Generalul Ioan Drăgălina rămâne una dintre cele mai puternice și dramatice figuri ale istoriei militare românești din Primul Război Mondial. Destinul său, curmat brutal la doar o zi după ce a fost numit comandant al Armatei I, simbolizează sacrificiul suprem al elitei militare române într-un moment critic pentru existența statului. Moartea sa, survenită în urma rănilor primite în Defileul Jiului, a stârnit nu doar emoție profundă, ci și controverse care aveau să persiste decenii întregi.

Contextul intrării României în război și luptele din Defileul Jiului

În toamna anului 1916, România intra în Primul Război Mondial cu speranța realizării idealului național al reîntregirii. Entuziasmul inițial a fost însă rapid înlocuit de realitatea dură a confruntării cu armate bine organizate și superioare tehnic. Defileul Jiului a devenit unul dintre punctele strategice esențiale ale conflictului, o poartă naturală prin care trupele austro-ungare și germane încercau să pătrundă în interiorul țării.

Aici s-au desfășurat unele dintre cele mai violente lupte ale campaniei din 1916. Relieful dificil, condițiile meteorologice nefavorabile și presiunea constantă a inamicului au transformat valea Jiului într-un adevărat infern pentru soldații români. În ciuda curajului demonstrat, Armata I a României se afla într-o poziție extrem de vulnerabilă.

Armata I română, depășită numeric și tehnologic

La începutul confruntărilor din Defileul Jiului, Armata I era comandată de generalul Ion Culcer. Forțele române erau însă net inferioare din punct de vedere numeric și tehnologic în raport cu trupele germane și austro-ungare. Generalul german Erich von Falkenhayn, comandantul Armatei a 9-a germane, descria ulterior aceste lupte ca fiind extrem de costisitoare pentru ambele părți.

Fiecare poziție trebuia cucerită prin asalt frontal, iar înaintarea se făcea cu sacrificii umane considerabile. Deși românii reușeau uneori să captureze prizonieri și materiale, prețul plătit era enorm. În cele din urmă, presiunea constantă a forțelor germane avea să ducă la retragerea trupelor române din trecătorile Carpaților.

Ascensiunea lui Ioan Drăgălina și numirea la comanda Armatei I

Ioan Drăgălina se remarcase deja în luptele din vara anului 1916, în special în zona Văii Cernei și la Orșova. Curajul, disciplina și capacitatea sa de comandă l-au impus ca unul dintre cei mai apreciați generali români ai momentului. În acest context, Marele Cartier General a decis înlocuirea generalului Ion Culcer cu Ioan Drăgălina la comanda Armatei I.

Numirea sa oficială a avut loc la 11 octombrie 1916. Cu acest prilej, generalul Drăgălina a transmis un ordin de zi devenit celebru prin duritatea și solemnitatea sa. El cerea ofițerilor și soldaților să apere pământul țării cu propria viață, să execute ordinele fără ezitare și să nu accepte retragerea ca opțiune. Mesajul reflecta disperarea situației, dar și hotărârea unui comandant care înțelegea miza uriașă a momentului.

Ziua fatală din Defileul Jiului

Tragedia avea să se producă a doua zi după numirea sa. În dimineața zilei de 12 octombrie 1916, generalul Ioan Drăgălina a pornit într-o misiune de recunoaștere în primele linii ale frontului, însoțit de doi ofițeri și de șoferul său. Grupul a traversat podul din apropierea Mănăstirii Lainici, o zonă extrem de periculoasă, aflată sub control parțial al inamicului.

La întoarcere, automobilul generalului a fost surprins de un schimb violent de focuri. Deși vehiculul a reușit să traverseze podul în viteză, Drăgălina a fost lovit de două gloanțe, unul în brațul stâng și altul în zona omoplatului. Rănile erau grave, iar situația medicală s-a deteriorat rapid.

Drumul durerii: spitale, amputare și speranțe pierdute

Generalul a fost transportat de urgență la postul sanitar din Gura Sadu, unde i-au fost acordate primele îngrijiri. Ulterior, a fost mutat la spitalul din Târgu Jiu, apoi la Craiova. Medicii au constatat că amputarea brațului stâng era inevitabilă pentru a-i salva viața.

Cu toate acestea, din ordinul Marelui Cartier General, Ioan Drăgălina a fost urcat într-un tren special și trimis la Spitalul Militar de la Palatul Regal din București. Pe durata transportului, rănile s-au infectat grav. Deși amputarea a fost în cele din urmă realizată, organismul slăbit al generalului nu a mai rezistat.

La 9 noiembrie 1916, la câteva săptămâni după rănire, Ioan Drăgălina s-a stins din viață. Moartea sa a fost percepută ca o pierdere imensă pentru armata română și pentru moralul trupelor aflate în plină retragere.

Continuarea luptelor și eșecul apărării defileului

După rănirea gravă a lui Drăgălina, comanda Armatei I a fost preluată de generalul Nicolae Petală. În Defileul Jiului, trupele române conduse de colonelul Ioan Atanasiu au reușit inițial să respingă ofensiva germană. Rezistența lor a fost însă de scurtă durată.

Până la sfârșitul lunii octombrie 1916, aproximativ 60.000 de soldați și 30.000 de cai ai cavaleriei germane și austro-ungare au traversat defileul, în ciuda focului românesc. Superioritatea artileriei germane a fost decisivă, forțând retragerea treptată a trupelor române.

Interpretări istorice și imaginea eroului

Omul politic Gogu Negulescu descria, în lucrarea sa „Sacrificiul românilor”, publicată la New York în 1918, rezistența eroică a românilor din Valea Jiului și moartea generalului Drăgălina ca pe un simbol al jertfei naționale. El sublinia luptele sângeroase și hotărârea cu care trupele române au încercat să oprească înaintarea inamicului prin Pasul Vulcan.

În contrast, generalul Ion Culcer, fostul comandant al Armatei I, a avut o perspectivă diferită, exprimată în memoriile sale publicate în 1929. Acesta susținea că Ioan Drăgălina nu a apucat, în mod real, să conducă Armata I și că planurile de atac fuseseră stabilite anterior de el.

Controversa legată de comanda Armatei I

Ion Culcer afirma că, în ziua de 11 octombrie 1916, i-a predat comanda lui Drăgălina împreună cu un plan clar de acțiune, recomandând reluarea ofensivei cu trupele disponibile. Potrivit acestuia, Drăgălina nu ar fi făcut decât să transmită ordinele stabilite deja, înainte de a pleca spre Târgu Jiu.

Generalul Culcer relata că a doua zi a primit o telegramă prin care era informat despre rănirea gravă a succesorului său, survenită în urma unui incident produs pe șoseaua din Defileul Jiului, unde Drăgălina ar fi intrat fără a cunoaște situația exactă a frontului. Tot Culcer a fost cel care a semnat ordinul de transport al rănitului la spitalul Palatului Regal.

Moștenirea lui Ioan Drăgălina în memoria colectivă

În ciuda controverselor, imaginea lui Ioan Drăgălina a rămas aceea a unui ofițer curajos, competent și profund respectat de subordonați. Chiar și Ion Culcer recunoștea că Drăgălina era iubit de soldați și apreciat pentru priceperea sa militară.

Faptul că a murit la doar o zi după numirea sa la comanda Armatei I a contribuit la mitizarea sa ca erou al Defileului Jiului. Destinul său tragic reflectă drama unei armate nepregătite pentru un război modern, dar animată de un profund sentiment al datoriei.

Ioan Drăgălina rămâne, astfel, un simbol al sacrificiului și al devotamentului față de țară, un general care și-a plătit cu viața hotărârea de a se afla în prima linie, alături de soldații săi, într-unul dintre cele mai grele momente din istoria României moderne.

Citește și: Generalul Ioan Emanoil Florescu, fondatorul Armatei Române, are o stradă cu numele său în centrul Bucureștiului