În urmă cu aproximativ un secol, închisoarea Văcărești era una dintre instituțiile penitenciare importante ale Bucureștiului, iar zidurile sale au fost martore nu doar la detenție, ci și la numeroase încercări de a recâștiga libertatea. Unele planuri erau complicate și presupuneau săparea unor tuneluri, altele mizau pe deghizări, iar cele mai spectaculoase exploatau pur și simplu neatenția gardienilor. Presa vremii a consemnat cu lux de amănunte asemenea întâmplări. Ziare precum „Dimineața”, „Lumea” sau „Timpul” transformau tentativele de evadare în adevărate povești de senzație, relatând despre personaje cu porecle pitorești, planuri ingenioase și, uneori, greșeli care făceau ca libertatea să dureze doar câteva minute. În cele ce urmează, trei asemenea episoade, petrecute în 1920, 1928 și 1940, reconstruiesc o imagine spectaculoasă a vieții din penitenciarul Văcărești.

Tunelul secret săpat sub închisoare în timpul revoltei din 1920

În septembrie 1920, închisoarea Văcărești a fost scena unei revolte a deținuților, iar ancheta autorităților a scos la iveală și un plan de evadare care putea avea consecințe serioase dacă nu era descoperit la timp. Un articol publicat în „Dimineața” la 27 septembrie 1920 vorbea despre cercetările conduse de judecătorul de instrucție Cernescu și despre persoanele considerate responsabile pentru izbucnirea revoltei. Printre acestea se aflau deținuți cunoscuți după porecle precum „Chioru”, „Briceag”, „Huiduma” și „Broscoiu”.

Investigația avea însă să dezvăluie o altă față a evenimentelor. Potrivit relatării din presa vremii, un grup de deținuți încercase să sape un tunel pe sub incinta penitenciarului. Planul era simplu în esență, dar extrem de dificil de pus în practică: prizonierii urmau să înainteze pe sub pământ și să creeze o cale de ieșire din închisoare.

Tunelul pornea din pivnița paraclisului, iar lucrările erau deja într-un stadiu avansat. Deținuții mai aveau de săpat aproximativ doi metri pentru ca proiectul să poată fi dus la capăt. Pentru săpătură erau folosite obiecte și materiale pe care le puteau procura în interiorul penitenciarului, inclusiv bucăți de fier și lemn.

Printre cei indicați de ziar ca participanți la realizarea tunelului se numărau Kis Lajoș, Vaida, Bella, Moki Sturza, Titowitz Fischer, Vasile Hanciu și Dumitru Constantinescu, zis „Broscoiu”. Planul nu a ajuns însă la final. Potrivit relatării publicate atunci, în urma unor măsuri mai stricte adoptate de conducerea penitenciarului, doi dintre deținuți au dezvăluit existența tunelului.

Episodul este relevant și pentru atmosfera din interiorul Văcăreștiului în perioada interbelică. Penitenciarul nu era doar un loc în care deținuții își executau pedepsele, ci și un spațiu în care ingeniozitatea celor hotărâți să evadeze putea deveni o adevărată problemă pentru administrație. Un tunel săpat pe sub o clădire a închisorii presupunea timp, complicități și o bună cunoaștere a spațiului. În cazul din 1920, toate acestea nu au fost suficiente pentru ca planul să reușească.

În 1928, o barbă falsă urma să-l transforme pe Lascover într-un om liber

Opt ani mai târziu, evadarea de la Văcărești a avut o cu totul altă logică. În locul unei lucrări subterane de amploare, planul din decembrie 1928 s-a bazat pe o deghizare. Protagonistul era Abraham Lascover, prezentat în presa vremii drept falsificator de dolari și infractor internațional, aflat în penitenciar pentru executarea unei condamnări anterioare.

Potrivit relatării publicate de „Lumea” la 31 decembrie 1928, Lascover a încercat să fugă cu ajutorul lui Marcu Schor, un comerciant care locuia pe Calea Văcărești. Schor a venit la penitenciar sub pretextul unei vizite și i-a adus complicelui, ascunse într-un coș cu alimente, obiectele necesare transformării sale. Printre acestea se aflau creioane de gri și o barbă falsă.

Ideea era ca Lascover să arate suficient de diferit încât să poată trece de controlul de la ieșire. Barba trebuia să-i schimbe înfățișarea și să-l transforme, cel puțin la prima vedere, într-un simplu vizitator. Planul avea însă o vulnerabilitate evidentă: transformarea era atât de vizibilă încât chiar ea avea să-l dea de gol.

Când bărbatul deghizat a ajuns la poarta penitenciarului, portarul a observat ceva suspect. Își amintea că în interior nu intrase în acea zi niciun vizitator cu barbă. În loc să-i permită să treacă, l-a oprit și l-a predat gardienilor. În scurt timp, a fost arestat și complicele său, Marcu Schor.

Presa vremii a prezentat episodul ca pe o „evadare în stil modern”, însă planul a eșuat tocmai din cauza unui detaliu pe care autorii săi nu îl luaseră suficient în calcul: memoria portarului. Documentele de presă păstrate în arhivele digitale confirmă că Lascover fusese pus sub supraveghere, iar Schor a fost trimis în fața parchetului sub stare de arest.

Povestea este aproape cinematografică prin simplitatea ei. Un coș cu alimente, o barbă artificială și speranța că nimeni nu va observa schimbarea puteau părea suficiente pentru a păcăli paza unei închisori. În realitate, un singur detaliu banal a destrămat întregul plan.

Evadarea si Revolta de la Vacaresti. Ziarul Lumea 1928. Sursa foto Berceni de Poveste

Marin Sovancea a ieșit pe poarta principală cu tichetul unui vizitator

Cea mai spectaculoasă dintre cele trei povești s-a petrecut în ianuarie 1940 și a fost relatată de „Timpul” într-un articol publicat la 19 ianuarie. Ziaristul considera atunci că era vorba despre cea mai îndrăzneață evadare petrecută la Văcărești în ultimii 20 de ani. Spre deosebire de planurile din 1920 și 1928, protagonistul nu a săpat un tunel și nici nu s-a bazat pe o deghizare elaborată.

Marin Sovancea a ieșit pur și simplu pe poarta principală.

Totul a început într-o zi în care la Văcărești era programat „vorbitorul”, adică perioada în care familiile condamnaților și ale persoanelor aflate în detenție preventivă puteau veni să discute cu cei închiși. Vizitatorii primeau un mic tichet de control, document care le permitea accesul și, ulterior, ieșirea din penitenciar.

Un adolescent de aproximativ 15 ani venise la închisoare pentru a-și vedea tatăl și ținea în mână tichetul primit la intrare. Un deținut pe nume Bresan a observat documentul și și-a dat seama că acel mic carton putea deveni cheia către libertate. I-a cerut copilului tichetul, iar acesta, fără să știe cui îl oferă, i l-a dat.

Bresan i-a arătat apoi tichetul colegului său de celulă, Marin Sovancea. Pentru acesta, planul a devenit imediat clar. Nu era nevoie de o scară, de un tunel sau de o armă. Era nevoie doar de un act de control și de haine care să-l facă să pară un om venit din exterior.

Sovancea le-a cerut altor deținuți haine civile și o căciulă. A susținut că urma să meargă la raport și că nu dorea să se prezinte în uniforma vărgată. Deținuții i-au dat hainele, fără să bănuiască adevărata destinație a acestora.

În scurt timp, Sovancea era pregătit. Și-a tras căciula peste ochi, și-a aprins o țigară și s-a îndreptat către poarta principală. Nu s-a ascuns, nu a încercat să fugă și nu a dat impresia că se teme. Dimpotrivă, potrivit relatării din „Timpul”, a trecut prin fața portarului cu o naturalețe aproape dezarmantă și i-a prezentat tichetul vizitatorului.

Strategia a funcționat. În acel moment, la Văcărești se aflau aproximativ 1.200 de deținuți, iar în ziua de vizite era un număr mare de persoane care intrau și ieșeau. Portarul nu l-a recunoscut pe Sovancea și nu a avut motive suficiente să creadă că bărbatul îmbrăcat în haine civile era, de fapt, un deținut.

Astfel, Marin Sovancea a ieșit din penitenciar pe poarta principală, cu tichetul altui om în mână și cu țigara aprinsă. După ce a părăsit incinta, s-a îndreptat către un autobuz și s-a urcat în mașină, încercând să dispară din peisaj cât mai firesc cu putință. Relatarea din presa epocii avea să compare această evadare cu cele ale unor infractori celebri ai Văcăreștiului, precum Brandabura, Broitman și Schwarz.

Ironia întregii povești este că Sovancea a fost dat în urmărire nu imediat, ci după ce adevărata identitate a persoanei care trebuia să părăsească penitenciarul a început să fie lămurită. Copiii au ajuns la poartă fără tichetul de control, iar situația a devenit suspectă. Documentul care îl scosese pe Sovancea din închisoare se afla deja în mâinile evadatului.

Fragment din ziarul Timpul, 1940. Sursă foto - Berceni de Poveste

Trei planuri, trei moduri de a forța libertatea

Cele trei episoade surprind trei tipuri complet diferite de evadare. În 1920, deținuții au mizat pe răbdare, muncă și un tunel săpat sub pământ. În 1928, Lascover a încercat să se transforme într-un alt om cu ajutorul unei bărbii false. În 1940, Sovancea a folosit un simplu tichet de vizitator și a mizat pe cea mai banală apariție posibilă: aceea a unui om care nu are nimic de ascuns.

Dincolo de caracterul spectaculos al acestor povești, ele spun și ceva despre penitenciarul Văcărești și despre Bucureștiul interbelic. Închisoarea era un spațiu imens și aglomerat, iar controlul depindea nu doar de ziduri și porți, ci și de vigilența oamenilor care le păzeau. O breșă putea apărea printr-o pivniță, printr-o deghizare prost aleasă sau printr-un mic carton de control.

Mănăstirea și penitenciarul Văcărești au dispărut în anii 1980, ansamblul fiind demolat în timpul regimului comunist. Astăzi, locul nu mai păstrează imaginea complexului care a dominat această parte a Bucureștiului timp de secole. Istoria sa poate fi însă reconstituită din documente, mărturii și articolele ziarelor care au consemnat întâmplările de atunci.

Iar dintre toate poveștile rămase în arhive, poate că cea din ianuarie 1940 este cea mai greu de imaginat: un deținut îmbrăcat în haine civile, cu căciula trasă pe ochi, fumând liniștit o țigară și ieșind pe poarta principală a uneia dintre cele mai cunoscute închisori ale Bucureștiului. Nu a avut nevoie de tunel, scară sau cheie. I-a fost suficient tichetul altui om și câteva clipe de neatenție.

Citește și: Văcărești Monastery, Symbol of Bucharest Destroyed by Ceaușescu: From the Famous Place of Worship to Political Prison