Se spune adesea că cea mai mare suferință pe care o poate îndura omul provine din iubire, iar cele mai crude dintre aceste suferințe sunt cele născute din trădare și dezamăgire. În istoria literaturii române, puține povești ilustrează mai bine acest lucru decât triunghiul amoros tragic dintre Ștefan Octavian Iosif, Dimitrie Anghel și fascinanta Natalia Negru. 

O poveste de dragoste sortită tragediei

Cei doi poeți și prieteni apropiați s-au regăsit prinși de pasiune, rivalitate și durere din cauza aceleiași femei, creând una dintre cele mai dramatice povești de dragoste din literatura română.

Natalia Negru era uluitoare din toate punctele de vedere. Înaltă, brunetă și frumoasă, cu ochi de felină, forme voluptuoase și o voce de sirenă, farmecul ei era imediat, iar tânărul poet Șt. O. Iosif a fost fermecat din clipa în care a zărit-o citind în Biblioteca Fundației Universitare, unde lucra ca custode.

La rândul ei, Natalia nu-și putea lua ochii de la el. Dorind să-l impresioneze, ea a prezentat chiar o lucrare despre poezia lui, Doina, la un seminar, demonstrându-și inteligența și dedicația.

Așa cum relata ea în romanul autobiografic Helianta: "Când a auzit Steo ce succes a avut Doina mea la seminar, a fluierat toată ziua de bucurie. A căutat să mă cunoască, mi-a mulțumit și mi-a cerut niște poezii, dintre care a ales una, Străbunica, pe care a publicat-o la loc de cinste în Sămănătorul."

Romantismul lor a înflorit rapid, cu priviri, întâlniri și scrisori de dragoste. În cele din urmă, Iosif a cerut-o în căsătorie, iar Natalia a acceptat. Pe 25 iulie 1904, și-au jurat dragoste veșnică înaintea lui Dumnezeu, într-o ceremonie oficiată de bunicul Nataliei, părintele Toma Dimitrescu. 

Se spune că nunta a durat trei zile și trei nopți, printre invitați numărându-se figuri marcante precum Nicolae Iorga și Mihail Sadoveanu, Iorga oferindu-le revista literară Sămănătorul drept cadou de nuntă.

Trădarea care l-a sfâșiat pe Șt. O. Iosif

Pentru o vreme, viața lui Iosif părea completă. Însă fericirea lui a fost de scurtă durată. Cel mai apropiat prieten al său, Dimitrie Anghel, vizita frecvent tinerii căsătoriți, formând o legătură cu Natalia care avea să devină periculoasă. Intimitatea dintre cei trei era intensă, iar Anghel, mândru și îndrăgostit, nu putea suporta să fie pe locul al doilea în inima Nataliei.

Natalia, atrasă de farmecul și pasiunea lui Anghel, a cedat ispitei. L-a părăsit pe soțul ei pentru Anghel, căutând în el o nouă vitalitate și dorință. 

Această trădare i-a zdrobit inima lui Iosif, sensibilă și fragilă. Pe 22 iunie 1913, Ștefan Octavian Iosif a murit, oficial din cauza unei congestii cerebrale, deși contemporanii romantici credeau că a murit din cauza unei inimi frânte.

O căsnicie furtunoasă cu Anghel

Relația Nataliei cu Dimitrie Anghel a fost departe de a fi fericită. “Poetul florilor” era temperamentat, agitat și orgolios—un contrast evident față de bărbatul blând și sensibil pe care îl părăsise. Căsătoria lor a fost marcată de gelozie, frustrare și conflicte domestice. Natalia și-a dat seama curând că a făcut o greșeală imensă alegându-l pe acest bărbat diferit de fostul soț.

Climaxul tragic al poveștii lor a avut loc într-o seară fatidică, în timpul unei dispute conjugale. Natalia, orbită de gelozie, l-a acuzat pe Anghel de infidelitate. Poetul, furios, a amenințat-o cu pistolul. A tras un glonț spre geam pentru a o speria, dar acesta a ricoșat și a lovit-o pe Natalia. Știind ce a făcut, Anghel și-a îndreptat arma spre pieptul său și a tras.

Natalia povestește evenimentul în Helianta: "Am crezut că glumește și am continuat să merg spre ușă. El a scos revolverul… și a tras. Eu am căzut. Impresionabil cum era, a crezut că m-a omorât, de aceea glonțul următor l-a tras în piept…"

Anghel a fost dus la spital, dar a murit după două săptămâni, din cauza septicemiei. La înmormântarea sa, Natalia a fost aspru criticată de cei prezenți. Printre cei care i-au condus pe ultimul drum pe “poetul florilor” s-au numărat George Topârceanu și George Călinescu, marcând astfel finalul unei povești de iubire și de literatură pline de dramatism.

O poveste de avertisment despre iubire și tragedie literară

Povestea Nataliei Negru, a lui Șt. O. Iosif și a lui Dimitrie Anghel rămâne un exemplu puternic al vulnerabilității inimilor chiar și în cazul celor mai talentați. Este o poveste în care iubirea, ambiția, prietenia și trădarea s-au ciocnit cu consecințe devastatoare. 

Natalia, muza care i-a fermecat pe amândoi, a devenit, în ochii contemporanilor, o figură tragică—a femeie al cărei farmec și putere a dus la moartea a doi poeți excepționali.

Deși contribuțiile lor literare au rămas, tragedia personală a lui Iosif și Anghel rămâne inseparabil legată de moștenirea lor. Poezia lor, plină de sensibilitate și idealism romantic, poartă acum și umbra inimii frânte de către aceeași femeie care le inspirase odinioară geniul artistic. 

Natalia Negru, cu frumusețea și complexitatea ei, întruchipează puterea distrugătoare și irezistibilă a iubirii, o muză care, literal și figurativ, și-a îngropat zeii.

Cel mai tragic triunghi amoros din istoria literaturii române

Acest triunghi amoros dramatic continuă să captiveze cercetătorii, scriitorii și cititorii literaturii române. Povestea subliniază vulnerabilitatea chiar și a celor mai sclipitori minți în fața pasiunii și geloziei. Povestea Nataliei nu este doar una de infidelitate, ci și despre condiția umană—interacțiunea dintre dorință, putere și consecințele tragice ale alegerilor făcute sub influența emoțiilor.

Moartea lui Șt. O. Iosif și a lui Dimitrie Anghel i-a transformat în figuri imortale ale legendelor literare, iar Natalia Negru a devenit un simbol al inspirației, dar și al distrugerii. Viețile lor, pentru totdeauna legate în această poveste de iubire și trădare, oferă o perspectivă de avertisment asupra emoțiilor intense și a complexităților morale care adesea stau la baza geniului artistic.

Chiar și astăzi, la peste un secol de la aceste evenimente, povestea Nataliei Negru și a celor doi poeți condamnați rămâne un exemplu dramatic al interacțiunii dintre iubire și creație, pasiune și distrugere. Este una dintre cele mai emoționante și tragice narațiuni din literatura română—o poveste despre inimi frânte, vieți pierdute și inspirație transformată în durere.

În amintirea lui Șt. O. Iosif și Dimitrie Anghel, nu se poate separa realizarea lor poetică de drama umană care i-a înconjurat. Natalia Negru, prin frumusețea și complexitatea ei, le-a schimbat pentru totdeauna cursul vieții, lăsând o amprentă de neșters în istoria literaturii române și în imaginarul colectiv.

Aceasta este povestea unei muze care a fermecat, a inspirat și, în cele din urmă, a distrus, arătând că și cele mai mari inimi și cei mai luminoși poeți sunt vulnerabili în fața forțelor tumultoase, adesea crude, ale iubirii.

Citește și: Amorul interzis dintre Regina Maria și „Prințul Alb” Barbu Știrbey s-a sfârșit amar: „Te iubesc, Maria mea!”