Niciun alt moment din istoria României moderne nu a adus pierderi atât de mari patrimoniului cultural și spiritual precum planul de sistematizare impus de Nicolae Ceaușescu după cutremurul din 1977. Demolările masive au vizat nu doar cartiere întregi de locuințe, ci și lăcașuri de cult, monumente istorice și ansambluri arhitectonice de mare valoare. În Capitală, 20 de biserici au fost puse la pământ între anii 1977 și 1989, multe dintre ele fiind monumente de patrimoniu cu o istorie de câteva secole.

Cum a început campania de demolări

Cutremurul din 4 martie 1977 a fost momentul care a declanșat procesul de sistematizare a Bucureștiului. Nicolae Ceaușescu a folosit haosul creat de seism pentru a impune un plan radical de remodelare urbană. În viziunea sa, Capitala trebuia să devină un oraș socialist modern, cu bulevarde largi, cartiere noi de blocuri și o zonă centrală dominată de Casa Poporului, astăzi Palatul Parlamentului.

În acest context, bisericile – considerate de regimul comunist „vestigii ale trecutului” – nu mai aveau loc în centrul urbanistic imaginat de Ceaușescu. Astfel, primele demolări au vizat lăcașuri de cult istorice, multe dintre ele fiind rase de pe fața pământului fără nicio preocupare pentru valoarea lor artistică sau spirituală.

Citește și:

București în vremuri de demult: cum arăta orașul în secolul xx

Uranus, cartierul dispărut al Bucureștiului de altădată. Ce se afla înainte pe locul Casei Poporului, actuala clădire a Parlamentului României

Biserica Enei, prima victimă a buldozerelor

Prima biserică demolată după cutremur a fost Biserica Enei, ctitorită în 1611, un monument reprezentativ pentru începuturile stilului brâncovenesc. În 1977, sub pretextul consolidărilor post-seism, lăcașul a fost trecut pe lista roșie a partidului.

Biserica avea o valoare deosebită nu doar prin vechimea sa, ci și prin pictura murală și arhitectura specifică epocii. În ciuda protestelor Comisiei Monumentelor Istorice, Nicolae Ceaușescu a ordonat demolarea și, în plus, a dizolvat comisia pentru a elimina orice opoziție.

Demolările continuă în anii ’80

După o scurtă perioadă de aparentă stagnare, demolările au fost reluate cu intensitate în anii ’80, în special după 1984. Una dintre victime a fost Biserica Albă Postăvari, atestată documentar în 1595. Aceasta era al doilea cel mai vechi lăcaș de cult din București, încărcat de legende. Se spune că Mihai Viteazul s-ar fi rugat aici înainte de execuția sa, rugăciune care i-ar fi schimbat destinul. În martie 1984, biserica a fost demolată sub privirile credincioșilor, un moment care a marcat profund comunitatea.

Tot în acea perioadă au fost puse la pământ Mănăstirea Cotroceni, Biserica Izvorul Tămăduirii, Gherghiceanu și Spirea Veche. Toate aceste monumente istorice erau legate de identitatea spirituală a orașului.

Sfânta Vineri și simbolurile pierdute

Unul dintre cele mai dramatice episoade a avut loc în 1987, când a fost demolată Biserica Sfânta Vineri, unul dintre cele mai iubite lăcașuri de cult din București. Aici se afla icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, pictată la Viena în 1748.

Martorii oculari au povestit că, în momentul demolării, cerul s-a întunecat brusc și a început o ploaie cu bucăți de gheață, un fenomen pe care mulți credincioși l-au interpretat drept un semn divin. Pierderea acestei biserici a lăsat o rană adâncă în memoria colectivă a bucureștenilor.

Mănăstirea Văcărești, distrusă după secole de istorie

Cel mai mare ansamblu monastic din Europa de Sud-Est la vremea sa, Mănăstirea Văcărești a fost fondată în 1722 de familia Mavrocordat. Considerată o capodoperă a stilului brâncovenesc târziu, mănăstirea adăpostea o bibliotecă și colecții de documente rare.

După ce a funcționat ca închisoare pentru revoluționarii din 1848, apoi ca penitenciar până în 1973, mănăstirea a intrat într-un proces de degradare. În 1987, Ceaușescu a ordonat demolarea ei completă, pierzându-se astfel una dintre cele mai importante mărturii arhitecturale ale secolului al XVIII-lea.

Lista bisericilor demolate în București

Între 1977 și 1989, 20 de lăcașuri de cult au fost puse la pământ:

• Biserica Enei – 1977
• Biserica Albă Postăvari – 1984
• Mănăstirea Cotroceni – 1984
• Izvorul Tămăduirii – 1984 și 1982
• Gherghiceanu – 1984
• Spirea Veche – 1984
• Sf. Nicolae Sârbi – 1985
• Sf. Nicolae – 1986
• Sf. Nicolae Jitnița – 1986
• Mănăstirea Pantelimon – 1986
• Doamna Oltea – 1986
• Olteni – 1987
• Sfânta Vineri – 1987
• Mănăstirea Văcărești – 1987
• Sf. Spiridon Vechi – 1987
• Bradu Staicu – 1987
• Sfânta Treime – 1987
• Sf. Mina – 1985
• Buna Vestire – 1981

Fiecare dintre aceste demolări a însemnat o pierdere irecuperabilă pentru istoria culturală și spirituală a României.

Salvarea unor biserici prin mutare

Nu toate lăcașurile vizate de planurile de sistematizare au fost distruse. Inginerul Eugen Iordăchescu a conceput o metodă inovatoare prin care bisericile puteau fi mutate pe șine, păstrându-le intacte. Astfel, opt biserici din Capitală au fost salvate și mutate în alte locații. Printre ele se numără Biserica Schitul Maicilor și Biserica Mihai Vodă, ambele păstrate grație ingeniozității și curajului acestui inginer.

Aceste mutări au reprezentat o victorie a patrimoniului asupra buldozerelor comuniste, demonstrând că spiritul de conservare nu putea fi complet înăbușit.

Casa Poporului și sacrificiul a cinci biserici

Un alt punct dureros a fost construirea Casei Poporului. Pentru ridicarea acestui edificiu megalomanic, cinci biserici au fost demolate. Catedrala Mântuirii Neamului, ridicată în prezent chiar în apropierea Parlamentului, a fost gândită și ca un simbol al renașterii acestor lăcașuri dispărute. Cele cinci altare ale noii catedrale sunt văzute ca o reparație morală față de distrugerile din anii ’80.

O rană adâncă în memoria Bucureștiului

Distrugerea bisericilor a reprezentat o ruptură între trecutul istoric al Bucureștiului și realitatea impusă de regimul comunist. Pierderea acestor monumente nu înseamnă doar dispariția unor clădiri, ci și a unei identități urbane formate în secole.

Deși unele biserici au fost salvate, trauma demolărilor rămâne una dintre cele mai întunecate pagini din istoria recentă a capitalei. Astăzi, evocarea lor nu are doar rol memorial, ci și unul educativ, pentru ca astfel de distrugeri să nu se mai repete.