Povestea lui Gheorghe Ștefănescu, botezat post-mortem „Bachus”, începe în 1971, în depozitul său de vinuri de pe Calea Griviței, în apropierea intersecției cu Șoseaua Nicolae Titulescu. De-a lungul anilor, operațiunile sale au devenit legendare pentru îndrăzneala, ingeniozitatea și impactul lor asupra societății românești în perioada comunistă. Numele lui Ștefănescu urma să inspire mai târziu filmul Secretul lui Bachus, care dramatizează unul dintre cele mai fascinante cazuri penale din istoria recentă a țării.

Începuturile unui imperiu al vinului

Sistemul infracțional pus la punct de Gheorghe Ștefănescu poate fi împărțit în două faze distincte. Prima, între 23 martie 1971 și 19 martie 1974, a fost o perioadă de pregătire, în care Ștefănescu și-a construit fundațiile financiare pentru schemele ulterioare, mai ambițioase. 

În această perioadă, autoritățile îl considerau „cu gestiunea curată”, deoarece supraveghea personal fiecare operațiune.

A doua fază, din 1974 până la arestarea sa în 1978, marchează extinderea reală a imperiului său. Cuvântul-cheie în acești ani a fost „cupajul”. Potrivit rechizitoriului, Ștefănescu amesteca vinurile mai ieftine cu cele mai scumpe, vânzându-le la prețul mai mare. 

Vinul de 7 lei/litru era combinat cu vinul de 9 lei/litru și vândut ca vin de 9 lei/litru, iar vinul de 9 lei/litru era amestecat cu cel de 12 lei/litru și vândut la prețul mai mare.

Operațiunile se extindeau și la spirtoase. Rachiul de drojdie, cu 30 de grade, era amestecat cu țuica de prune de 24 de grade, diluat cu apă pentru a ajunge la concentrația corectă de 24 de grade, și vândut sub denumirea de „țuică de prune”. Această atenție minuțioasă la detalii asigura că produsul final corespundea așteptărilor consumatorilor, generând totodată profituri substanțiale.

Scara operațiunilor

Strategia de aprovizionare a lui Ștefănescu dezvăluie amploarea afacerii. Între 1971 și 1978, el a achiziționat 138 de vagoane de vin de 7 lei și 24 de vagoane de vin de 9 lei, în timp ce doar 8 vagoane din vinul de 12 lei au fost cumpărate. 

Profitul ilicit, calculat de anchetatori la 1.053.668 de lei, a fost însușit integral de Ștefănescu printr-un sistem organizat ingenios. El ținea personal evidența, rotea vânzătorii pentru a nu cunoaște încasările zilnice și îi recompensa periodic cu bani, vin sau alimente pentru a asigura loialitatea și tăcerea acestora.

Dosarul a captat rapid atenția publicului, atât în epoca comunistă, cât și după 1990, devenind un simbol al ingeniozității din economia subterană.

Anchetele și poveștile despre Securitate

Se spunea popular că Ștefănescu a fost prins întâmplător, datorită unui ofițer de Securitate căruia i s-a amânat nunta fiicei și că vinul cumpărat pentru eveniment s-ar fi borșit. Anchetatorii au infirmat însă această teorie. Ilie Nejloveanu, fost ofițer implicat în caz, declara:

„E de bonton să dai în Securitate. De ce să se spună că era un țăran? Oricine depozita vin pentru nunți. Securistul se descurca de pe o zi pe alta.”

Costică Voicu, fost șef al Poliției Române, a definit acest mit ca fiind folclor, subliniind că arestarea a fost declanșată de tranzacțiile cu aur. O acțiune planificată, după ce Ștefănescu urma să cumpere aur, a dus direct la capturarea lui. 

La percheziția de acasă și la depozit s-au descoperit bijuterii din aur și un milion de lei, suma fiind ascunsă într-un zid special construit pe balconul apartamentului său. Operațiunea a purtat numele de cod „Fermitatea ’78”.

Ștefănescu și piața neagră

Gheorghe Ștefănescu era profund conectat la rețelele ilicite ale anilor ’70, exploatând lacunele sistemului, dar menținând aparența legalității. El a vizat podgoriile din Cotești, județul Vrancea, atras de cantitățile mari de vin și de calitatea superioară a produsului. Din 1974, vizitele în Vrancea au devenit tot mai frecvente.

În următorii ani, Ștefănescu a pus la punct o întreagă rețea de mituire, incluzând directori, gestionari și pivniceri. Mita varia de la băuturi și pachete de țigări, la sume de 1 sau 5 lei pentru fiecare litru de vin livrat fără acte legale. La sfârșitul anilor ’70, vinul era transportat în vagoane, iar mita ajungea chiar la bijuterii de aur.

Documentele erau manipulate ingenios: ultima cifră de pe avize era modificată pentru a ascunde cantitățile reale, iar șoferii erau mituiți să inventeze evenimente pentru a acoperi al doilea transport ilegal cu același aviz. Plata șoferilor varia între 1.000 și 2.000 de lei pe cursă.

Corupția și controlul

La sfârșitul anilor ’70, operațiunea lui Ștefănescu se transformase într-o rețea sofisticată, de tip familial. Voicu afirma:

„Gruparea Ștefănescu era ermetică, de tip mafiot. În sus pentru protecție, în lateral pentru furnizori și transport. El acționa direct, plătind mită în aur, valută sau obligațiuni. Toată lumea știa rolul său. El dicta operațiunile, știa valoarea fiecărui lucru și controla rețeaua cu precizie.”

Deși salariul oficial era de 2.000 lei pe lună, adevăratul câștig provenea din operațiunile ilegale cu vin. Ștefănescu era văzut de autorități și de oficialii de partid ca un om muncitor și drept, în timp ce coordona întreaga rețea.

Un mafiot al industriei vinului

Voicu l-a descris ca un tip mafiot clasic:

„A început la nivel de depozit și a construit o afacere profitabilă. Angajații erau ca familia. El era șeful, lua partea lui la orice tranzacție. Era premiat de partid. Elegant, ordonat, respectat—era stăpânul total al lumii sale.”

Ștefănescu și-a implicat și fiii: Mircea, 27 de ani, gestiona un depozit de vinuri, iar Gabi, 21, era ucenic al tatălui său. Ambii au fost condamnați: Gabi a executat trei ani de închisoare, iar Mircea 15 ani, fiind eliberat după zece ani. Tragic, ambii au murit curând după eliberare, afectați de experiențele din detenție.

Memoria publică și moștenirea

Cei care l-au cunoscut îl numeau „nea Gică”, nu „Bachus”, care era doar o poreclă cinematografică. Era apreciat în cooperative și cunoscut în domeniul alimentar și printre meșteșugari. Depozitul său era recunoscut pentru ordinea, curățenia și butoaiele imense care îl umpleau, dovezi ale minuțiozității și seriozității lui Gheorghe Ștefănescu.

Depozitul original de pe Calea Griviței nu mai există, în timp ce depozitul fiului său Mircea a rămas în picioare. Locuitorii își amintesc cozi pentru vinul său apreciat și pentru varietăți rare precum „Vin Pelin”.

Sistemul și căderea sa

Geniul lui Ștefănescu consta în discreție, calcul și control ierarhic. Gestiona fiecare tranzacție, cunoștea valoarea fiecărui produs și asigura loialitatea prin recompense bine calculate. Chiar și în timpul controalelor, operațiunile sale păreau legale. Totuși, dependența de aur ca mijloc de plată a declanșat arestarea sa din 1978.

Cazul lui Gheorghe Ștefănescu rămâne emblematic pentru economia subterană din România comunistă—o poveste despre îndrăzneală, loialitate familială și interacțiunea complexă dintre legalitate și corupție. A inspirat filmul Secretul lui Bachus, păstrând legenda unui om care a navigat cu măiestrie între lege și profit.

De la amestecul vinurilor și spirtoaselor, la rețelele sofisticate de mituire și trucurile contabile, Gheorghe Ștefănescu a demonstrat ingeniozitate și curaj, deși în afara legii. Moștenirea sa, marcată de tragedie, film și folclor, continuă să fascineze istorici, jurnaliști și cinefili, făcând ca numele „Bachus” să rămână simbol al ambiției și al limitelor puterii în România comunistă.

Citește și: Tot ce nu știai despre Afacerea Ioanid, cel mai mare jaf din istoria României comuniste