roșu al Bucureștiului, Șelari este un spațiu al contrastelor și al memoriei colective.

De unde provine numele străzii Șelari

Numele străzii provine de la breasla șelarilor, meșteșugari care confecționau șei și accesorii pentru cai. În secolele trecute, caii erau esențiali pentru transport, comerț și viața cotidiană, iar șelarii erau priviți ca artiști ai meseriei lor. Strada lor era animată, plină de negustori, ateliere și călători. La capătul Șelarilor se afla Podul Calicilor, unul dintre cele mai vechi poduri peste Dâmbovița, loc de trecere între centrul orașului și mahalaua Rahovei. Numele de „calici” nu era întâmplător, întrucât zona adăpostea mulți oameni săraci, care trăiau la marginea societății.

Strada avea și o legătură directă cu Curtea Sticlarilor, ridicată în jurul anului 1710, în timpul domniei lui Ștefan Cantacuzino. Aici se produceau obiecte din sticlă și ceramică, iar locul a rămas în memoria bucureștenilor și datorită poveștii dramatice a soției voievodului, doamna Păuna.

Patimile doamnei Păuna și blestemul trădării

Legenda spune că doamna Păuna și-ar fi pierdut mințile după ce soțul ei, Ștefan Cantacuzino, l-a trădat pe Constantin Brâncoveanu, predându-l turcilor la Istanbul. Gestul a adus nu doar o pată de sânge asupra numelui familiei, ci și o tragedie personală. Înnebunită de vinovăție și suferință, Păuna s-a retras între zidurile Curții Sticlarilor, unde se spune că rătăcea fără pace, fiind cuprinsă de viziuni și deliruri. Astfel, locul a devenit încărcat de o aură misterioasă, deopotrivă legată de meșteșugul sticlei și de blestemul trădării.

Cu trecerea timpului, cuptoarele și atelierele au dispărut, lăsând loc hanurilor, prăvăliilor și, mai târziu, localurilor de petrecere. Astăzi, pe locul Curții Sticlarilor se află Curtea Berarilor, un spațiu dedicat altui tip de „meșteșug” – berea artizanală –, dar amintirea doamnei Păuna încă bântuie imaginarul istoric al străzii.

Cartierul Roșu al Capitalei, strada plăcerilor interzise

În secolul al XIX-lea, strada Șelari și împrejurimile au intrat într-o nouă etapă: cea a desfrâului organizat. După mutarea curții domnești, zona Lipscani–Șelari s-a transformat într-un loc al bordelurilor, comparat adesea cu celebrul Cartier Roșu din Amsterdam. Poveștile de epocă amintesc de lăutari, muzici amețitoare, vin roșu și curtezane îmbrăcate în mătase.

Cel mai cunoscut bordel de pe Șelari a apărut după 1795 și a funcționat până în 1847, când un incendiu devastator a mistuit mare parte din Centrul Vechi. Focul a pus capăt oficial epocii caselor de toleranță, dar amintirea lor a rămas. În locul acestora au răsărit hanuri elegante și hoteluri respectabile. În 1857, chiar pe locul bordelului, a fost ridicat Hotelul Fieschi, considerat unul dintre cele mai luxoase ale vremii. Astfel, strada Șelari a trecut de la lumea plăcerilor ascunse la cea a respectabilității burgheze.

Totuși, în imaginarul bucureștean, strada a rămas mult timp asociată cu libertinajul, cu amorurile interzise și cu poveștile nocturne ce circulau din gură în gură, dându-i renumele de „kilometrul O al amorului” în Capitală.

Zaraza, prinsă la mijloc între Zavaidoc și Cristian Vasile

Dar cea mai cunoscută poveste legată de Șelari este cea a Zarazei, frumoasa curtezană care a devenit muză și destin fatal pentru marele cântăreț de tangouri Cristian Vasile. Cei doi s-au întâlnit la localul Vulpea Roșie, unde Vasile cânta romanțe și tangouri. Zaraza era deja o figură legendară, dorită de bărbații cu bani și putere. Relația lor a fost intensă, pasională, iar cântărețul i-a dedicat celebrul tango care îi poartă numele, transformat într-un simbol al iubirii nebune.

Dar dragostea lor s-a frânt sub umbra rivalității dintre Cristian Vasile și Zavaidoc, un alt cântăreț celebru al vremii. Se spune că, orbit de invidie, Zavaidoc ar fi plătit un bătăuș ca să-l omoare pe Vasile. Asasinul, admirator al talentului muzical, a refuzat să-i ia viața, dar în schimb a lovit unde îl durea cel mai mult: în iubita lui. Într-o noapte, pe Podul Calicilor, Zaraza a fost ucisă.

Durerea l-a doborât pe Cristian Vasile. Legenda spune că, după incinerarea iubitei, el a furat urna cu cenușa ei și, timp de patru luni, a mâncat câte puțin din ea, un gest halucinant al unui om răpus de nebunie și dor. În cele din urmă, a încercat să-și curme viața bând terebentină. A supraviețuit, dar și-a distrus corzile vocale, rămânând mut pentru totdeauna. Astfel s-a încheiat cariera unuia dintre cei mai mari cântăreți de tangouri ai României, într-o tragedie pe care Bucureștiul nu a uitat-o.

Strada Șelari astăzi, între legendă și modernitate

Astăzi, Șelari și-a schimbat înfățișarea, dar nu și sufletul. Este una dintre cele mai animate străzi din Centrul Vechi, plină de cafenele, baruri și restaurante tematice. Turiștii vin aici pentru a gusta farmecul Bucureștiului interbelic și pentru a descoperi poveștile care plutesc încă în aer.

Localuri precum Gara Lipscani sau Bordello amintesc de trecut, fie prin decoruri inspirate din alte epoci, fie prin nume care evocă istoria de bordeluri a locului.

Contrastul este izbitor: pe aceeași stradă unde altădată își plângea nebunia doamna Păuna sau se stingea iubirea tragică a Zarazei, astăzi răsună muzică modernă, râsete și clinchete de pahare. Totuși, Șelari rămâne un spațiu al memoriei vii. Zidurile și piatra cubică ascund încă umbrele trecutului, transformând fiecare pas într-o călătorie prin timp.

Kilometrul O al amorului bucureștean interbelic

Strada Șelari este mai mult decât o simplă arteră a Centrului Vechi. Este un loc în care istoria, legenda și mitul s-au țesut într-o țesătură complexă. Aici s-au întâlnit meșteșugarii șelari, domnitorii, artiștii și curtezanele. Aici s-au consumat trădări politice, pasiuni interzise și tragedii amoroase. De la doamna Păuna la Zaraza, de la Podul Calicilor la Curtea Sticlarilor, fiecare colț al străzii poartă o poveste.

Astăzi, Șelari este un simbol al contrastelor Bucureștiului: un loc al petrecerii moderne, dar și un muzeu viu al trecutului. Cine pășește aici intră, fără să știe, pe kilometrul O al amorului din Capitală, acolo unde patimile, suferința și pasiunea au lăsat urme adânci, imposibil de șters.