Când spui „Arcul de Triumf”, gândul îți zboară imediat la monumentul impunător de la intersecția șoselei Kiseleff cu bulevardul Constantin Prezan. Este simbolul victoriei și al unității naționale, însă puțini bucureșteni știu că structura de piatră pe care o admirăm astăzi este, de fapt, a șasea variantă ridicată în Capitală. Istoria acestui monument este una a transformărilor radicale, de la lemn și pânză pictată, până la granitul de Deva care îi conferă astăzi nemurirea.

Bucureștiul a început să își exerseze mândria de „Mic Paris” încă de la jumătatea secolului al XIX-lea. Primul pas a fost făcut în 1846, tot pe bulevardul Kiseleff. Nu era o construcție permanentă, ci una ridicată în grabă, din lemn, pentru a-l onora pe domnitorul Moldovei, Mihail Sturdza, aflat în vizită oficială. Deși efemer, acest prim arc a stabilit o tradiție: marile momente ale istoriei noastre aveau nevoie de o poartă simbolică spre glorie.

De la Independență la încoronarea Regelui Ferdinand

Trăiește momentul în care trupele române se întorceau victorioase de la sud de Dunăre! În decembrie 1877, Carol I era întâmpinat la poarta Mitropoliei de un al doilea Arc de Triumf, tot din lemn. Nici un an mai târziu, în octombrie 1878, armata care câștigase independența României defila pe sub o a treia structură, ridicată la intrarea în Piața Victoriei de inginerii Cerchez și Cucu. Aceste construcții erau „vii”, improvizate pentru a celebra emoția clipei, fiind demolate imediat ce ecoul marșurilor militare se stingea.

Adevărata provocare a venit însă în 1922, după încoronarea regelui Ferdinand la Alba Iulia. Bucureștiul avea nevoie de ceva grandios, așa că arhitectul Petre Antonescu a proiectat un monument pe locul celui actual. Din păcate, graba și resursele limitate au dus la o soluție de compromis: o fundație solidă de beton, dar o suprastructură din lemn, stuc și paiantă. Deși basoreliefurile erau impresionante, intemperiile au transformat rapid monumentul într-o ruină inestetică, forțând autoritățile să ia o decizie radicală în perioada interbelică.

Monumentul pe care îl vedem astăzi și urmele lăsate de comunism

Între 1935 și 1936, Bucureștiul a decis că e timpul pentru o construcție definitivă. Actualul Arc de Triumf a fost dedicat participării României în Primul Război Mondial, fiind inaugurat la 1 decembrie 1936, în prezența Regelui Carol al II-lea și a Reginei Maria. Din punct de vedere juridic și istoric, monumentul este protejat ca bun de patrimoniu național, însă regimul comunist nu a ezitat să îl „mutileze” ideologic. Textele proclamațiilor regelui Ferdinand au fost șterse, iar chipurile regilor, realizate de sculptorul Alexandru Călinescu, au fost distruse și înlocuite cu două flori de piatră anonime.

Respiră ușurată, istoria a început să fie reparată după 1989! Florile de piatră au dispărut, lăsând locul unor medalioane din bronz cu chipurile Regelui Ferdinand și ale Reginei Maria. Deși inscripțiile originale de pe panourile laterale nu au fost încă reinstaurate complet pentru a reflecta exact varianta din 1936, monumentul rămâne cel mai important martor al istoriei moderne a orașului.

Data viitoare când treci prin Piața Arcul de Triumf, privește cu atenție detaliile de pe fațada sudică. Nu privești doar o construcție de granit, ci rezumatul a șase încercări de a defini spiritul liber și învingător al acestui oraș. Bucureștiul nu uită, chiar dacă uneori are nevoie de un secol pentru a-și pune istoria în piatră.