Numele boierului Ioan Movilă este legat indisolubil de apariția și dezvoltarea stațiunii Eforie Sud, una dintre cele mai vechi și elegante destinații balneare de pe litoralul românesc. Personalitate complexă, jurist de formație, om politic, colecționar rafinat și vizionar în domeniul urbanismului, Movilă a lăsat în urmă nu doar o stațiune ridicată dintr-un ținut sălbatic, ci și o moștenire culturală impresionantă. Faptul că astăzi o stradă din centrul Bucureștiului îi poartă numele reprezintă o recunoaștere simbolică a contribuției sale la modernizarea României de la sfârșitul secolului al XIX-lea.

Origini boierești și o educație aleasă

Ioan Movilă s-a născut la 6 august 1847, în București, într-o familie cu rădăcini adânci în istoria politică și culturală a spațiului românesc. Descindea din vechea familie a Movileștilor, un neam boieresc care a avut un rol major în secolul al XVII-lea. Printre înaintașii săi se numără domnitori ai Moldovei precum Ieremia Movilă (1595–1606), Simion, Constantin și Alexandru Movilă, dar și mitropolitul Petru Movilă al Kievului, cunoscut pentru contribuțiile sale decisive la dezvoltarea culturii religioase și pentru sprijinul acordat introducerii tiparului în spațiul românesc. De asemenea, Movileștii au fost ctitorii mănăstirii Sucevița, una dintre cele mai valoroase monumente ale patrimoniului medieval românesc.

Această moștenire istorică a influențat profund formarea lui Ioan Movilă. A beneficiat de o educație de elită în țară, studiind cu unii dintre cei mai apreciați profesori ai vremii. Ulterior, și-a continuat studiile la Napoli, unde a obținut doctoratul în Drept, performanță remarcabilă pentru un tânăr român al acelei epoci. Întors în țară, a îmbrățișat cariera juridică, devenind procuror și judecător la Tribunalul Vlaşca, iar mai târziu președinte al Tribunalului Galați.

Activitatea sa nu s-a limitat la magistratură. În 1888, a fost ales deputat de către brăileni, iar în 1891 a fost numit prefect de Brăila. Era o figură respectată, cunoscută pentru rigoare, cultură și echilibru. Cu toate acestea, la un moment dat a ales să se retragă din viața publică, fără a renunța însă la dorința de a construi și de a lăsa ceva durabil în urmă.

Colecționar pasionat și protector al culturii

Dincolo de cariera juridică și politică, Ioan Movilă a fost un autentic mecena. A adunat de-a lungul vieții o colecție impresionantă de peste o sută de picturi românești și străine, lucrări de mare valoare artistică. 

Relația sa cu lumea artei era una personală și profundă: era frate cu Alexandrina Luchian, mama marelui pictor Ștefan Luchian. Prin această legătură de familie, a beneficiat de influența și sfaturile artistului, ceea ce i-a rafinat gustul și interesul pentru artele plastice.

Colecția sa de artă a fost donată ulterior Pinacotecii Municipiului București, gest care dovedește atașamentul său față de capitală și dorința de a pune cultura la dispoziția publicului larg. Nu s-a oprit însă aici. 

Movilă a deținut și o colecție excepțională de manuscrise vechi, între care se număra una dintre primele ediții ale Pravilei lui Vasile Lupu, document fundamental pentru istoria dreptului românesc. De asemenea, a strâns o valoroasă colecție numismatică. Toate aceste comori au fost donate Academiei Române, consolidând patrimoniul cultural național.

Prin aceste gesturi, Ioan Movilă se înscrie în galeria marilor boieri cărturari care au înțeles că averea capătă sens doar atunci când este pusă în slujba comunității.

Visul de la Techirghiol: începutul unei stațiuni

Deși avea o viață confortabilă și un statut solid în societate, Ioan Movilă a ales să-și asume un risc major. La inițiativa unor prieteni, a aflat despre proprietățile terapeutice ale lacului Techirghiol, ale cărui ape și nămol erau considerate miraculoase pentru tratarea reumatismului și a afecțiunilor dermatologice. În acea perioadă, la malul lacului ajungeau numeroși oameni săraci și bolnavi, dispuși să doarmă sub cerul liber doar pentru a beneficia de efectele tămăduitoare ale nămolului.

Impresionat de acest fenomen și animat de spiritul său întreprinzător, Movilă a luat o decizie radicală: și-a vândut o mare parte din avere și a plecat în Dobrogea. La 20 septembrie 1899, a pus bazele stațiunii Movilă–Techirghiol, nucleul viitoarei Eforie Sud. De la stat a achiziționat, cu patru lei metrul pătrat, întreaga suprafață pe care se întinde astăzi Eforie Sud și partea de nord a Techirghiolului.

Terenul era departe de a fi primitor. O zonă aridă, cu sol sărat, presărat cu pietre uscate și cochilii fosilizate de melci preistorici, acoperită de vegetație de stepă și dominată de ciulini colorați. Șerpii erau stăpânii locului, iar peisajul părea ostil oricărei încercări de urbanizare. În apropiere, la coada lacului, se afla moșia lui Zarguzoni, un alt pionier stabilit în Dobrogea. Pentru Ioan Movilă, însă, acest ținut aparent neprietenos reprezenta o provocare și o oportunitate.

Construirea unui oraș de la zero

Movilă nu și-a propus doar să exploateze resursele terapeutice ale lacului, ci să creeze un oraș modern, planificat de la temelie. A început prin a schița rețeaua de străzi, traseul canalizării, al liniilor electrice, stabilind amplasamentul școlii, al bisericii și al zonelor de promenadă. Gândea în perspectivă, anticipând nevoile unei comunități urbane organizate.

A construit două hoteluri destinate în special protipendadei, pentru a atrage turiști din rândul elitelor vremii. Într-unul dintre ele a proiectat chiar și o sală de teatru, conștient că o stațiune modernă trebuie să ofere nu doar tratament, ci și divertisment. Întrucât trupele ambulante ajungeau rar în Dobrogea, și-a implicat propriii copii în organizarea unor reprezentații. Aceștia învățau texte din clasici, susțineau spectacole de teatru și recitaluri la pian sau clavecin, după moda epocii.

Arhitectura stațiunii a fost încredințată lui Arta Cerchez, arhitect armean de mare talent, care era și ginerele lui Ioan Movilă. Sub îndrumarea acestuia, clădirile au căpătat un stil distinct, elegant, adaptat specificului litoralului. Stațiunea începea să prindă contur, devenind un loc în care natura, medicina și cultura se întâlneau armonios.

Moartea prematură și continuitatea unui ideal

La începutul secolului al XX-lea, proiectul era abia în faza sa incipientă, dar promițătoare. Ioan Movilă, plin de energie și entuziasm, părea pregătit să ducă mai departe dezvoltarea orașului pe care îl visase. Destinul a intervenit însă brutal. S-a îmbolnăvit de pneumonie, iar evoluția bolii a fost rapidă și necruțătoare. A murit la 13 ianuarie 1904, la Techirghiol, la doar 56 de ani.

Dispariția sa a fost o pierdere grea pentru familie și pentru comunitatea aflată în formare. Totuși, visul său nu s-a stins. Soția sa, Elena Movilă, i-a supraviețuit încă 47 de ani și a continuat să se ocupe de dezvoltarea stațiunii, ducând mai departe „nebunia frumoasă” a soțului său de a construi un oraș la malul mării.

Astfel, ceea ce a început ca o inițiativă curajoasă pe un teren sălbatic s-a transformat, în timp, într-o stațiune cunoscută și apreciată. Movilă–Techirghiol avea să devină Eforie Sud, un nume de referință pe harta turismului balnear românesc.

O stradă în centrul Bucureștiului, un semn al recunoștinței

Astăzi, memoria lui Ioan Movilă este păstrată nu doar prin existența stațiunii pe care a fondat-o, ci și printr-o stradă din centrul Bucureștiului care îi poartă numele. Este un gest simbolic, dar semnificativ, prin care capitala onorează un fiu al său care a contribuit la dezvoltarea culturală și urbanistică a țării.

Ioan Movilă a fost mai mult decât un boier sau un magistrat. A fost un vizionar care a înțeles potențialul unei regiuni marginale și a avut curajul să investească totul într-un ideal. A fost un colecționar care a îmbogățit patrimoniul național și un promotor al culturii într-un spațiu aflat la început de drum.

Prin viața și faptele sale, el rămâne un exemplu de implicare, generozitate și spirit întreprinzător. Iar faptul că numele său dăinuie atât pe harta Bucureștiului, cât și pe cea a litoralului românesc, confirmă că marile proiecte, chiar dacă sunt începute de un singur om, pot schimba destinul unui loc pentru generații întregi.

Citește și: Excentricul Gheorghe Petrașcu, unul dintre cei mai mari pictori români, are o stradă cu numele său în București