Puține personalități din istoria României au reușit să lase în urmă o operă atât de impunătoare și durabilă precum Anghel Saligny. Numele său este legat pentru totdeauna de Podul de la Cernavodă, construcția monumentală care a unit Dobrogea de restul țării și care a reprezentat, la sfârșitul secolului al XIX-lea, o adevărată demonstrație de forță tehnică și viziune inginerească. Considerat de mulți drept cel mai mare inginer român, Anghel Saligny a fost nu doar un specialist strălucit, ci și un spirit vizionar, capabil să gândească infrastructura unei țări în plină transformare. Astăzi, memoria sa este păstrată nu doar prin operele sale inginerești, ci și prin faptul că o stradă din centrul Capitalei îi poartă numele, amintind bucureștenilor de omul care a schimbat pentru totdeauna fața infrastructurii românești.

Copilul pasionat de unelte care visa să devină inginer

Anghel Saligny s-a născut la 19 aprilie 1854, în localitatea Șerbănești, județul Galați. Încă din copilărie, a manifestat o atracție aparte pentru tot ceea ce însemna tehnică, mecanisme, scule și unelte. Într-o epocă în care România începea timid să-și contureze modernizarea, micul Anghel privea deja spre viitor.

Anii de școală i-au confirmat vocația. Era atras de matematică, fizică și mecanică, discipline care îi stimulau gândirea logică și dorința de a construi. Visul de a deveni inginer nu era unul trecător, ci o hotărâre fermă, susținută de muncă și perseverență.

Pentru a-și desăvârși pregătirea, a plecat în Germania, unde a urmat cursurile Universității din Berlin și ale Școlii Tehnice Superioare din Charlottenburg. Studiile sale i-au oferit o bază solidă și l-au familiarizat cu cele mai moderne soluții tehnice ale vremii. Acolo s-au pus temeliile unei cariere care avea să marcheze decisiv infrastructura României.

Întoarcerea în țară și începutul marilor proiecte

După finalizarea studiilor, Anghel Saligny s-a dedicat aproape exclusiv proiectării și construcției de căi ferate și poduri. În 1876, s-a întors în România, unde a fost numit inginer în cadrul Serviciului de Poduri și Șosele. Țara avea nevoie urgentă de infrastructură modernă, iar tânărul inginer era pregătit să răspundă acestei provocări.

Primul mare proiect în care s-a implicat a fost construcția căii ferate Ploiești–Predeal, o lucrare esențială pentru dezvoltarea transportului și pentru legătura cu Transilvania. Proiectul a presupus dificultăți tehnice considerabile, însă Saligny a demonstrat rapid că posedă nu doar cunoștințe teoretice, ci și capacitatea de a găsi soluții practice eficiente.

La doar cinci ani de la revenirea în țară, datorită profesionalismului său, a fost numit director adjunct al Serviciului de Poduri și Șosele. A contribuit la realizarea liniilor ferate Adjud–Târgu Ocna și Bârlad–Vaslui, lucrări de importanță strategică, menite să faciliteze transportul de persoane și mărfuri și să consolideze legăturile economice dintre regiuni.

În 1883, a fost transferat într-un nou serviciu special creat pentru construcția de poduri și căi ferate. Acolo și-a continuat activitatea cu aceeași pasiune și rigoare, construind numeroase poduri metalice care au devenit elemente esențiale ale infrastructurii românești.

Podul de la Cosmești – preludiul unei capodopere

Unul dintre proiectele importante ale acestei perioade a fost podul peste râul Siret, la Cosmești, inaugurat în 1888. Construcția a demonstrat încă o dată capacitatea lui Anghel Saligny de a îmbina inovația tehnică cu siguranța structurală.

Podul de la Cosmești a fost un pas decisiv către marea provocare a carierei sale: realizarea unei legături stabile peste Dunăre, fluviu care reprezenta o barieră naturală majoră între Dobrogea și Muntenia.

Marea provocare: Podul de la Cernavodă

Cel mai ambițios proiect al vieții sale a fost, fără îndoială, Podul de la Cernavodă, cunoscut inițial sub numele de Podul Regele Carol I. Construcția urma să traverseze Dunărea și să lege Cernavodă, din județul Constanța, de Fetești, în județul Ialomița.

Ridicat între 1890 și 1895 sub coordonarea directă a lui Anghel Saligny, podul avea o lungime impresionantă de 4.408 metri. La momentul inaugurării, era cel mai lung pod din Europa și al treilea din lume. Tablierul, cu o lățime de 12 metri, permitea circulația a două linii de cale ferată.

Structura sa metalică, concepută cu o rigoare extraordinară, oferea o stabilitate remarcabilă. Podul a fost gândit să reziste nu doar forței apelor și capriciilor naturii, ci și traficului intens al trenurilor.

La inaugurare, Regele Carol I a tăiat panglica oficială, rostind cuvinte pline de admirație pentru inginerii români care au dus la bun sfârșit această lucrare monumentală. Evenimentul a fost un moment de mândrie națională, o dovadă că România putea realiza proiecte de anvergură europeană.

Testul suprem: pariul cu propria viață

Pentru a demonstra soliditatea construcției, specialiștii au decis să supună podul unui test extrem: un convoi format din 15 locomotive grele urma să traverseze simultan structura.

Sigur pe calculele și soluțiile sale tehnice, Anghel Saligny a făcut un gest care avea să intre în legendă. S-a urcat, alături de câțiva muncitori, într-o șalupă ancorată chiar sub pod, asumându-și astfel riscul suprem. Dacă structura ar fi cedat, și-ar fi pierdut viața.

Când toate cele 15 locomotive au trecut fără probleme, inginerul a exclamat, ușurat și triumfător: „Știam că va ține!”. A fost momentul care i-a consacrat definitiv reputația.

Regretul unui perfecționist

După inaugurare, Anghel Saligny a petrecut săptămâni întregi analizându-și propria operă. Își privea podul ore în șir, nu pentru a se lăuda, ci pentru a-i descoperi eventualele imperfecțiuni.

Într-o discuție cu inginerul Nicolae Ionescu Johnson, a mărturisit că regretă faptul că nu a prevăzut și o cale de acces pentru pietoni și căruțe. Ar fi dorit ca legătura dintre Dobrogea și Muntenia să fie completă, nu doar feroviară. Această confesiune spune mult despre caracterul său: un profesionist exigent, mereu în căutarea perfecțiunii.

De la Podul Regele Carol I la Podul Anghel Saligny

În perioada comunistă, podul a fost redenumit Podul Anghel Saligny, în onoarea creatorului său. Construcția a rămas funcțională până în 1987, când a fost realizat un nou pod, iar cel vechi a fost dezafectat. În paralel, a fost construit și un pod rutier pentru Autostrada A2.

Și astăzi pot fi admirate statuile dorobanților care par să păzească simbolic intrarea pe pod, amintind de epoca în care România își afirma identitatea și forța.

Modernizarea Portului Constanța și inovațiile tehnice

Activitatea lui Anghel Saligny nu s-a limitat la poduri și căi ferate. În calitate de director al lucrărilor Portului Constanța, a introdus pentru prima dată în România tehnici moderne de construcție, precum utilizarea piloților și a radierelor din beton armat.

A elaborat soluții inovatoare pentru fundarea cheiurilor și a bazinelor portuare, contribuind decisiv la transformarea Constanței într-un port modern, capabil să susțină dezvoltarea economică a țării.

Strada Inginer Anghel Saligny din centrul Bucureștiului

În semn de recunoaștere pentru contribuția sa excepțională, o stradă din centrul Capitalei îi poartă numele: Strada Inginer Anghel Saligny. Aceasta se află într-o zonă istorică a Bucureștiului, în apropiere de Calea Victoriei și Strada Doamnei, într-un perimetru încărcat de clădiri cu valoare arhitecturală și simbolică. Amplasarea sa în inima orașului reprezintă un omagiu discret, dar semnificativ, adus celui care a unit prin poduri regiuni întregi ale țării.

O moștenire care a traversat timpul

Moștenirea lui Anghel Saligny depășește limitele unei epoci. Podul de la Cernavodă, lucrările feroviare și modernizarea portuară sunt dovezi ale unei gândiri inginerești de excepție. El a demonstrat că prin rigoare, curaj și viziune, România poate realiza construcții comparabile cu cele mai mari proiecte europene.

Considerat preferatul regelui Carol I, Anghel Saligny a fost mai mult decât un inginer. A fost un arhitect al modernizării României, un pionier al tehnicii și un simbol al determinării în fața provocărilor naturale și tehnologice.

Numele său rămâne legat de o epocă în care infrastructura a devenit fundamentul dezvoltării naționale. Iar faptul că o stradă din centrul Bucureștiului îi poartă numele este o dovadă că memoria sa continuă să fie onorată, așa cum se cuvine, de generațiile care beneficiază astăzi de moștenirea lăsată de acest geniu al ingineriei românești.

Citește și: Nume celebre de bulevard: Theodor Pallady a renunțat la inginerie pentru a deveni unul dintre cei mai mari pictori români