La data de 10 noiembrie 1940, în România s-a produs unul dintre cele mai puternice cutremure înregistrate în secolul XX. Seismul a avut loc la ora locală 03:39 şi epicentrul s-a produs în zona Munţii Vrancei, la o adâncime estimată între 133 şi 150 km.  Conform majorităţii surselor, magnitudinea a variat între 7,4 şi 7,7 grade pe scara Richter. 

Zonele cele mai afectate au fost centrul şi sudul Moldovei, nord-estul Munteniei, inclusiv 
Din cauza contextului politic şi militar al acelor ani (România fiind implicată în al Doilea Război Mondial), informaţiile privind victimele şi pagubele au fost parţial cenzurate sau incomplete. 

Ce s-a întâmplat în Bucureşti

În Bucureşti, cutremurul a generat distrugeri semnificative, deşi nu la acelaşi nivel ca în unele zone din Moldova. Se menţionează că, în Capitală, clădirea denumită “Blocul Carlton” — un imobil de locuinţe înalte pentru acea epocă (14 etaje, beton armat) — s-a prăbuşit aproape în totalitate. Conform raportărilor, dintre dărâmăturile clădirii au fost scoşi peste 100 de morţi, până la 24 noiembrie. 

Alte clădiri de importanţă publică sau locuinţe au suferit avarii grave: teatre, muzee, blocuri mai înalte, biserici, infrastructură – toate au fost afectate. De asemenea, circulaţia în oraş a fost grav perturbată: bulevarde centrale au fost blocate de moloz, transportul public a suferit în special în zona bulevardului Brătianu (astăzi Ion C. Bălcescu) şi piaţa Romană. 

Impactul asupra ţării şi urmările

La nivel naţional, estimările pentru victime sunt variate: se menţionează peste 1.000 de morţi şi aproximativ 4.000 de răniţi, majoritatea în Moldova. Oraşul Panciu (Vrancea) este indicat ca fiind distrus aproape în totalitate — 90-95 % din casele de zid fiind avariate. 

Cutremurul a reprezentat un semnal major privind vulnerabilitatea seismică a clădirilor din România, în special a celor construite fără normele antiseismice adecvate. 

Îți recomandăm și:

Marele Cutremur din 1802: Bucureștiul s-a zdruncinat la 8 grade pe scara Richter

Hotelul Dunărea, bijuteria arhitectonică devenită ruină. Distrus de cutremure, abandonat de statul român

Momentul prăbușirii blocului Carlton din București. Nemții au ajutat la salvarea victimelor

În dimineața zilei de 10 noiembrie 1940, în doar câteva secunde, Bucureștiul a fost zguduit de una dintre cele mai cumplite tragedii urbane din istoria sa modernă: prăbușirea blocului Carlton, simbol al modernismului interbelic și mândrie a arhitecturii bucureștene de inspirație americană. Clădirea, situată în Piața Universității, avea 14 etaje și era considerată un reper al progresului tehnic al epocii, având chiar și un cinematograf la parter.

Cutremurul cu magnitudinea de 7,4 grade pe scara Richter a transformat însă această construcție într-un morman uriaș de moloz. În interiorul său se aflau, potrivit estimărilor, peste 200 de persoane, dintre care niciuna nu a supraviețuit. Blocul Carlton s-a prăbușit complet, fără a lăsa în picioare nicio parte a structurii principale, imaginea ruinelor sale devenind rapid simbolul fragilității orașului în fața seismelor vrâncene.

Cauzele prăbușirii totale

Ancheta realizată ulterior de autoritățile române a scos la iveală deficiențe grave de proiectare și execuție. În structura blocului existau stâlpi de forme diferite — unii în formă de „L”, alții circulari sau rectangulari — care nu erau aliniați pe aceleași axe verticale. Această inconsecvență structurală a dus la o distribuție inegală a sarcinilor de rezistență. În plus, grinzile transversale erau mult prea subțiri, unele având doar 14 cm grosime, iar pereții interiori măsurau doar 7 cm, o valoare insuficientă pentru o clădire de o asemenea înălțime.

Dezastrul a fost agravat de faptul că o parte dintre locatari, cel mai probabil membri ai personalului tehnic, se adăpostiseră în subsol, unde au fost prinși sub tonele de beton. Structura a cedat complet în câteva secunde, ceea ce nu a lăsat nicio șansă celor din interior.

Operațiunea de salvare – o mobilizare fără precedent

La scurt timp după cutremur, întreaga zonă a fost învăluită de haos. Armata, jandarmeria, pompierii și poliția au intervenit prompt, formând echipe care au început să sape printre dărâmături. În scurt timp, li s-au alăturat membri ai Mișcării Legionare, care deținea atunci controlul executiv, dar și numeroși civili – vecini, trecători sau rude ale victimelor.

Operațiunea a fost extrem de dificilă: în urma prăbușirii izbucnise un incendiu alimentat de instalațiile electrice și de gaz, iar peste oraș începuse să plouă. În ciuda condițiilor vitrege, eforturile de căutare au continuat neîntrerupt, cu ajutorul reflectoarelor aduse special pentru a permite lucrul pe timpul nopții.

Intervenția trupelor germane

În acea perioadă, România se afla sub influență militară germană, iar la București erau staționați soldați ai Wehrmachtului. Printre cei care au ajutat la operațiunile de salvare s-au aflat trupe germane conduse de generalii Speidel și Hansen, aflate temporar în capitală. Aceștia au pus la dispoziția autorităților echipamente, personal și sprijin logistic, participând efectiv la degajarea dărâmăturilor. Martorii vremii au consemnat prezența militarilor germani printre civili, lucrând cot la cot cu pompierii și soldații români, într-o încercare disperată de a găsi supraviețuitori.

Această intervenție a reprezentat prima acțiune de salvare de mare amploare organizată în România modernă. În ciuda mobilizării, proporțiile catastrofei au fost copleșitoare. După câteva zile de eforturi, nu s-au mai găsit persoane în viață. Bucureștenii au asistat îngroziți la scenele dramatice, iar evenimentul a rămas adânc întipărit în memoria colectivă a capitalei.

Urmele dezastrului și amintirea blocului Carlton

Imaginile surprinse în zilele următoare arată nu doar mormanele de beton și fier răsucit din Piața Universității, ci și pagubele masive suferite în alte zone ale orașului, precum cartierele Vitan și Uranus. Scene similare au fost documentate și în alte localități, între care Focșani, puternic afectat de același cutremur.

Astăzi, blocul Carlton nu mai există, iar pe locul său se află o clădire modernă. Totuși, amintirea prăbușirii sale continuă să fie un avertisment dureros asupra importanței respectării normelor de construcție și a consolidării clădirilor vechi într-un oraș situat într-o zonă seismică activă.

De ce “o parte din istorie a fost ștearsă pentru totdeauna”

• Din cauza cenzurii şi a situaţiei războiului, datele exacte privind victimele, pagubele şi intervenţia sunt incomplete sau conflictuale.
• În Bucureşti, relatările despre distrugere se concentrează pe câteva puncte de interes (ex. Blocul Carlton), dar pagubele din cartiere mai puţin centrale au primit mult mai puţină atenţie şi documentare.
• Mai multe arhive de presă din noiembrie 1940 lipsesc sau sunt inaccesibile, ceea ce face interpretarea istorică mai dificilă. 
• Multe clădiri şi structuri care au suferit avarii nu au mai fost mediatizate sau urmate de consolidări suficiente — vulnerabilitatea rămâne. 

Lecţii şi importanţa pentru prezent

Evenimentul din 10 noiembrie 1940 nu este doar o pagină de istorie: el rămâne relevant pentru astăzi pentru că arată ce se poate întâmpla când o metropolă are clădiri vechi, construite fără norme antiseismice moderne. În capitală, zone întregi sunt considerate cu risc seismic crescut. 

 Astfel, pe lângă memoria tragică, cutremurul ne aduce aminte de necesitatea consolidării infrastructurii, pregătirii populaţiei, informării şi transparenţei datelor.