Istoria organizării administrative a Bucureștiului reflectă transformările sociale și politice prin care a trecut Capitala de-a lungul a peste două secole. De la plășile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea și până la actualele șase sectoare, împărțirile orașului au urmărit mereu nevoia de control, eficiență și adaptare la creșterea rapidă a populației. Fiecare etapă – plăși, culori, raioane sau sectoare – spune o parte din povestea evoluției urbane a Bucureștiului, ilustrând modul în care orașul s-a transformat dintr-un târg cu ulițe de noroi într-o metropolă modernă.

Împărțirea administrativă a Bucureștiului – scurt istoric

Organizarea administrativă a Capitalei a trecut prin numeroase transformări, de la plășile de la sfârșitul secolului al XVIII-lea, până la actualele sectoare stabilite prin Decretul Consiliului de Stat nr. 284/1979. Acest decret, intrat în vigoare la 1 august 1979, a redus numărul sectoarelor de la opt la șase, configurație care se păstrează și astăzi. Înaintea sectoarelor, orașul fusese împărțit în raioane, culori și plăși – fiecare etapă reflectând atât nevoile de guvernare ale epocii, cât și creșterea teritorială și demografică a Bucureștiului.

Primele plăși și culorile Capitalei

Prima formă de organizare administrativă a Bucureștiului a fost cea a plășilor. În 1798, documentele vremii menționau cinci plăși: Târgul, Podul Mogoșoaiei, Târgul de afară, Broștenii și Gorganul. Acestea delimitau principalele zone ale orașului de la acea vreme, corespunzătoare atât centrului comercial, cât și zonelor periferice.

În timpul războiului ruso-turc (1806–1812), plășile au fost înlocuite cu culorile sau „boielile”, cinci la număr: Roșu, Galben, Negru, Albastru și Verde. Teritoriul denumit Roșu, care cuprindea centrul comercial și o porțiune a malului drept al Dâmboviței, a fost cel mai mic dintre acestea și a dispărut la începutul secolului al XX-lea, fiind împărțit între celelalte culori.

De la culori la raioane

După Primul Război Mondial, creșterea rapidă a orașului a dus la apariția unor primării de sector, fiecare corespunzătoare unei culori. Acestea aveau consilii comunale proprii și un primar, coordonați de un primar general al Bucureștiului. Modelul a fost însă schimbat radical în perioada regimului Antonescu, când culorile au fost desființate și reînființate într-un interval scurt de timp.

O transformare majoră a avut loc în 1950, printr-o nouă lege administrativă, care a înlocuit culorile cu opt raioane: Grivița Roșie, 30 Decembrie, 1 Mai, 23 August, Tudor Vladimirescu, Nicolae Bălcescu, V.I. Lenin și 16 Februarie. Această organizare a fost menită să ofere o administrare mai eficientă și să stimuleze inițiativele locale.

De la raioane la sectoare

Reforma din 1968 a introdus sectoarele ca nouă formă de organizare administrativă a Capitalei. Municipiul București a fost împărțit în opt sectoare numerotate, care au înlocuit denumirile simbolice ale raioanelor. Totuși, această împărțire a fost de scurtă durată.

La 1 august 1979, prin Decretul nr. 284/1979, sectoarele au fost comasate, numărul lor reducându-se la șase. Sectorul 1 a rezultat din unirea vechiului Sector 1 cu Sectorul 8, iar Sectorul 2 a luat naștere prin unirea Sectoarelor 2 și 3. Celelalte au fost renumerotate, astfel încât Bucureștiul să fie organizat în șase sectoare dispuse radial, fiecare având în administrare o parte din centrul orașului.

Configurația actuală

Astăzi, Municipiul București este împărțit în șase sectoare, fiecare cu primărie proprie și cu rol administrativ distinct. Această structură reflectă atât nevoile de guvernare ale unui oraș cu peste 1,7 milioane de locuitori, cât și un proces istoric de adaptare a administrației la realitățile sociale, economice și urbane ale capitalei României.